sâmbătă, 23 mai 2015
Bronzer Mineral Bella Pierre (nuanța StarShine)
Vă arătam în postarea de AICI trusa mea de machiaj Bella Pierre, din care face parte și pudra bronzantă minerală despre care voi vorbi astăzi. Acest brand italian este cunoscut pentru produsele de machiaj minerale, de la fonduri de ten, pudre, farduri de pleoape, dar și produse pentru colorarea buzelor.
Mie îmi plac la nebunie produsele pentru colorararea obrajilor. Aș putea să renunț la orice produs de machiaj în favoarea unui fard de obraz, așa că mereu sunt cu ochii după cutiuțele care ascund farduri pentru bujori în obrăjori. Până acum am avut mai multe nuanțe de auriu, dar mai folosesc și blush-uri roz, care mi se par la fel de frumoase.
Bronzer-ul mineral Bella Pierre vine ambalat într-o cutiuță de plastic transparentă, cu capac negru cu filet. Deși are numai 4 g, eu îl folosesc de mai bine de un an, de câteva ori pe săptămână. După cum puteți vedea în fotografii, este un fard de față bronzant, auriu, foarte pigmentat. O cantitate mică de produs este suficientă pentru a oferi o strălucire frumoasă feței.
Produsul poate fi aplicat pe toată fața, fiind o pudră bronzantă, nu un fard de obraz, dar eu consider că este mai potrivit pentru a pune în evidență zona pomeților. Îl aplic pe toată fața, dar mai discret, doar pe timpul verii, când tenul este bronzat și arată bine cu o tentă strălucitoare.
Pentru aplicare, eu folosesc o pensulă specială pentru fard de obraz, tot de la Bella Pierre, care a fost inclusă în același kit despre care v-am vorbit anteriro. Perii moi se îmbracă în praful cu particule aurii, apoi îi scutur ușor în cutiuță pentru a elimina excesul de pudră și aplic cu mișcări line produsul pe față. Accentuez, dacă este nevoie, numai zona pomeților; aplicat de două ori, fardul nu devine mai intens ca și culoare, ci doar ca strălucire.
Dintre toate produsele bronzante folosite de mine, această pudră sidefată este favorita detașată și m-a cucerit de la prima folosire. Slăbiciunea mea pentru produsele iluminatoare și-a spus cuvântul atunci când mi-am văzut tenul radiind. Oriunde mă duc, nu-mi lipsește din trusa de machiaj și cel mai mult îmi place că este o combinație între iluminator și fard de obraz și că nu mai trebuie să-mi încarc fața cu două produse. În plus, abia dacă se simte pe față, este ca o atingere fină.
Mai jos puteți observa că pudra nu colorează pielea, ci îi conferă o strălucire aurie frumoasa.
Pudra bronzantă sidefată din minerale este disponibilă și în varianta full-size, în cutiuță de 10 g. Eu am nunța StarShine FB002, dar pudra este disponibilă și în alte 3 nuanțe de bronz. Cutiuța mea la 4 g este longevivă și mai am cam jumătate din flacon, dar în vara aceasta vreau să abuzez de ea. Expiră în 36 de luni de la deschidere, așa că acest interval îmi permite să o folosesc fără probleme până la ultima pulbere.
Acest bronzer mineral este făcut din ingrediente 100% naturale și nu conține aditivi, talc, uleiuri, parabeni sau conservanți naturali. Ingredientele îi oferă proprietăți antiinflamatoare și antioxidante, iar marele său avantaj este că protejează pielea împotriva razelor de soare, având FPS 15.
Ingrediente: mica, oxid de zinc, oxid de fier și bioxid de titan
Preț recomandat: 125 lei (Click aici)
Este un produs tentant și pe care merită să-l cumpărăm. Și eu folosesc pudră bronzantă minerală, dar de la altă firmă, Lily Lolo.
RăspundețiȘtergereMulțumim pentru recenzia detaliată! Să te bucuri în continuare de el! ^^