Se afișează postările cu eticheta ia autenticaa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ia autenticaa. Afișați toate postările

marți, 24 iunie 2014

Ziua Internațională a Iei


   Iată că avem încă un motiv pentru care să ne mândrim în toată lumea că suntem români: ia, frumoasa bluză a portului popular românesc, pe care am reușit să o facem cunoscută și celebrată chiar și peste hotare. Acum , să nu cumva să vă prind că nu aveți măcar o ie în garderobă, fie ea una modernă, inspirata de cea tradițională!
    Mereu mi-au plăcut iile, numai că, în copilărie, îmi atrăgeau atenția prin culorile lor vii, motiv pentru care am distrus câteva ii tradiționale autentice ale mătușii mamei mele, numai pentru a le face păpușilor mele cele mai frumoase rochii! Și-acum ce n-aș da să mă-ntorc în timp și să-mi iau foarfecele din mână și să-mi scot gândul distrugător din minte.
    Cele mai frumoase mi se par iile brodate, cele din materiale naturale, cu broderii din margele ori fire colorate, care sunt grele și te simți împopoțonată când le porți. Sunt, pe bună dreptate, o reală operă de artă, o dovadă de necontestat a talentului, dar mai ales a răbdării cu care este înzestrat poporul român.
    Astăzi, 24 iunie, avem ocazia de a ne duce mai departe tradițiile și de a face cunoscută ia ca simbol al portului popular românesc. Haideți, așadar, să celebrăm Ziua Internațională a Iei și să purtăm mai des ia, mai ales acum când magazinele fizice și cele online ne pun la dispoziție o sumedenie de reinterpretări moderne ale iei.

   Eu am în prezent trei ii, dintre care doar una singura este o ie autentică, pe care am achiziționat-o de la Muzeul Țăranului Român, în cadrul Târgului de Mărțișor. Este vorba despre ia din prima fotografie, o bluză frumos lucrată, în culori vii, cu mâneci trei sferturi și ciucurei.
   Celelalte două sunt ii moderne, frumos lucrate, una din mătase bej, iar cealaltă din bumbac alb, ambele cu broderii superbe și, desigur, ciucurei.
    Voi aveți vreo ie în șifonier?



    În final, v-am pregătit o nouă ținută, în care am inclus o frumoasă ie. Este o sugestie, o inspirație pentru cele care își doresc să poarte cu mândrie bluza tradițională, dar nu știu cum să o combine.






Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...