sâmbătă, 25 octombrie 2014

Ghete și cizme favorite de pe Kalapod.ro

 

    Ca orice femeie, am nevoi, nevoi materiale. Mai exact, de câteva ori pe an simt nevoia să-mi cumpăr lucruri noi. Lucruri de îmbrăcat și de încălțat. Când pune stăpânire pe mine o astfel de nevoie, abia dacă mă pot controla, dar reușesc într-un final să fiu cerebrală. Pentru că scopul este cel mai important, dar tot el scuză mijloacele folosite.
    Zilele trecute răsfoiam diverse site-uri online, pentru a mă pune la curent cu tendințele sezonului toamnă-iarnă. Rezultatul era unul așteptat, așa că am mers și i-am spus din scurt iubitului meu: „Am nevoie de ghete noi. Pentru iarnă”. Uneori, oricât de mult ne iubesc bărbații din viața noastră, nu reușim să-i convingem să ne facă pe plac. M-a luat de mână și m-a dus la raftul cu încălțăminte: „Vrei ghete? Poftim ghete!”.

   M-am dat în spate, de teamă să nu se rostogolească peste mine vreo pereche dintre cele înghesuite. Am simțit că iau foc, întocmai unui copil căruia nu i se fac poftele. Vreau ghete noi pentru iarna aceasta, ghete în care să pășesc cu încredere. Ghete cum am văzut în magazinul online Kalapod.ro. Au atâtea perechi de cizme și ghete, la prețuri pentru toate buzunarele; cizme cu toc, ghete joase, ghete cu șireturi, cizme colorate, ghete cu detalii metalice rock. Desigur, pe lângă acestea, sunt disponibile și perechi de pantofi, mocasini, botine, papuci și pantofi sport, dar mie îmi stă gândul numai la încălțămintea potrivită pentru acest sezon. Aș fi vrut să-i fi spus pe loc toate astea, mai ales cât de ieftine sunt și că ne permitem fără probleme chiar și două-trei perechi, dar gestul lui era de neclintit.

   Norocul nostru, al femeilor, este că suntem răbdătoare din fire. Am tăcut și-am răbdat, cu gândul în continuare la ghetele pe care pusesem ochii. Nu mă înțelegeți greșit, sunt femeie, sunt și capricorn, așa că încăpățânarea e al doilea nume al meu. Era aproape imposibil să renunț la încălțările pe care mi le imaginam în fel și fel de combinații vestimentare. În plus, nu-mi place să mă prindă iarna fără încălțări noi. Mă simt cu totul altă persoană atunci când port încălțăminte nouă, la modă, cu un design atractiv. Îmi plac lucrurile frumoase, bine lucrate, pe care le încalț cu plăcere și nu-mi vine să le mai dau jos din picioare. E cam același lucru ca și costumul lui Superman, dar la alt nivel. Trebuia să le am!


   Ghetele și cizmele joase sunt favoritele mele pe perioada iernii, fiindcă optez pentru ținute lejere, călduroase, dar și cool. În plus, este destul de greu să te deplasezi prin zăpadă încălțată cu tocuri, mai ales atunci când alegi mijloacele de transport în comun. Pe site am găsit multe modele atractive, la prețuri incredibil de mici, dar mai greu mi-a fost să-mi aleg favoritele. În cele din urmă, inima mi-a fost cucerită de unele negre, cu toc pătrat și catarame. Mi le imaginam deja combinate cu blugi clasici, cu croiala skinny, o cămașă în carouri cu un pulover gros suprapus și o jachetă călduroasă. Dar și cu un pulover lung, o pereche de dresuri groase și paltonul din lână. Și o pălărie, plus o eșarfă!

    Am răbdat. Până ieri, când aud ușa de la baie trântită, urmată de un prelung oftat.
        - Ce s-a întâmplat? întreb eu, distrată.
        - Aparatul. Aparatul ăsta nu mai merge. Gata, s-a dus!

   Era vorba despre aparatul de ras, care-l lăsase la greu tocmai când trebuia să se aranjeze pentru serviciu. Prima zi de muncă după concediu și-o barbă mai mare de 1 cm. Ha! Răbdare, unde m-ai adus, pe culmile puterii, cu mingea în terenul meu. Trebuia să acționez rapid și sigur.
    - Un aparat de ras nou, carevasăzică! Ia vino tu cu mine! Și-l iau ușor de mână, până la baie, unde deschid unul dintre sertare, singurul al lui. Poftim aparate de ras folosite, ai și roșii, ai și albastre, ai și negre. Și uite, ai chiar și unul argintiu. Vrei să scapi de barbă, folosește-le!

    Femeile sunt răbdătoare, dar sunt și rele, mai ales când vine vorba despre nevoile de care vă vorbeam. Scopul scuză mijloacele, vă amintiți? Așa că am fost radicală, nu am iertat nimic, pentru că scopul meu era clar: trebuia să am ghetele visate! Și, când vine vorba despre cumpărături, devenim experte în aritmetică, jonglăm cu cifrele mai ceva ca clovnii la circ.
    -  Un aparat de ras, zici? Tot din acesta cu cinci lame, care taie perfect firele de la rădăcină și lasă pielea incredibil de fină? Să tot fie vreo 50 de lei, nu-i așa? Cât te-a ținut, 2 luni, zic bine? Eu nu pot să-mi iau o pereche de cizme care costă numai 60 de lei și mă ține cel puțin 2-3 ani, dar tu poți să arunci banii ăștia pentru un lucru pe care în două luni o să-l arunci la gunoi. Știi ce? Halal egalitate între sexe!

    Capricornul din mine nu renunță la încăpățânare. Vrea ghetele cu orice preț și joacă murdar, la nevoie. În astfel de situații, trebuie spus totul tare și răspicat, pe față. Bărbații nu le au cu aluziile. Ei știu doar de negru și de alb, așa că nu trebuie să ne batem capul cu rozul.
    În concluzie, lucrurile s-au terminat cum era de așteptat. Cuvinte precum „scumpa” și „iubita” m-au însoțit până la calculator, unde am deschis pagina magazinului cu pricina. Desigur, am adăugat în coș ghetele mult dorite și-n plus, iubitul meu a ținut să-mi cumpere și o pereche nouă de cizme, care să se potrivească cu puloverul camel și jacheta în carouri. Tocul lor este unul gros, mediu, suficient de înalt cât să-mi alungească frumos picioarele și să fie, în același timp, comod. Pentru că merit, așa mi-a spus. Mă întreb, nu era oare mai simplu să fi spus asta de la bun început?

   Ca orice femeie, am nevoi, nevoi materiale. Pentru iarna aceasta, am o pereche de ghete noi, în care o să merg cu încredere! Pe voi ce produse vă tentează de pe Kalapod.ro?
    Consultați, la nevoie, Ghidul de mărimi (Click aici)!


14 comentarii:

  1. Ce frumoasa e perechea a doua !! Si nu au numarul 36 :(( ! Sa le porti cu placere .
    (Ana)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ana, ai încercat și varianta pe negru, același model, să vezi dacă au măsura 36? Și mie mi-au plăcut super mult!

      Ștergere
    2. Am incercat, dar nu au nici pe negru 36 , din pacate . (Ana)

      Ștergere
    3. Ana, poate în viitorul apropiat vor actualiza stocul sau vor aduce modele asemănătoare, în măsura ta. Eu zic că merită să-i urmărești, poate ai noroc :*

      Ștergere
  2. Capricornul din mine ia lecții și așteaptă cu nerăbdare momentul când trebuie puse în aplicare. ....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, Roxana, orice Capricorn merită o asemenea pereche de ghete pentru iarna care urmează! De fapt, fiecare femeie merită cel puțin o pereche!

      Ștergere
  3. Uite-asa mi-am comandat eu perechea de cizme, dar pe negru, mi-au picat cu tronc, ce sa mai...:)
    Desi imi pusesem in gand sa nu mai "investesc" pentru dressing in saptamana ce urmeaza, nu m-am putut abtine sa nu o fac. Merci de idee, chiar le-am adorat de cand le-am vazut in postarea aceasta a ta <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daiana, cum să le reziști, nu-i așa?! Și mie mi se par absolut superbe!
      Să ne spui cum sunt, când primești coletul!

      Te pup

      Ștergere
  4. A doua pereche e superba, mi-ar fi placut si mie una cu toc asa gros. Cautandu-mi marimea am dat peste bombonicile astea: http://www.kalapod.ro/cizme-luca-7650623.html :)
    pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihaela, si mie imi place mult tocul gros :-)
      Ce bine le-ai numit, chiar sunt niste bombonele. Si fermoarul le face versatile, astfel ca le poti purta in doua feluri. Super, imi plac mult!

      Ștergere
  5. As dori sa imi comand si eu balerini.Imi poate spune cineva cum este cu marimile.Merci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună! Mărimile corespund, dar poti consulta si Ghidul de marimi: http://ttap.co/1Gzy0Xz, care iti va fi foaarte util.

      Te pup

      Ștergere
  6. cum sunt marimile ?corespund ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună! Mărimile corespund, dar poti consulta si Ghidul de marimi, pe care il gsesti aici: http://ttap.co/1Gzy0Xz

      Te pup

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...