miercuri, 28 august 2013

Review: Loțiune împotriva vergeturilor Palmer's


   Despre loțiunea împotriva vergeturilor de la Palmer's auzisem cu mult timp înainte să o achiziționez, deși eram reticentă cu privire la eficacitatea ei. Am mai folosit produse anti-vergeturi  și nu pot spune că am fost dată peste cap de rezultatele vreunei loțiuni anume.
   Din cauza modificărilor de greutate, precum și a altor factori, am în zona coapselor și pegambe câteva vergeturi de culoare alb, de care îmi doresc să scap de mult timp. Din ce am mai citit pe internet, pentru că sursele sunt numeroase cînd vine vorba de documentare în privința vergeturilor, firicelele albe de sub piele sunt foarte greu de eliminat, aproape imposibil, dacă nu se apelează la operație.

   Este adevărat că cele mai multe dintre femei, ba chiar și bărbații se confruntă cu acest aspect neplăcut al pielii, însă eu nu am găsit vreo loțiune care să facă minuni în privința lor, nici chiar cea de la Palmer's. Este posibil ca, în cazul vergeturilor de culoare roșie, cum sunt cele care apar în timpul sarcinii, să aibă rezultate mult mai bune.
   Loțiunea împotriva vergeturilor de la Palmer's poate fi comandată de AICI, în magazinul online eMAG, la prețul de 45 lei.
 
 

   Loțiunea are o textură densă și este de culoare albă, iar datorită formulii mai uleioase, se întinde imediat în piele și se absoarbe cu ușurință. Este recomandată utilizarea produsului de 3 ori pe zi, însă eu nu amfost atât de conștiincioasă și mi-am aplicat loțiunea doar seara, motiv pentru care nu am obținut nici rezultatele dorite. Există posibilitatea ca loțiunea să fie într-adevăr eficientă daă etse utilizată conform instrucțiunilor de pe ambalaj. 


  Imediat după masarea loțiunii pe piele, aceasta se absoarbe repede, iar pielea rămâne surprinzător de moale și elastică. Pot spune, fără să mint, că acest produs mi-a plăcut cel mai mult ca loțiune de corp, oferindu-mi o hidratare mai plăcută decât alte produse similare. De aceea, o recomand măcar pe post de loțiune de corp, vă garantez că o veți iubi și o veți cumpăra iar și iar, pentru că pielea devine incredibil de plăcută la atingere.
   Produsul are o formulă pe bază de unt de cacao, așa că mirosul său este destul de puternic, însă plăcut. Loțiunea are la bază și o nouă formulă, Bio C-Elaste, motiv pentru care pielea devine elastică după masaj. Un recipient are 250 ml, o cantitatea suficientă pentru aplicarea timp de cel puțin o lună.
    Iată și lista de ingrediente, în cazul în care vă intereseză acest aspect:

   
   În concluzie, am fost încântată de acest produs, datorită texturii și mirosului plăcut de cacao, precum și a faptului că mi-a îmbunătățit aspetul pielii, conferindu-i elasticitate și hidratare. Având în vedere raportul calitate-preț, cu siguranță voi mai comanda acest produs pe viitor.

4 comentarii:

  1. Good to know!:)

    Multumim pentru review, Catalina!
    Te pup!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
  2. Din pacate nimic nu poate remedia vergeturile.
    Exista un tratament cu laser,dar nici acela nu rezolva definitiv.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai mare dreptate, am precizat si eu de interventia chirurgicala, cu ajutorul laserului, care este cea mai eficienta dintre metodele cunoscute pana acum.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...