luni, 17 martie 2014

Corp sănătos, minte sănătoasă


 Ca orice drum spre succes, drumul spre un corp sănătos este dificil, fiind plin de obstacole și tentații. Pe lângă o voință de fier, trebuie să avem și un mod de gândire pozitiv, pentru a putea dobândi un nou stil de viață sănătos. O alimentație echilibrată, care să ofere organismului aportul necesar de minerale și vitamine ne asigură că vom avea mens sana in corpore sano.
    Cred că majoritatea femeilor au apelat la o dietă sau cură de slăbire, așa că nici mie nu mi-au rămas necunoscute. Înainte de examenul de disertație am avut o perioadă de sănătate tulbure, datorită stresului și oboselii acumulate, precum și a insomniilor. Am ajuns la spital din cauza unor dureri de stomac și am fost diagnosticată cu sindromul colonului iritabil: durerile de stomac se produceau pe fond nervos. Au urmat câteva luni de medicație, doctori schimați din cauză că niciun tratament nu dădea roade, iar eu nu puteam să mănânc nimic. Ultimul doctor pe care l-am consultat mi-a recomandat o dietă echilibrată care să vindece stomacul și să împiedice reacțiile nervoase care cauzau durerile. Imediat am început un regim alimentar, pe care îl urmez de mai bine de un an, cu rezultate foarte bune- nici măcar o durere de stomac ín ultimele 6-8 luni. Marea mea nemulțumire a fost să renunț la citrice, datorită hiperacidității din stomac, așa cã am spus adio portocalelor și a limonadelor cu lămâie sau lime proaspăt tăiată. De-aș fi știut de la început de LemoSilhouette , un produs 100% natural, care deși conține lime din belșug, reușește să neutralizeze acciditatea excesivă, oferind celor ca mine posibilitatea de a se bucura de aroma fresh a lămâilor verzi.
   Dieta în sine a fost concepută special pentru persoanele cu afecțiuni gastrice, însă poate fi urmată de oricine își dorește să aibe un organism sănătos. Dieta are la bază fructe și legume, numai cå acestea nu sunt consumate în stare crudă, tocmai pentru a evita o posibilă aciditate nedorită. Am încercat să fac un tabel ilustrativ cu cele trei mese principale ale zilei:



   În prima lună am încercat să urmez dieta cât mai exact, dar apoi am adăugat și alte alimente, în special legume și noi fructe, sub formã de compot. La început am mâncat forțat, pentru că nu aveam deloc poftă de mâncare, dar dupã 1-2 săptămâni lucrurile s-au schimbat și mi-am recăpătat apetitul. Până să încep dieta, nu acordam deloc atenție importanței micului dejun, peste care treceam aproape de fiecare dată, stând cu stomacul gol până la orele prânzului. Vă mărturisesc cã de când m-am decis să urmez dieta, în fiecare dimineață mă trezesc cu poftă de mâncare și servesc micul dejun nu mai târziu de o jumãtate de oră din momentul în care mă trezesc. Am ajuns ca francezul, să mănânc la micul dejun ca regele.
    Am început cu trei mese pe zi, dar ulterior am introdus și două gustări, pentru că mesele sunt prea generoase, iar prea multă mâncare încetinește și obosește stomacul. Chiar dacă la prima vedere mesele pot părea insuficiente, să știți că sunt generoase și sățioase. Nu am mai scris gramajele recomandate pentru fiecare fel de mâncare în parte, dar vă dau un exemplu: la masa de prânz, cantitatea recomandată depășește 500g, iar eu nu am reușit niciodată să termin tot din farfurie. Din acest motiv am împărțit mesele și am adăugat 2 gustări, compuse în principal din fructe coapte sau fierte și fructe uscate. Recunosc că mi-a lipsit lămâia verde, o foloseam la salate, dar și la limonade cu mentă, fiind cunoscutã pentru propritățile sale detoxifiante, precum diminuarea depozitelor adipoase, accelerarea metabolismului și stimularea arderii grăsimilor.
   Dintre toate mesele, cina este cea mai sărăcăcioasă, dar este suficient de consistentă încât să nu te confrunti cu senzatia de foame până a doua zi. Pe parcurs am adãugat în alimentație lactate, dar și carne slabă de pasăre și pește, ba chiar am avut dezlegare la deserturi cu blaturul fiert, precum eclerul, ori budinci.
    În toată această perioadă am avut grijã să consum 1,5- 2 l de lichide; doar pe perioada verii am consumat mai multe lichide, pentru a preveni deshidratarea. Am preferat să consum mai mult ceaiuri, neîndulcite, ori cu puțină miere, pentru că spre deosebire de apă acestea au o aromă care te face să vrei să le bei. Beau ceaiuri medicinale, pentru detoxifiere, eliminarea streseului și a anxietătii, pentru buna funcționare a aparatului digestiv, a ficatului, dar și ceaiuri de fructe, foarte aromate. Ocazional am apelat la vitamine și minerale, în special la schimbarea de temperaturã determinată de trecerea de la un anotimp la altul.
    Mai mult, dieta m-a făcut să petrec mai mult timp în bucătărie, pentru a-mi gãti fiecare masă, dar am ajuns să petrec mai mult timp mâncând, să savurez fiecare înghițitură în parte. Eu am avut norocul, dacă îl pot numi așa, să urmez această dietă din nevoie, pentru a mă vindeca.
    Am făcut și puțin sport în fiecare zi, dar nu foarte solicitant și nu imediat după masă. Pe lângă aerobic și pilattes, am un program preferat pentru abdomen și câteva serii de genoflexiuni pentru picioare. Nu merg la sală, dar am ambiția de a mă antrena zilnic, urmând exerciții postate pe youtube sau alte site-uri. De când am început dieta, greutatea mea a fost constantă, oscilând foarte puțin, între 46-48kg.
   Celor care-și doresc să urmeze o dietă de slăbire sau de detoxifiere, le țin pumnii pentru a ajunge la rezultatele dorite și le recomand sã ia în considerare și produsele moderne care ajută la accelerarea arderii grãsimilor, cum este Lemo Silhouette.Acesta este recomandat și persoanelor cu hiperaciditate gastrică ce-și doresc un produs natural care ajutã la detoxifiere, scăderea în greutate și regenerarea ficatulu, grație ingredientelor exotice: lime și guarana.
    Evitați dietele dubioase sau absurde, care promit mara cu sarea și eliminarea kilogramelor în plus într-un interval scurt de timp. Am urmat și eu o astfel e cură de slăbire improvizatã, în timpul liceului, când n-am luat în considerare faptul că organismul meu era în plină schimbare. Astãzi îmi zic că am fost o norocoasă pentru că am supraviețuit acelei diete drastice. Nu la fel de norocoase au fost alte fete și femei care, în încercarea lor de a slăbi imediat, au recurs la diete drastice, înfometare ori alte modalități nerecomandate de a slăbi. Pierderea în greutate nu este un act de magie, ci o adevăratã luptă cu kilogramele, care necesită ambiție și multă voință de a începe un nou stil de viațã, sănătos. Tu ce arme ai împotriva kilogramelor în plus?

^arhiva personală




*Articol scris pentru Spring SuperBlog 2014 ( probă propusă de Lemo Silhouette)

Surse foto: Google și arhiva personală

4 comentarii:

  1. Eu le caut pe cele pentru kilogramele in minus. Arati foarte bine, Catalina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihaela, cu siguranță există un mod sănătos și natural de a lua în greutate.
      Multumesc mult!

      Ștergere
  2. Eu nu am putut niciodata sa tin o dieta dupa un program prestabilit, mi se pare imposibil sa urmez toti pasii de acolo, in principiu mancatul sanatos si miscarea fac minunii in orice situatie, oricum tu arati absolut perfect!
    Pop Culture&Fashion Magic

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alice, ai dreptate, e foarte important să mănânci sănătos și să faci mișcare, însă o dietă te ajută să-ți faci un program fix pentru mese și să înlături alimentele nesănătoase.
      Eu nu am avut încotro, am urmat dieta pentru a mă vindeca, nu pentru a slăbi.

      Multumes mult pentru complimente!
      Pupici

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...