duminică, 12 octombrie 2014

Tendințe toamnă-iarnă: Back to Black


   Articolul de astăzi este unul mai personal, deoarece de ceva timp tot încerc să mă împrietenesc cu negrul și să-l aduc în garderobă. Rezultatele nu sunt spectaculoase, dar nici efortul nu este unul semnificativ, deși recunosc că adesea mă uit după lucruri negre în magazinele preferate. Au intrat în șifonier o pereche de pantaloni, vreo două bluze, o jachetă și câteva articole de lenjerie în această culoare. Da, este un început!

    În acest sezon, negrul nu va sta departe de lumea modei. Marele case de modă l-au îmbrățișat cu drag, ca de fiecare dată, propunând atât combinații clasice, cât și unele mai neobișnuite. Cert este că eu asociez negrul cu începutul toamnei, când totul se uniformizează și este potențat numai de nuanțele arămii ale acestui anotimp.


    Recunosc că toamna mă îmbie și pe mine să port negru și, oricât de mult mi-aș dori, nu îmi vine să mai ies din casă în pantalonii cu flori. Sau dacă o fac, îi combin cu o jachetă neagră, pentru a domoli ținuta și a o integra în tabloul de toamnă. Negrul este atât de ușor de purtat, de asortat și, mai ales, de cumpărat. Negrul nu are vârstă și nici nu o să aibă vreodată. Negrul este un clasic și merită să fie așa.

    Vă propun o întoarcere la negru, la senzualitatea și profunzimea acestei culori. Eu voi evita în continuare ținutele all-black care nu mă reprezintă, dar nu voi întoarce spatele unei bluze superbe cu inserții din dantelă, unui body deosebit de sexy, ori unei perechi de ghete de calitate.
    Toamna și iarna sunt îmbietoare datorită încăperilor călduroase, a luminii blânde și ideal este să-ți petreci restul zilei în pat sau pe canapea, sub o pătură călduroasă, cu o cană de ceai negru sau o cafea aromată. Și, poate, o tabletă de ciocolată amăruie.  Iată câteva sugestii pentru acest sezon (sub fiecare imagine veți găsi link-ul spre pagina produsului):



















2 comentarii:

  1. Ah, camasa! Te-a prins! Tu ai luat-o, ca nu mai e pe stoc acum :) Hihihiih

    RăspundețiȘtergere
  2. Negru e nedemodat :D
    Am hainute negre, incaltaminte neagra...deci...negru e mereu cu noi ;)))

    RăspundețiȘtergere