joi, 18 iunie 2015
Ce am cumpărat de la Kurtmann în perioada reducerilor
Dragilor, pesemne veți râde puțin pe seama mea, dar nu pot să nu vă arăt ce am primit în ultimul colet Kurtmann. Să nu-mi spună cineva că nu se întoarce roata; în iarnă mi-am cumpărat tot soiul de haine de vară, pe care le-am prins la diverse promoții, iar acum, în mijlocul verii, m-am pricopsit cu o groază de chestii groase, pentru iarnă.
Să mă fi văzut cum mă probam, în oglindă, când afară erau în jur de 30 de grade. La umbră. Dar noroc că în camera mea este tot timpul răcoare și am putut să-mi îndes bine pe cap căciula groasă și să mă înfofolesc cu fularele tricotate. Nu de alta, dar asta am primit în ultima comandă Kurtmann; accesorii de iarnă ce au umplut până la refuz o ditamai cutia. De-ar fi știut curierul ce conține coletul, nu mi-ar mai fi zâmbit, întrebându-mă dacă mă pregătesc pentru mare. I-am zâmbit, pentru că eu chiar știam că lucrurile stau cu totul altfel.
S-a dat startul reducerilor acum aproximativ două săptămâni, prețurile fiind inițial reduse cu 30%. Atunci, stocul conținea în jur de 3500 de articole pentru femei, bărbați și copii. Treptat, reducerile au crescut, iar stocurile s-au diminuat.
Am tot sperat că o să rezist reducerilor, dar într-un final am cedat. Și nu singură, ci am tras-o după mine și pe sora mea, care a fost mai cuminte și a pus în coș haine pentru sezonul cald. Noi am prins reducerea de 60%, când prețurile erau diminuate considerabil, așa că eu m-am bucurat din plin și cu 100 lei mi-am luat 7 lucrușoare. Toate de la Zara și Pimkie. Și am plătit pentru fiecare articol cel puțin de 10 ori mai puțin decât prețul inițial.
Pentru început, mi-am făcut curaj cu două bluze Zara (Click aici), care sunt mai degrabă pulovere subțiri. Cel gri antracit este din lână angora și este un crop-top, adică este mai scurt și are o croială oversize. Materialul este moale, dar pe vremea asta am simțit nevoia să-l dau rapid jos de pe mine. Măsura comandată este M și puloverul are o croială lejeră; cel mai probabil îl voi purta toamna, cu fuste cu flori și cu pantaloni cu talie înaltă. Prețul lui redus a fost de 22 lei.
Puloverul bleumarin are o croială mai ciudată, în sensul că în spate are un fel de glugă joasă, aș numi-o semi-glugă. Materialul este subțire, plăcut la atingere și poate fi purtat și acum, în nopțile mai reci de vară. Pentru el am plătit 24 lei. Ambele sunt articole basic, versatile, ușor de integrat într-o ținută; investiția în astfel de produse este întotdeauna una bună.
După bluze, lucrurile au decurs de la sine; am prins curaj și-am început să pun în coșul de cumpărături tot soiul de accesorii pentru iarnă. În caz de ninge mâine, eu sunt pregătită! (și să-i împrumut pe alții). De la Zara am ales un fular din lână în carouri, un fes alb gros și un fular alb-negru tricotat.
Fularul Zara în carouri seamănă cu o păturică; are formă pătrată și cred că este perfect pentru sfârșitul de toamnă/începutul de iarnă, mai ales dacă preferați gecile de piele sau hainele mai subțiri și aveți nevoie de un plus de confort termic. Este foarte mare, așa că nu știu dacă voi reuși să-l port în jurul gâtului, dar cu siguranță voi găsi pe pinterest.com multiple modalități chic de a-l purta.
Fularul pestriț este și el foarte gros și este ca un cilindru lung. Face casă bună cu căciula albă tricotată, care mă duce cu gândul la zăpadă. Pentru eșarfa în carouri am plătit 14 lei, iar pentru celelalte două câte 12 lei.
Iar de la Pimkie mi-am găsit alte două accesorii groase, un fular bej tricotat și o pereche de mănuși. Ambele au fire strălucitoare în tricotaj, ceea ce le oferă un aer festiv. Mănușile sunt dublate, în sensul că sunt negre, dar au o dublură strălucitoare pe deasupra, cu excepția buricelor degetelor.
Fularul tricotat este foarte pufos și are franjuri lungi, călduroși. Pentru acest fular am plătit 14 lei, iar pentru mănuși 10 lei.
Din păcate, niciunul dintre produse nu mai este acum în stoc, dar încă mai sunt accesorii asemănătoare în categoria de reduceri (Click aici). Acum prețurile sunt reduse cu 70% și încă mai sunt sute de produse care își așteaptă proprietarii. Dacă sunteți calculați ca mine, puteți face cumpături inteligente, achiziționând de pe acum articole groase pentru sezonul rece. Nu de alta, dar prețurile sunt incredibil de mici!
Foarte dragute hainutele :) Sunt fana Kurtmann,au tot timpul promotii si nu am fost dezamagita niciodata de calitatea hainelor.Pupici
RăspundețiȘtergereIrina, eu am mai pățit să nu mi se potrivească mărimea la anumite produse, dar am rezolvat așa simplu cu returul, fără bătăi de cap. Am atâtea lucruri de la Kurtmann, deci sunt o mare fană :))
ȘtergereDa, au frecvent promoții foarte bune, dar nici în general prețurile lor nu sunt mari.
Pupici
Haha, si eu am comandat fulare si pulovere intr-o runda anterioara de reduceri :D Tot asa, am luat 7-8 produse cu 100 de lei. Sa le porti cu placere, cand le vine vremea! :)
RăspundețiȘtergereGeorgiana, welcome in the club! :D
ȘtergereSă le porți și tu cu drag, când o veni momentul . Mai avem de așteptat până atunci. Dar la cât de bune sunt prețurile, chiar nu poți să ratezi o astfel de promoție.
Te pup
Sa le porti cu placere! Si eu sunt genul care cumpara iarna car si vara sanie, pentru ca mi se pare stupid sa dai pe o haina 100 de lei, cand poti sa o iei cu 10 lei.
RăspundețiȘtergereMiky, mersi mult! Da, suntem niște tipe mai calculate, pentru că e mai bine când dai bani puțin pe un lucru, chit că-l cumperi în extra-sezon. O să-i vină și lui vremea, negreșit :))
Ștergere