vineri, 11 iulie 2014

Rochii de vară


    Rochia reprezintă obiectul vestimentar care definește o femeie, motiv pentru care fiecare doamnă și domnișoară trebuie să aibe în garderoba personală cel puțin o rochie care să se potrivească stilului său vestimentar. Acest articol vestimentar a cunoscut o evoluție evidentă în ultimele decenii, de la rochiile ample, cu decolteuri adânci, mâneci bufante și strânse în talie ale sfârșitului de secol al nouăsprezecelea, până la rochiile moderne ale zilelor noastre.
   Considerată a fi cel mai feminin și versatil articol vestimentar, rochia câștigă teren în garderoba unei femei, grație numeroselor modele, croieli și imprimeuri apărute în ultima perioadă. Croite în așa fel încât să se potrivească cât mai multor siluete, înălțimi și pigmenți de piele, rochiile reprezintă, și vara aceasta, piesa de rezistență din dressing-ul femeii.
   Într-o incursiune vestimentară în magazinul online Carmencit.ro - un adevărat tărâm al rochiilor- am descoperit modelele perfecte pentru această vară. Și, cu numai un click, dressing-ul nostru de vară poate fi cucerit de rochii!
 
   În prima fotografie, am selectat două rochii de zi (click aici), casual , cu imprimeuri vii colorate, ideale pentru acest sezon. Imprimeurile colorate, florale sau abstracte, au stârnit senzație în rândul marilor creatori de modă, care și-au îmbogățit colecțiile de vară cu cele mai opulente și viu-colorate printuri, pentru a da viață ținutelor și a evidenția personalitatea unei femei.
   Rochia clos, cu top strâmt, ce urmează liniile corpului, este completată perfect de croiala A-line din partea inferioară, ce oferă rochiei un aspect jucăuș și concentrează toată atenția asupra taliei, punând în evidență și picioarele. Această rochie feminină avantajează și prin pensele din talie și prin lipsa mânecilor, ce lasă brațele la vedere.
  Cealaltă rochie se aseamănă unei tunici, fiind confecționată din material vaporos, fin, plăcut la atingere. Sistemul de închidere cu nasturi și cordonul strâns în talie oferă acestei rochii de vară un aspect mediteranean, șic și relaxat.
   Putem purta aceste rochii de zi atunci când ieșim la o plimbare în oraș, ori merge la cumpărături sau la o limonadă răcoritoare cu prietenele dragi. Asortate cu o pereche de sandale cu toc înalt, aceste rochii pot fi ideale pentru un cocktail ori o petrecere de seară. Ca orice rochie, aceasta poate fi împachetată rapid în bagajul de vacanță, unde poate fi purtată fără probleme în ținute relaxate, romantice și feminine.


   Vara aceasta, la mare căutare sunt rochiile maxi, iar mie mi-au atras atenția tot cele cu imprimeuri. Multe femei optează pentru genul acesta de rochie, care are marele avantaj de a alungi silueta, plus că sunt și foarte confortabile. Dar să nu exagerăm cu materialul , așa că mai bine alegem rochiile din materiale vaporoase, semi-transparente, care au și un decupaj generos. Fiind vară, este normal să lăsăm pielea la vedere, plus că aceste rochii maxi arată mult mai bine cu acea crăpătură laterală. Bretele subțiri și delicate, tip spaghetti, completează perfect croiala rochiei, ce poate fi purtată în plimbări pe faleză, ori în descoperirea orașului de vacanță. Rochia capătă un aspect romantic purtată la apus, într-o plimbare de seară, sub briza mării, alături de un cardigan subțire.


     Și chiar dacă ne duce cu gândul la vacanță, vara este lungă și ne prinde la muncă. Pentru zilele de vară la birou vă recomand minunatele rochii office (click aici), în culori stridente. Vara este sezonul culorilor, așa că este momentul ideal pentru a depăși barierele vestimentare și pentru a înlocui cămașa albă și fusta sau pantalonul bleumarin cu  o rochie galben-solar, ce va aduce bucuria zilelor de vară la birou. Croiala office, cu guler dublu și mâneci scurte, cu lungime midi, este scoasă în evidență de curelușa contrastantă din talie.
   Ori, pentru a păstra vie amintirea vacanțelor pe toată perioada verii, alege o rochie inspirată de verdele-turcoaz al apei de mare. Croiala simplă, tip shift dress, cu guler Peter-Pan și buzunare laterale, avantajează orice siluetă.
   
    Ne întoarcem la imprimeuri, pentru că vara înseamnă și voie bună: o explozie de culori și imprimeuri pe o rochie te va încărca cu energie pozitivă. Pentru o ieșire în oraș, ori pentru o întâlnire romantică, Carmencita.ro ne propune rochii bodycon, ce se mulează pe corp, punându-ne în evidență formele.
   Rochia de lungime medie îmbracă frumos corpul, urmând perfect liniile corpului și făcând un contrast plăcut cu mânecile trei-sferturi. Materialul comod, ușor elastic, ne oferă posibilitatea de a ne mișca în voie, păstrând un aspect general impecabil al ținutei. Pentru a vă etala bronzul, rochia fără mâneci, ușor lăsată pe umeri și decorată cu un imprimeu porcelain parțial reprezintă cea mai inspirată alegere.


   Și cum vara nopțile sunt mai frumoase și petrecerile se țin în lanț, e cazul să nu uităm de rochiile de seară(click aici), indispendabile din dressing-ul nostru. Pentru petreceri și cocktail-uri pe litoral, ori pentru un eveniment cochet, o nuntă dragă, vă propun o rochie din dantelă într-o nuanță deschisă. Vara renunțăm la culorile închise, așa că optăm pentru o rochie nude din dantelă, fără mâneci și cu o croială simplă, ce poate fi asortată în diverse moduri.
   Pentru un look romantic și sexy, vara aceasta ar fi ideal să nu ne lipsească rochia vaporoasă, de seară, cu un imprimeu abstract, decorată cu volănașe jucăușe. Nicicând bronzul obținut pe plajă ori la piscină nu a arătat mai bine decât în acest tip de rochie.

   Iată că vara anului 2014 ne oferă o mare diversitate de modele de rochii dintre care să alegem.  Dar nu vă imaginați că războiul vestimentar este unul ușor; în dressing se duc lupte aprige, la început de vară, între rochii, pantaloni scurți, fuste colorate și bluze, care mai de care doritoare să ne câștige atenția și să le alegem drept favorite. Dar rochiile câștigă detașat, în mare parte datorită modelelor variate, a materialelor vaporoase, fine, deosebite, a volanelor și a decorațiunilor deosebite și a culorilor felurite. Prețurile mici și modele superbe pe care site-ul Carmencita.ro ni le propune, livrate în 48 de ore, fac ca rochiile să fie un must-have pentru acest sezon. Dacă vara v-a prins nepregătite, este cazul să luați măsuri, pentru că rochiile sunt indispensabile în dressing-ul de vară!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...