În urmă cu doi ani am cumpărat o casă bătrânească la țară, pe care am renovat-o relativ repede. Cu ajutorul unei echipe pricepute, casa a ajuns să arate ca o cutie de bomboane de Crăciun, pe care abia aștepti să o dai gata. Nici prin cap nu ne-am gândit că vom avea de-a face cu tot felul de ”invadatori”.
Când stai la casă și ești stăpân nu doar pe clădire, ci și pe curte, satisfacția este mare. Dar și mai mare este răspunderea, mai ales când primești vizite în lanț de la furnici, greieri și, cireașa de pe tort, șoareci. Cu ultimii din urmă, distracția a fost deloc binevenită, toată lumea știe că rozătoarele sunt cei mai purtători de microbi și boli.
Era jumătatea lui octombrie când am sosit de la un seminar, însoțită de sora mea. Zgribulite de temperatura scăzută a acelei după-amieze ploioase, am decis să ne încălzim cu un ceai fierbinte și să tragem concluziile zilei. Deodată, discuția a fost întreruptă de un sunet venit din pod. Cineva sau ceva rodea din izolație, ori din rigips, ori din grinzile casei.
- Ce se aude, întreabă sor-mea?
- Un șoarece sau un șobolan spurcat, doar n-o fi vecinul Ștefan cocoțat în pod și roade acolo...
Cu ochii bulbucați, ne-am apropiat amândouă de una dintre grinzile de la ușă, ce susține tavanul. În spatele grinzii, sus de tot, în colț, un botic țuguiat cu mustăți scurte ieșise la iveală:
- Uite-l acolo, e un șoarece, zic.
Sor-mea, mămică de bebe, cu „licență medicală” luată de pe forumurile de mămici, țipă la mine:
- Trebuie să băgăm ceva în gaură, să nu cumva să iasă pe acolo și să ajunga în casă. Ăsta e plin de microbi și eu nu pot să-l aduc pe ăla mic aici dacă ai șoareci. Tu își dai seama ce înseamnă asta?
Deja mă luase cu palpitații. Șoarecele acela era de-a dreptul simpatic, doar că universul nu l-a adus unde trebuie și ultimul lui spectacol sigur n-avea să fie în sufrageria mea. Nu m-am dezmeticit bine, că sor-mea îmi strigă:
- Hai, bagi ceva acolo? Ai un tub de spumă, ceva?
N-am doar un tub de spumă, am o cameră întreagă ticsită cu fel și fel de spume, masticuri și acrilice. Sunt pregătită de luptă, fug în debara, iau ditamai tubul în mână , mă urc pe scaun și, cu un picior pe calorifer, bag spumă în gaura cu pricina, până se expandează și dă pe-afară. Eu și sor-mea ne uităm una la alta, cu satisfacția lucrului bine făcut. Ne consolăm cu ideea că șoarecele este viu și nevătămat și sigur își va lua traista la spinare și se va duce în alte locuri. Aici nu este binevenit! Vecinii din apropiere au sigur magazii, cotețe și alte acareturi care sigur ar face un adăpost mai primitor pentru un șoarece. Retrospectiv, mă gândesc că sora mea mi-ar fi făcut un bine să-mi recomande de la bun început serviciile unei firme de deratizare.
Când soțul a venit acasă din tura de 24h i-am povestit cu mândrie cum am scăpat casa de dăunători. El, crescut la oraș s-a îngrozit la ideea șoarecilor pe proprietatea noastră. Când am povestit momentul amuzant soacrei, aceasta a replicat scurt:
- Așa e la țară!
Ei bine, o preferam pe experta de sor-mea în ”chestiuni medicale ” școlită pe forumuri și grupuri de mămiki , decât pe experta în rozătoare care știa cu exactitate în ce zone își duc veacul șoarecii și sobolanii. Ego-ul meu striga mut: sunt destui șoareci și la oraș, cucoană! Aveți ghenele pline de șobolani dizgrațioși care își duc traiul bine, mersi! Noroc cu firmele specializate precum DDD, care vă scapă de dăunători fără ca voi, orășenii, să mișcați un deget!
Timpul a adus uitarea peste momentul cu pricina. Ne-am luat cu viața de zi cu zi, până într-o dimineață de neuitat. Tocmai îmi pregătisem un bol cu fulgi de ovăz și nuci și am decis să mănânc pe canapea. Încă somnoroasă, pregăteam planurile pentru ziua în curs, în timp ce soțul își vedea de ale lui la masă.
- Iubi, ce e ăla acolo sus? întreb eu, cu ochii cât cepele, ațintiți la cetrală.
- Unde, întreabă el, nedeslușind încotro mă uit eu.
- Acolo sus, pe centrală, răspund.
Când colo, pe coșul de evacuare al centralei, un șoricel stătea pitit. Am crezut că îmi cade cerul în cap. Un șoarece pe centrală, cine a mai văzut așa grozăvie?!
- Pisica, ia pisica, îmi vine ideea briliantă în cap! Și mă ridic iute de pe canapea, iau pisica care dormea dusă pe fotoliu și i-o duc, ca pe o armă distrugătoare.
Ia si el la fel de repede pisica și o pune pe centrală. La circa 10 cm de pradă, întoarsă cu spatele spre șoarece și cu fața spre noi, pisica ne privea nedumerită, vizibil supărată că am trezit-o din somnul de frumusețe. O împinge el ușor, spre șoarece. Când îl vede, se dezmeticește instant și într-o concetrare maximă, îi trage o labă ce îl aruncă pe infractor cât colo. Dispare ca prin minune, lovit în plin, în spatele bucătăriei. Pisica sare de pe centrală și mierloie întărâtată, mirosind în jur. N-are nicio șansă să-l prindă, nu poate trece de plinta ce blochează orice acces sub mobilierul de bucătărie.
-Repede, scoate plinta, îi zic eu. Adu șurubelnița, să scoatem plinta!
Trebuia să preiau conducerea, soțul era deja alb la față și dezgustat de prezența unui șoarece în casă. În bucătărie, mai precis. Am scos plinta, dar șoarecele nicăieri. Pisica lângă noi, cu pupilele dilatate. Cealaltă pisică dormea nederanjată, pe celălalt fotoliu. Doar zgomotele noastre păreau să-i miște ușor urechile. Să nu le zici vreo doi draci pisicilor astea răsfățate?!
Mută frigiderul pe toate părțile, uita-te în el. Șoarecele nicăieri.
- Unde dracu te-ai ascuns, întreabă disperat soțul?
Eu nu contenesc. Iau toate sertarele la rând, cele cu deschidere în partea din spate. În sertarul de sub aragaz, printre foliile și hartiile de copt, fecale de șoarece. Mi s-a întors stomacul pe dos, dar mi-am ținut gândurile în frâu. După ce prindem infractorul, dezinfectăm tot. Când lucrurile devin serioase și periculoase pentru sănătatea ta, cel mai bine apelezi la profesioniști în servicii deratizare, pentru ca mediul în care trăiești să fie sigur.
Ca un adevărat spion de clasă, iau urma șoarecelui. Trebuia să îl găsesc, nu putea să dispară fără urmă. După canapea, pe sub calorifer, către dulăpiorul-bibliotecă aflat pe peretele opus. Nu avea cum să treacă de el, fiindcă e lipit de perete. Cu inima cât un purice mă apropii. Aici e, în colț, lângă bibliotecă. Sunt speriată, zici că e ditamai dușmanul. Dar el e și mai speriat.
- Adu pisica, îi zic soțului, care nu observase că i-am dat de urmă.
Ia el repede pisica în brațe și efectiv o aruncă lângă mine, în loc să o pună ușor lângă colțul dulapului. O împing încetinel și fiara își face imediat treaba. Ce felină feroce, își merită bobițele și plicurile umede! Prinde șoarecele, îi dă drumul, îl prinde iar. O dă în joacă cu el. Cum îl prinde iar, profităm de moment și deschidem ușa. Pisica fuge cu el în gură în grădina de alături. Vreo jumătate de oră se iubesc și nu prea. Noi răsuflăm ușurați!
Dar pe unde naiba a intrat șoarecele ăla și cum a ajuns sus pe centrală? Cercetăm camera, cu atenție la gaura din spatele grinzii de la ușă, gaura pe care am umplut-o anterior cu spumă. Cealaltă grindă, din partea opusă a ușii, era depărtată de-a dreptul de perete și era ca o ușă deschisă pentru șoarecii din pod. Constructorul ne avertizase că lemnul încă verde al grinzii va ”lucra” în timp, dar nu ne-am gândit că o să ” ne lucreze”. Am lăsat locul așa pentru câteva zile, pentru a vedea dacă mai sunt și alți șoareci. Am găsit niște capcane cu lipici pentru rozătoare, pe care le-am pus în colțurile camerei. Din fericire, doar pisicile curioase s-au prins în capcana lipicioasă . Am reparat temeinic găurile din casă și, cel mai important, am vorbit cu vecinii despre această situație, deși inițial ne-a fost rușine pentru că lumea va râde de noi că avem șoareci în casă. Dar și ei se confruntau cu aceeași problemă ca și noi și aveam cu toții nevoie de ajutor. Altii prinseseră câte 5-6 șoareci în casă prin diverse metode și deja erau disperați.
Împreună cu vecinii am decis să apelăm la serviciile unei firme profesioniste, care să deratizeze zona și să elimine focarul. Toamna, când frigul se lasă și sursele de hrană sunt mai limitate, șoarecii și șobolanii își caută locuri noi în care pot sta și unde se pot hrăni. Este valabil atât pentru zonele rurale, cât și pentru marile orașe. Aceste rozătoare parcurg distanțe mari și cotrobăie prin tot felul de locuri. Toată lumea le știe reputația de purtători de boli și ultimul loc în care vrei să îi vezi este locuința ta.
Acum este doar o povestire amuzantă spusă prietenilor. Râdem împreună de situație, dar sigur nu ar fi venit la noi dacă ar fi știut că avem șoareci în casă la momentul respectiv. Gândul că un animal așa murdar poate umbla prin lucrurile tale personale, pe mobilier, chiuvetă, aragaz sau chiar printre farfurii, îți provoacă o senzație extrem de neplăcută.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu