luni, 24 august 2015

Ținuta zilei: Pantalonii cu flori și camasa alba


    Ultimele zile de vară mă fac să fiu ușor nostalgică, însă am speranța că vremea va ține cu noi și că vom mai putea bucura de zile călduroase și în luna septembrie. Vara a trecut pe nesimțite, lucru pe care mi-o confirmă hainele subțiri pe care mi-am propus să le port în acest sezon estival, dar n-am reușit să mă țin de făgăduință. Luna iunie a fost capricioasă, la fel și finalul acesta de august, așa că am preferat să îmbrac haine lejere, în care să mă simt bine.
   Este și cazul ținutei de astăzi, încă un outfit casual-chic pe care îl postez, pentru că acest stil mă reprezintă cel mai bine și de cele mai multe ori ies din casă îmbrăcată în haine cu detalii feminine, iar în picioare port încălțări joase.

Am purtat:
Espadrile roz Oasap.com
Geantă Romwe.com
Ochelari Polaroid


   Numai bună pentru această vreme ușor răcoroasă este ținuta mea, dar am avut grijă să dau puțină culoare și să nu mă las cuprinsă de monotonia ploii, îmbrăcând unii dintre pantalonii mei favoriți. Îmi place printul lor, dar din păcate au un material rigid, care nu se întinde absolut deloc; dacă iau în greutate 2-3 kg, nu mai pot să-i port nici în ruptul capului, deoarece devin incomozi. Bag de seamă că atunci când toamna caldă își va face simțită prezența, voi scoate tot arsenalul de pantaloni înflorați, ca amintire a verii.
   Am domolit ținuta cu ajutorul cămășii albe cu broderie, pe care am comandat-o de AICI, la un preț bun, de aproximativ 15-20$. Bluza este lucrată din bumbac subțire, în care nu transpir deloc și are o aplicație brodată în partea de sus. Se închide cu năsturei și are o croială simplă, clasică.




    Multe dintre bluzele mele albe cu dantelă sunt cumpărate de aici, din magazinul online SheIN, unde prețurile și modelele noi adăugate zilnic mă fac să revin. Chiar astăzi am plasat o comandă nouă, deoarece oferă transport gratuit indiferent de valoarea comenzii. Eu am găsit o rochie la categoria Sale, redusă cu 50% și am pus-o repede în coș, pentru că era ultima bucată din stoc. Puteți vedea AICI toată gama de produse, iar la categoria de reduceri veți găsi haine frumoase la 10$ și cerceluși feminini la 3-4$.
    Iată câteva recomandări din categoria de reduceri:



Here Is A Fashion Feast Prepared For You! 3 Round Sale For You (Click)
Free shipping!
34% OFF Over US$69   Code:thank34
8/24~8/25

Flash sale!
33% OFF Over US$59    Code:thank33 
35% OFF Over US$109   Code:thank35
8/25~8/27

60%-80% Off!
Extra $5 Off Over $59     Code:thank5 
Extra $10 Off Over $109   Code:thank10
8/27~8/31

6 comentarii:

  1. E superba camasa! <3 Imi place foarte mult!
    Pupici!

    http://madebyirinar.blogspot.ro/2015/08/a-beautiful-mess.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi place tinuta, iar pantalonii imi plac foarte mult <3

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna ! Comanda dupa site-ul Shein, cum se face? observ ca nu este la noi in tara , si au niste hainute foarte dragute.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna! SheIn este un magazin asiatic, care livreaza produsele si in Romania. adaugi produsele favorite in cosul de cumparaturi, dupa ce ti-ai ales hainele in masurile potrivite. Plata se face prin pay pal sau cu cardul. Pentru comenzi de minin 30$ ai transport standar gratuit, care dureaza cam 3-4 saptamani, iar coletul ajunge la oficiul vamal, unde trebuie sa platesti taxa de inmagazinaj de 8 lei si tva-ul de 24%. Valoarea tva-ului difera in functie de valoarea declarata a coletului, insa cei care au site-ul declara intotdeauna valori mai mici decat cele reale. Pentru comenzi mai mari de 99$, ai livrare gratuită prin curier rapid.

      Ștergere
  4. Tinuta ta arata atat de lejera, inspirata alegere! Ador camasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam asa-mi place să mă îmbrac, relaxat și în culori deschise. Iubesc cămașa, este atât de versatilă și o soluție pentru zilele în care nu vreau să-mi bat capul cu combinatul hainelor:-)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...