miercuri, 28 mai 2014

Review Vopsea de păr Garnier Color Naturals - Nuanța 110// Cum am scăpat de părul roșu?


   În luna februarie a acestui an am decis să renunț la părul roșcat pe care l-am dobândit prin vopsirea cu Syoss și să mă întorc la blond. Mie mereu mi-a plăcut părul în nuanțe de blond, așa că am zis să încep primăvara cu vechea mea culoare. Știam că roșcatul iese greu din păr, însă eu nu am avut probleme și am scăpat de el rapid, fără a-mi deteriora părul. 
   Cine este interesat de cum poate scăpa de culoare roșu din păr poate urma sfaturile mele, însă trebuie să luați în considerare faptul că reușita acestei metode depinde în primul rând de firul de păr. Eu am firul de păr foarte subțire, fin și chiar mă plângeam la un momentdat de faptul că nu-mi rezistă vopseaua în păr. Astfel, în mai puțin de 2 luni am scăpat total de culoarea roșie din păr, cu ajutorul vopselelor de păr Garnier, care mi se par cele mai blânde dintre toate pe care le-am folosit până acum; în plus, au o formulă îmbogățită cu 3 uleiuri esențiale, motiv pentru care mirosul lor este unul plăcut.

   La jumătatea lunii februarie părul meu era roșcat intens:

  
   Am vrut o schimbare rapidă, așa că am folosit vopseaua-decolorant Garnier Color Natural E0- SuperBlond, care mi-a deschis părul cu câteva tonuri, dar nu am scăpat complet de roșu. Multe femei se plâng că nu pot scăpa de tonurile roșiatice din păr, dar mie mi se pare că acestea fac ca podoabele noastre capilare să arate mai bine decât dacă am avea o culoare simplă. 
   Decolorantul E0 de la Garnier este o vopsea decolorantă blândă, care nu arde părul. Aveți mare grijă să nu vă scărpinați în cap și să vă produceți mici răni pe scalp înainte de vopsire, pentru că vă vor ustura zonele respective în timpul vopsirii. Am lăsat vopseaua în cap să acționeze, conform instrucțiunilor de pe ambalaj, adică în jur de 30 de minute, după care mi-am clătit părul și am avut supriza să-mi văd părul mult mai deschis, într-o nuanță plăcută de blond-roșiatic, destul de asemănătoare coniacului. La început șocul a fost destul d emare, pentru că aveam rădăcinile crescute vreo 2 cm și s-au descis mult mai rău decât restul părului, însă într-o săptămână-două culoarea părului s-a uniformizat.


  N-am stat mult cu blondul-coniac în păr și am vrut să-mi mai deschid nuanța, folosind Vopseaua Garnier Color Naturals - nuanța 110 Blond Natural Foarte Deschis, comandată de AICI.  Eu am părul de lungime medie, nu foarte des, așa că am folost două cutii pentru vopsire; m-am vopsit acasă, cu ajutorul surorii mele. În funcție de lungime și de cât de des aveți părul, alegeți cantitatea optimă de vopsea pt a obține o culoare uniformă. Vopseaua Garnier este foarte accesibilă ca preț, fiind una dintre cele mai ieftine din raft.

   Vopsirea este blândă și miroase plăcut în comparație cu alte vopsele pe care le-am încercat. Am lăsat vopseua să acționeze în jur de 25-30 minute, conform instrucțiunilor, după care m-am clătit bine-bine și am aplicat balsamul după vopsire, care este inclus în cutie. După fiecare vopsire, părul mi se îngrașă rapid, așa că obișnuiesc să îl spăl cam două zile la rând pentru a îndepărta toată vopseaua rămasă în păr.
   Imediat după vopsire, părul arăta așa:

  
   Vopseaua Garnier Color Naturals nuanța 110 promite deschiderea părului cu până la 4 tonuri, iar pentru a vedea cu aproxximație cum va arăta părul vostru după vopsire, verificați imaginile de pe spatele ambalajului. Tot acolo aveți la dispoziție și lista de ingrediente, foarte utilă în cazul în care aveți alergie sau reacții adverse la anumite substanțe. 
   Eu folosesc vopseaua Garnier Color Naturals de ani buni, de când a început să-mi deschid nuanța de păr și mereu am fost mulțumită de culorile naturale pe care le-a căpătat părul meu. Niciodată blondul nu a fost cu tente oranj, iar blondul a fost clar și strălucitor. Îmi place în mod deosebit balsamul de păr după vopsire, care lasă firul foarte moale și ajută la fixarea culorii pe firul de păr, plus că lasă o aromă extrem de plăcută.
   Cu siguranță voi mai folosi și în viitor această vopsea, pentru că este favorita mea. De obicei, nu îmifolosesc vopsea numai la rădăcini, ci o aplic și pe lungimea părului, pentru a revitaliza culoarea părului, care își pierde din strălucire și intensitate în după vopsiri repetate.
   Poate fi comandată online de AICI, la cel mai bun preț.

   Voi ați încercat până acum vopselele Garnier Color Naturals?



   M-am mai vopsit și cu:
Vopsea Syoss professional performance- Nuanța 4-2 Mahogany Brown (Click aici)
Vopsea de păr Syoss Professional Performance - Nuanța 10-5 Blond Los Angeles (Click aici)
Vopsea  fără amoniac Syoss Oleo Intense - Nuanța 6-76 Warm Cooper (Click aici)
Vopsea  fără amoniac Syoss Oleo Intense - Nuanța 9-60 Sandy Blond (Click aici)
Vopsea  L'Oreal Casting Creme Gloss - Nuanța 7304 Cinnamon (Click aici)

3 comentarii:

  1. Si eu folosesc vopseaua de la Garnier. La inceput tot pentru a scapa de castaniu inchis/brunet, iar acum cand e timpul sa imi vopsesc parul, fac ce fac si tot la Garnier ajung!
    http://focdeganduri.wordpress.com/

    RăspundețiȘtergere
  2. super vopseaua nu credeam ca imi va deschide radacinile satene asa bine.nota 10

    RăspundețiȘtergere
  3. Este singura vopsea care nu imi arde parul. O folosesc de 13 ani. Si atunci era buna, dar acum lasa parul si mai moale si acopera firele albe. Eu am parul inchis si s-ar vedea imediat daca nu s-ar acoperi. Chiar o recomand!

    RăspundețiȘtergere