marți, 2 iunie 2015

Ultimele achiziții de mai


   Iată-ne intrați oficial în prima lună de vară și sunt convinsă că mulți dintre noi au fost luați prin surprindere de valul acesta de căldură. Pesemne m-am obișnuit prost și-am crezut că luna mai va fi una mult mai ploioasă, dar chiar și-așa am fost inspirată să-mi comand câteva articole vestimentare estivale.

   În șifonierul meu domnesc nuanțele deschise, iar vara obișnuiesc să le port foarte des. Deși, cum probabil știți, pe perioada verii este mai indicat să purtăm haine de culori închise, de preferat negru, care resping razele de soare.

  Achizițiile sfârșitului de mai au fost în nuanțe de roz și m-am oprit asupra a două piese vestimentare care-mi plac: jacheta bomber și espadrilele. M-am gândit și m-am răzgândit de câteva ori, mi-am calculat bugetul în speranța că am socotit greșit de fiecare dată. În cele din urmă, mi-am încălcat limita de cheltuială, pentru că prețul espadrilelor a fost mai ridicat decât mi-am propus, însă ce îmi cade cu tronc ajunge de fiecare dată în coșul de cumpărături.


  Bomber jacket Pull and Bear(Click aici) îmi făcuse ochi dulci de ceva timp și recunosc că genul acesta de jachetă s-a strecurat cu repeziciune printre favoritele mele datorită croielii moderne, care mă face să mă simt bine în pielea mea. Pesemne știți acest sentiment, pe care ți-l oferă anumite haine și, oricât de bine ai arăta în orice alte haine, dacă nu te simți bine îmbrăcat în ele, le abandonezi rapid.

   Jacheta este din outletul online Kurtmann de multă vreme. Și-am tot ocolit-o, dar nu înainte să verific de fiecare dată disponibilitatea stocului. Nu știu de ce mă așteptam ca nuanța să se apropie spre kaki și modelul să fie unul mult mai sport. Dar materialul satinat îi oferă o versatilitate incredibilă, pe care am regăsit-o în diverse ținute de pe pinterest. Rapid am fost luată de val și mi-am dorit astfel de jachete în garderobă, pe care să le port cu blugi și un top subțire, în serile mai răcoroase de vară. Ori trase peste o rochiță lejeră casual și o pereche de espadrile, ori un tricou simplu și o pereche de blugi scurți.

  Noua mea bomber jachet are o nuanță nude, asemănătoare untului și are reflexii ușoare datorită materialului satinat. Spatele are un imprimeu exotic, perfect pentru sezonul estival și numai când îl văd mă apucă o stare de euforie. Materialul se simte minunat la atingere, este fin și neted. Eu am optat pentru măsura M, în dorința de a avea o jachetă lejeră. Găsiți alte modele de bomber jackets AICI, dar dacă vă place aceasta comandată de mine, o găsiți și acum pe Kurtmann.





   Espadrilele roz (Click aici) mi se par absolut superbe! Când le-am văzut pe site, am ezitat să le cumpăr, din cauza prețului. La momentul respectiv, prețul era întreg și niciodată nu dădusem 100$ pe o pereche de espadrile. Prețul actual mi se pare mai decent, dar sinceră să fiu nu am nicio remușcare că nu am mai așteptat puțin, când puteam să le prind la preț redus. Îmi plac mult prea mult pentru a regreta că le-am cumpărat.

  Materialul brodat, de culoare roz deschis, contrastează plăcut cu talpa albă din cauciuc. Din păcate, textilul deschis la culoare se murdărește foarte ușor, iar eu nu sunt genul de persoană care să fie prudentă la fiece pas. Talpa se murdărește ușor, dar se curăță la fel de repede, cu ajutorul unui pad înmuiat în apă demachiantă sau acetonă. La spate au o porțiune de piele ecologică decorată cu ținte metalice argintii.

   Eu mi-am ales măsura 37 și am avut norocul să-mi vină bine în picioare. Talpa este potrivit de înaltă. dar este din cauciuc mai masiv, mai greu. Acest lucru nu creează un disconfort în timpul mersului, dar dacă purtați în mod normal espadrile, atunci veți sesiza diferența. Sunt disponibile și pe verde; mie nu mi se par la fel de frumoase, dar gusturile nu se discută.




   Și pentru că obsesia pentru espadrile încă mă stăpânește, mai am pe lista de dorințe încă trei perechi, pe care le-am pescuit din magazinul online SheInside. Intenționez să profit de promoția curentă, Be your piece of Sunshine (Click aici), pentru a achiziționa toate perechile. Sau măcar două dintre ele, deoarece prețurile sunt foarte atractive. 

   Promoția curentă oferă următoarele coduri de reducere și nu uitați că transportul este gratuit pentru comenzile mai mari de 30$, iar livrarea este tot mai rapidă:
             - she31 : reducere 31% pentru comenzi mai mari de 45$
             - she34 : reducere 34% pentru comenzi mai mari de 95$








10 comentarii:

  1. sunt super espadrilele roz! sunt mare amatoare!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Vai, cât de superbe sunt espadrilele dantelate! Să le porți cu plăcere!

    RăspundețiȘtergere
  3. Espadrilele sunt superbee!♥ Şi jacheta este foarte drăguţă.

    RăspundețiȘtergere
  4. Culorile inchise absorb razele soarelui, nu le resping.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna! Hainele de culoare închisă absorb căldura, nu razele de soare. Sunt două lucruri diferite.

      Și, citez: „Hainele de culori inchise, precum negru si bleumarin, protejeaza cel mai bine impotriva ultravioletelor, chiar daca atrag caldura, potrivit unui grup de cercetatori de la Universitatea Cataluna din Barcelona” citati de dailymail.co.uk.

      Ștergere
  5. Imi place jacheta, o sa-mi iau si eu una.

    RăspundețiȘtergere