joi, 9 aprilie 2015

Idei pentru Paște

 

   Mai este atât de puțin până la mult așteptata sărbătoare a Paștelui, care mie personal îmi dă o stare de liniște și de bucurie sufletească.  Pe cei mai mulți dintre noi, febra pregătirilor ne va cuprinde cât de curând, dar cea mai mare responsabilitate cade pe umerii femeilor care trebuie să pregătească singure masa pentru întreaga familie. 

  Și cum ne plac mesele îmbelșugate, Paștele se anunță plin de preparate tradiționale gustoase. Pe lângă ouăle roșii, pască și drob de miel, vom servi și prăjituri delicioase, motiv pentru care eu am selectat câteva rețete și mai rămâne să mă decid ce anume voi găti. Anul acesta, mama va face doar clasica-i friptură de curcan și sarmalele, sora mea se ocupă de tort, iar mie îmi revine sarcina salatei boeuf și a prăjiturilor.
   Îmi amintesc perfect de perioadele de post (de obicei țineam post doar trei zile, dar ni se păreau foarte, foaaarte lungi), când abia așteptam dimineața împărtășaniei, pentru că mama ne aștepta cu masa încărcată de bunătăți. După vinul licoros îndulcit din belșug cu zahăr de-ți venea să-i mai ceri preotului măcar o linguriță în plus, micul dejun reprezenta o masă burdușită cu ouă roșii, cozonac, salată boeuf și, desigur, prăjituri. Tot de atunci, mama a „uitat” să mai facă prăjituri și am scos noi la înaintare fel și fel de rețete găsite în reviste, apoi pe internet.

   Se anunță vreme bună, în jurul a 20 de grade Celsius, așa că mulți vor ieși din case la iarbă verde. Dar nici așa nu vor scăpa femeile de statul în bucătărie, mai ales că românul este obișnuit să sărbătorească 3 zile și, într-un final, familia se va reuni în jurul mesei. Dacă vreți să decorați simplu, dar frumos masa de Paște, vă ajut puțin cu inspirația, pentru că am găsit câteva idei de efect pe platforma pinterest.com. 

    Florile sunt nelipsite de pe mesele noastre în această perioadă, deoarece sunt vestitori ai primăverii, ai renașterii naturii. Un aranjament frumos se obține fără prea multă muncă și va schimba aspectul general al mesei. Improvizați cu ce aveți prin casă, este imposibil să nu-i dați de cap unui aranjament floral care să se potrivească cu atmosfera Paștelui. 


   Mi-au plăcut în mod deosebit florile ascunse în coji de ouă, mai ales că acum folosim multe ouă la preparate noastre și ne rămân coji din belșug. În cojile decupate, umplute până la jumătate cu apă, se introduc flori cu tulpinile tăiate scurt.


  Dacă nu vă place idee unui aranjament într-un cofrag, atunci puteți pune ouăle într-un coșuleț ca cel de mai jos, atât de ușor de realizat:


   Pentru a intra în atmosfera sărbătorii, puteți cumpăra șervețele imprimate și, în plus, puteți folosi câteva trucuri rapide. Spre exemplu, imprimați sau scrieți de mână mesaje și urări pe foi de carton, pe care le decupați în fâșii late de 3-4 cm. Acestea pot fi folosite ca inele pentru șervețele, lipite în prealabil la capăt cu lipici de hârtie sau aracet. Rulați șervețelele după bunul plac și introduceți inelele inscripționate pentru a le păstra forma:


    Tuturor ne plac deserturile, iar pentru cei care doresc o gustare dulce și ușoară, fructele sunt cea mai bună alegere. Mai exact, un platou de căpșuni îmbrăcate în ciocolată, care îi va mulțumi atât pe copii, cât și pe adulți. Spălați bine căpșunile, fără a le îndepărta codițele și lăsați-le la scurs pe șervețele de bucătărie. În acest timp, topiți ciocolata la bain-marie și introduceți fiecare căpșunică, ținând-o de codiță. Căpșunile se pun pe o folie alimentară pentru ca ciocolata să se întărească, apoi se transferă pe platou.


   Momentan, nu sunt 100% decisă ce prăjituri voi face, dar aș vrea să fie și câteva fursecuri, dar și o prăjitură mai fină. Mi-au atras atenția cuburile cu portocale și fursecurile colorate, ambele de pe minunatul blog culinar : http://sweetcorner-jasenka.dobrahrana.jutarnji.hr/

   Voi ce pregătiți pentru masa de Paște? 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...