marți, 27 septembrie 2016

Cele mai frumoase pulovere tricotate


    Iată că a venit vremea să vorbim din nou despre toamnă și să ne gândim la garderoba potrivită pentru acest sezon. Dincolo de aspect, în sezonul rece este bine să fim atente și la confortul termic, adică să ne protejăm de temperaturile reci, vânt și ploaie.

   Puloverele tricotate sunt absolut perfecte pentru ținute de toamnă călduroase, lejere, dar stylish. Le putem purta într-o sumedenie de combinații vestimentare, indiferent de stilul pe care îl abordăm. Acest lucru se datorează diversității modelelor de pulovere pe care le găsim în magazinele fizice și online.

   Pentru începutul de toamnă, tricotajele subțiri sunt ideale, când temperaturile din termometru sunt mai scăzute decât cele cu care eram obișnuiți și putem răci imediat. În locul bluzelor de vară, alege un pulover subțire, alăturat unei fuste sau unei perechi de jeans. Ulterior, ne vom orienta înspre pulovere mai grosuțe, dar să vedem mai întâi ce tricotaje sunt în trend în această toamnă, dar și câteva sugestii de shopping din minunatul magazin online Asos.com, în cazul în care vă doriți un astfel de pulover!

 1. Puloverul în dungi alb-negru
   Clasica combinație arată frumos și transpusă într-un tricotaj, așa că vom găsi o sumedenie de pulovere tricotate în această combinație cromatică. Arată bine în combinație cu denim și puțin roșu sau, de ce nu, alte culori țipătoare, precum verde canar.

*****

2.Puloverul carmin( roșu-oranj)
   Mixul de culori este specific toamnei, așa că ne putem juca ușor cu nuanțele, oscilând între un roșu temperat și un cărămiziu frumos. Roșul-oranj este ușor de integrat în ținute, alături de denim, dar și de alte haine în nuanțe neutre, de pământ.

*****


3. Puloverul bej cu guler înalt
Binecunoscutul turtleneck sau puloverul cu guler înalt este iar în tendințe în această toamnă, mai ales în nuanța bej.

2 comentarii: