Zilele trecute citeam câteva sfaturi pentru alegerea perechii de blugi potrivite, în funcție de siluetă, dar mi-am dat seama că eu, cel puțin, nu le respect pe toate. Spre exemplu, probabil mi s-a potrivi mai bine o altă croială de blugi, dar de când mă știu îi prefer pe cei skinny, care mi se par cei mai comozi și mai versatili.
Alegerea blugilor perfecți ia în considerare o serie de aspecte, precum croiala, lungimea, culoarea, dispunerea buzunarelor , aplicații și modele. Este un fel de formulă matematică întortocheată, al cărei rezultat fie îl obții după mulți ani de „calcule”, fie nu-l obții niciodată.
Eu m-am axat pe blugii skinny, care mi se par potriviți pentru toate tipurile de siluetă și rareori am văzut blugi straight, evazați sau boot cut care să-mi placă cum vin pe corp mai mult decât cei skinny. Și cred că am câteva perechi bune de astfel de blugi în șifonier, pentru că sunt versatili și pot să-i îmbrac rapid, fără să stau prea mult pe gânduri cu ce să-i asortez. Mi se par ideali pentru ținutele relaxate, casual, când îi asortez cu un tricou și o pereche de teniși și știu că mă voi simți în largul meu întreaga zi.
Desigur, jeanșii skinny pot fi purtați cu succes și în ținutele office, în combinație cu cămașa potrivită (de preferat, smart-casual) și o pereche de pantofi cu toc.
Pentru un look boho și seducător, acești blugi pot fi purtați cu o bluză lejeră, din textil subțire și imprimeu viu colorat și o pereche de ghete cu toc .
Vara, ei arată minunat alături de o bluză din dantelă și o pereche de sandale cu platformă.
Combinațiile sunt nenumărate și totul se datorează acestor blugi practici și ușor de integrat într-o ținută. Optați pentru culori închise, precum negru sau bleumarin, pentru un efect optic de subțiere a siluetei. De asemenea, evitați blugii cu talie foarte joasă, deoarece aceștia atrag atenția asupra abdomenului. Talia medie este cea mai sigură alegere și chiar dacă în acest moment sunt pe val blugii cu talie înaltă, nu vă gândiți că ei vă vor alungi optic silueta, pentru că la fel ca cei cu talie joasă, vor atrage privirile asupra abdomenului.
S-a făcut să găsesc o pereche pe gustul meu, o pereche simplă, cu croiala skinny, iar măsura 36 (echivalentul lui S) îmi vine așa cum vedeți în fotografii. Blugii au fermoar în partea laterală, nu au găici pentru curea, iar în spate au două buzunare false, similare pantalonilor office. Îmi vin puțin largi în talie, dar eu am mereu această problemă la blugi, datorită construcției fizice. În partea de jos au fermoare, dar eu mi-am propus să-i port mai mult îndoiți, cu teniși și espadrile.
Prețul de 80 lei mi se pare unul okay pentru o pereche de blugi Zara. Cam acesta este prețul mediu al unei perechi de pantaloni de la acest brand, în outletul Kurtmann. Astăzi a fost reactualizat stocul la peste 500 de modele Zara, inclusiv la blugi, așa că merită să faceți o vizită, dacă vă interesează.
Am purtat:
Tricou New Look
Geantă piele vintage
Este prima dată când scot la plimbare espadrilele cu animal print și m-am simțit foarte bine în ele. Am mers mult pe jos și sunt atât de comode, încât aș mai fi mers încă pe-atât în ele. Le-am purtat cu piciorul gol, pentru că nu aveam decât șosete din dres de culoarea piciorului, dar ieri am găsit niște șosete decupate într-un magazin local. Totuși, merg purtate fără problemă cu piciorul gol. Nu uitați că pentru împrospătarea încălțămintei puteți folosi bicarbonat de sodiu, pe care îl puneți în interiorul pantofului și-l lăsați să acționeze peste noapte.
Dacă vă plac expadrilele, trebuie să aflați de super-oferta magazinului online SuperPantofi, de unde le-am achiziționat și eu pe ale mele: 1+1 Gratuit. Așa că puteți cumpăra două perechi de espadrile la prețul uneia singure, iar modelele sunt destul de diversificate și le puteți vedea AICI.
Vremea este potrivită pentru a purta ochelari de soare, așa că mi-am scos și eu ochelarii Polaroid, pe care îi am de anul trecut. Modele originale similare, de la Polaroid, Ray Ban sau Hugo Boss, la prețuri accesibile, puteți găsi în magazinul online Lensa (Click aici).
Iată câteva combinații în care mai pot fi purtați blugii skinny (sursă de inspirație: pinterest.com):
Ce-mi place de tine ca impartasesti cu noi informatii pretioase, idei, sfaturi :) e un next level al OOTD-ului. In plus, look-ul tau relaxat imi place de minune :) si eu sunt in cautarea unor jeansi skinny bleumarin, pentru ca tot ce mai am mi-au ramas mari... si mie mi se pare ca se potrivesc cu o multime de lucruri - de la elegant la casual.
RăspundețiȘtergereClara, mă bucur să aud asta! De obicei când citesc ceva, orice, mă aștept să rămân cu ceva în cap, ceva nou. Îmi place să împărtășesc ceea ce mai învăț. Și chiar dacă nu mereu am de spus lucruri interesante, poate cuiva îi sunt de ajutor sugestiile și micile sfaturi pe care le mai inserez pe ici, pe colo.
ȘtergereSper să găsești perechea pe care o cauți, știu cât de greu este să găsești blugii perfecți, care parcă au fost creați special pentru tine.
Te pup
Super frumos asortate!
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult, Brîndu ! Primăvara aceasta mă inspiră numai la ținute relaxate :)
ȘtergereTe pup
Ce tinuta frumoasa! Imi plac mult blugii, espadrilele, dar si geanta. Pupici!
RăspundețiȘtergeresincer, mie nu imi plac blugii skinny. am, normal, dar nu sunt fana. mie imi plac cei evazati.. :)
RăspundețiȘtergereImi place foarte combinatiile sugerate de tine. Imi place la nebunie blugii skinny, doar ca din experienta mea, mare parte din ei se aduna la genunchi si arata groaznic dupa aceea. Chestia asta cum se poate ciombate?
RăspundețiȘtergereBuna,
ȘtergereIn mare parte, depinde de fizionomia fiecaruia, desi blugii skinny ar trebui sa stea bine pe picior si sa nu se stranga la genunchi.
Incearca sa ii indoiesti la tiv, in partea de jos, atat cat sa iti vina bine ca si lungime. In cazul in care sunt prea lungi blugii, este posibil ca surplusul de material din partea de jos sa aibe tendinta sa se ridice, mai ales atunci cand ai gambele foarte subtiri.