Dimineața și seara, după demachiere, folosesc un produs cosmetic care să-mi curețe tenul în profunzime. Am tenul mixt, așa că trebuie să fiu atentă la zona T, care este grasă și unde-mi apar des coșuri și puncte negre, cât și la obraji, unde pielea este uscată. M-am obișnuit să folosesc produse de curățare deoarece iubesc acea senzație de prospețime pe care o simt după ce mă spăl pe față, plus că vreau ca impuritățile să fie înlăturate și tenul curat înainte de aplicarea cremei hidratante.
În prezent folosesc Spuma de curățare Nivea Aqua Effect, un produs destinat tenului normal și mixt. Am cumpărat-o deoarece Nivea este cel mai de încredere brand cosmetic, pentru că spuma de curățare are o formulă mai blândă și asta căutam, dar și din cauza prețului prietenos.
Spuma de curățare este gata de folosire, tubul are o pompiță ce eliberează spuma fină, ușor parfumată. Sistemul de dozaj este practic, igienic și permite o administrare precisă a produsului, un aspect important deoarece spumele se consumă mult mai repede decât gelurile de curățare.
Are un miros caracteristic produselor Nivea, dar destul de discret, din punctul meu de vedere. Atenție, însă, această spumă conține parfum și alcool, ingrediente cu care anumite tenuri nu se înțeleg deloc.
După primele folosiri, eram în dubii în privința spumei. Chiar dacă îmi simțeam tenul aerisit, împrospătat, aveam senzația că mă strânge pielea de pe pomeți, semn al tenului uscat. Eram nesigură dacă ar trebui să renunț la ea sau să o folosesc în continuare, așa că am făcut căutări pe internet și am aflat că și alte fete au trecut prin aceeași situație, dar au folosit în continuare spuma până ce tenul s-a adaptat și senzația de produs astringent a dispărut.
S-au scurs aproximativ trei săptămâni de când folosesc spuma și acum nu mai simt senzația de piele uscată, iar zona T, unde am pielea grasă, este curățată foarte bine și nu are un aspect uleios. Sunt mulțumită de ea, doar că se consumă destul de repede, comparativ cu un gel de curățare care este mai economic. Totuși, spuma se simte mai plăcut pe față, este fină, aerată și foarte ușor de utilizat.
Aceasta spuma de curatare poate fi comandata online de AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu