De lumea circului, nu mă leagă foarte multe amintiri. Cele mai multe sunt amintiri dobândite recent. Ca și în cazul poveștilor, spectacolele de circ trebuie să fie memorabile pentru a-ți rămâne întipărite în memorie și a le retrăi, cu ochii deschiși, peste ani și ani. Sau, mai bine, cu ochii închiși! Să fi avut vreo 8-9 ani când am văzut primul spectacol televizat al minunatului Cirque du Soleil, dar pe-atunci eram încântată doar de dansul acrobatic al saltimbancilor, de costumele și coafurile perfecte ale artiștilor. Să fi crezut că în spatele lor se ascunde o poveste ce se cuvine a fi trăită, mi-era imposibil. Or, spre deosebire de secvențele puse cap la cap, poveștile copilăriei îmi păreau vii și ispititoare.
Astăzi, mi-e imposibil să cred că vreuna dintre poveștile contemporane le vor putea înlocui pe Hansel și Gretel, Albă ca Zăpada, ori pe Alice în Țara Minunilor. Dar iată că, trecută de mult de vremea copilăriei, regăsesc că o trupă de circ contemporan reușește să dea naștere unor povești ce nu pot fi uitate nicicând. Și nu cred că vreunul dintre voi să nu fi auzit de Cirque du Soleil, o sumă de artiști de geniu, ale cărei reprezentații transcend temporalitatea, devenind imortale. V-ați gândit vreodată cum ar putea arăta ceva imortal? Atunci trebuie, negreșit, să mergeți măcar o dată în viață la un spectacol marca Cirque du Soleil, pentru a simți fiorul, profunzimea emoțiilor transmise prin intermediul expresiei faciale, a machiajului și a costumelor, dar mai ales prin intermediul mișcărilor și al fundalului sonor.
