duminică, 22 ianuarie 2017

Jurnal de săptămână


     De pijamaua cu inimioare de la C&A m-am îndrăgostit de la prima purtare. E drept că materialul s-a scămoșat teribil și s-a decolorat la prima spălare, dar e numai bună pentru petrecut o zi liberă, acasă, în fața calculatorului. Mi-am amintit de marsala, culoarea anului 2015 și, inevitabil, am constatat cât de repede trece timpul (parcă ieri vorbeam despre această frumoasă culoare...). Dacă ajungeți într-un magazin C&A, la raionul de lenjerie, țineți cont că mărimile la pijamale sunt un pic decalate. Eu m-am orientat după bluză, așa că am cumpărat măsura XS într-un final.

     Acasă la ai mei dragi părinți, la țară, năzbâtia de motănel Stormy, pudrat cu cenușă, are un loc favorit, printre cosmeticale. Băiețelul acesta în creștere, cu trupul lui slăbuț și elastic, își găsește distracție în cele mai neînsemnate obiecte. Constat, iarăși, că fericirea stă în lucruri mici! Nu-l învinuiesc că și-a ales tocmai clama de păr cu paiete aurii pe post de jucărie, adevărul este că-l avantajează teribil culoarea aceasta.



   Ultima săptămână am tot petrecut-o cu ghetele în zăpadă, orașul fiind încă scufundat în pătura de omăt. Nu-i de mirare că am trecut la echipamentul serios de iarnă, ocazie perfectă să port geaca colorată primită de Crăciun. Când ies afară, am un echipament complet de vreme rece, ca nu cumva să tremur de frig ori să mă pricopsesc cu vreo nedorită răceală. Și chiar dacă mi-e dor de vară, recunosc că găsesc și-n iarnă un farmec aparte.



   În prezent citesc romanul Paradis, ieșit de sub talentatul condei al lui Toni Morrison, prima femeie de culoare laureată a Premiului Nobel pentru Literatură. Un roman scris cu pasiune, ușor idealist și tragic, ce schițează experiența dureroasă a unei comunități de oameni de culoare. Conflictul rasial din comunitatea americană nu ne este un subiect străin, dar abordarea autoarei Toni Morrison este de o neașteptată profunzime. Romanul poate fi comandat online de AICI, la prețul de 19 lei.

    Cu greu m-am motivat să fac din nou mișcare, după ce în ultima perioadă am fost mai sedentară și am pus câteva kilograme. Singurul aspect care mă deranjează cu adevărat este inestetica celulită. De trei zile fac exerciții și transpir serios, acasă, urmând clipurile video de pe canalele de youtube PopSugar Fitness și GymRa. Recunosc, este greu de tot, condiția mea fizică nefiind cea mai bună din cauza sedentarismului, dar îmi dau tot interesul. Când nu mai pot, iau o pauză mică, plus că momentan mă rezum la 30 minute de exerciții. Vă las mai jos programele pe care le-am făcut în ultimele 3 zile (le puteți urmări chiar aici, dând click pe butonul play):





Un comentariu: