miercuri, 29 mai 2013

Tutorial: Borcănașe reciclate

  
    În ultimii ani a devenit tot mai răspândită ideea reciclării, a reutilizării obiectelor pe care le folosim, ca rezultat al îngrijorării născute de pe urma poluării care, vizibil sau doar sesizabil, a afectat mediul înconjurător. Reciclarea poate fi pusă în aplicare de oricine, nu e nevoie să fii ingenuu, să ai idei câte-n lună și-n stele. Poți recurge la simpla reutilizare a recipientelor folosite, fără a le modifica în vreun fel aspectul; în acest fel, participi activ la protejare mediului în care trăiești și la economisirea resurselor.
    Eu am reciclat două recipiente Sabon, borcănașe pe care le-am păstrat de ceva timp tocmai datorită aspectului lor plăcut și al posibilității ca, într-o bună zi, să le găsesc o nouă utilitate, fie doar ca recipiente pentru siropuri și dulcețuri de fructe.
    Ideea reciclării recipientelor a fost propusă chiar de cei de la Sabon, în data de 23 mai,  cu ocazia  Zilei Internationale a Sanatatii si a Protectiei Mediuli. Eu m-am gândit că, dacă tot mă pun pe treabă, măcar să fac ceva cu adevărat deosebit. Mai jos vă voi prezenta pașii pentru obținerea rezultatului final:

Recipient pentru ceai și Vază de flori

    Am reciclat un borcănaș și o sticlă de la Sabon, o dată umplute cu cremă de corp ușoară ca o adiere și spumant de baie cu aromă florală.  
        1. Recipientele au fost curățate foarte bine cu detergent de vase, apoi puse în apă fiartă și lăsate la uscat, la soare.

     
   2. Avem nevoie de : borcan, lemn subțire, sfoară de sac, lipici transparent sau aracet, hârtie maro, dantelă, voal pentru flori/flori uscate, foarfecă, ac și ață. 
Proiectul de reciclare va dura câteva ore, așa că atunci că vă propuneți să demarați proiectul, vă sugerez să vă echipați cu multă răbdare. Eu am lucrat încet, pentru a savura fiecare moment. Pentru cei care nu se prea pricep la lucrul manual, reciclarea aceasta poate fi un pic dificilă, însă un pic de ambiție vă va scoate la capăt cu bine.
  


3. Am îmbrăcat recipientele în hârtie maro, pe care o lipiți direct de sticlă cu produsul de lipit dorit (lipici transparent pentru lucru manual, aracet sau scotch). Am folosit această hârtie,deoarece după ce atașez bețișoarele de lemn, între ele vor exista mici spații datorită faptului că acestea nu sunt perfect drepte și au  noduri pe alocuri, așa că iese mai frumos dacă au un suport mat, nu transparent cum este borcănașul).


4. Am căutat niște bețisoare cu dimetrul de circa 0,5 cm, uscate, pe care le-am tăiat la dimensiuni egale. Puteți folosi crenguțe uscate de alun sau de orice alt copac. Dacă aveți crenguțe verzi, atunci vă sfătuiesc să le tăiați de verzi și să le lăsați să se usuce la soare; sunt mai ușor de tăiat cînd sunt verzi. Dacă doriți să își păstreze culoare verde, atunci puneți-le la uscat la umbră, ferite de lumina soarelui. Crenguțele le tăiați în funcție de dimensiunea recipientului. Aveți grijă să nu le tăiați prea lungi, pentru a putea închide borcanul cu capac, cum este cazul recipientului pentru ceai. Folosiți, de preferat, o foarfecă pentru grădinărit; dacă nu aveți, atunci puteţiutiliza o foarfecă mai rezistentă, cu care să puteți tăia lemnul. Capetele bețigașelor vor fi șlefuite ușor cu o bucată de șmirghel, pentru a nu ne zgâria în ele. 


5. Pentru a prinde mai ușor bețișoarele de borcan, folosiți două elastice pentru recipientele mai înalte sau unul singur pentru cele mai mici. Banda elastică vă va permite să țineți bețele fixate de borcan. Aplicați lipici înainte de a prinde bețele, pentru a se putea fixa. Când ați terminat de pus bețișoarele de jur-împrejurul borcanului, lăsați lipiciul să se usuce întocmai instrucțiunilor de folosire de pe ambalaj. După ce s-a uscat, puteți aplica un strat de lac protector special pentru lemn, pentru a oferi o viață mai îndelungată recipientului și pentru a-l proteja de praf. Eu nu am lăcuit lemnul, deoarece am vrut ca suporturile să aibă un aspect mai natural.

6. Legăm recipientul cu sfoară de sac, pe care o răsucim de mai multe ori în jurul borcanului. Facem nod sau fundiță, după preferință. Apoi luăm banda de dantelă,;eu am avut o bandă elastică dantelată, de culoare galben-pal. Am cusut de dantelă o floare Ebony Vintage lucrată manual  din voal de șifon topit la lumânare. Dacă nu știți să faceți astfel de floricele, atunci puteți recurge la flori uscate. 

7. Gata, am terminat! Iată ce minuni au ieșit din două borcănașe pe care alții le-ar fi aruncat!
Borcănașul cel mic a devenit un recipient superb pentru ceai. Eu l-am umplut cu ceai organic de trandafiri, pe care acum vara îl voi servi în varianta de ceai rece, cu felii subțiri de lime, mentă proaspătă din grădină, zahăr brun și câteva cubulețe de gheață.
Sticluța a devenit o vază deosebită, pentru cele mai frumoase și parfumate flori! Am ales câțiva trandafirași roșii din grădină, care și-au găsit perfect locul în noua vază :)


Ce ziceți despre noile mele articole decorative? Nu e așa că sunt minunate? Vă provoc să încercați și voi să vă faceți astfel de recipiente! Haideți, să reciclăm frumos!



3 comentarii:

  1. Ti-au iesit superb! Felicitari pentru idee si mai ales pentru realizare! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. am recunoscut repede borcanelul de la Sabon. si eu l-am pastrat, dar nu stiu ce sa fac cu el. TI-au iesit tare dragalase suporturile.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...