Tehnologia, noul membru al familiei

Viața mea parcă-i o comedie

umană, dar invadată de tehnologie,

o simt cum se-agață de mine, cu insistență,

și parcă-s cuprinsă de dependență,

de laptop nu-mi vine să mă despart, îl închid și mă las pe spate, în pat

în 2 minute mă ridic să îi dau restart,

de teamă să nu pierd informații vitale

ditribuite non-stop pe rețelele-sociale.

Și de pe telefon primesc o notificare,

orișicând e vorba de-a cuiva aniversare,

am uitat de foaie, de pix, de orice scris sub formă concretă,

trimit repede un e-mail de pe tabletă.

În metrou, la birou, oriunde, o selfie îmi fac

cu I-phone-ul 5, și pe Facebook o încarc,

amicii mă bat la cap, de gura lor n-am să scap

până nu urc poza și pe Wazzup.

La teatru nu merg, nu am timp, nu am stare,

mă uit doar la filme în 3D- Vai, ce tare!

La concert de chitară, de pian să merg chiar nu pot

când am toate piesele pe noul I-pod,

nu cumpăr bilet și fără supărare

în căști am chiar o mai bună sonorizare.

Tehnologia, șmecheră, a făcut ea cumva

de s-a infiltrat în familia mea.

Din magazine și site-uri bine dotate,

mi-am luat an de an, cu grijă, de toate:

în salon, dormitor și în bucătărie

se vă amprente clare de tehnologie-

televizoare, tablete și celulare

am adunat până la sufocare.

Nici nu dau să ies bine din casă

c-o altă belea modernă m-apasă:

camera video, instalată de operator

se uită la mine ca la un infractor.

Când în mașină la drum m-am urnit

m-asigur că am gps-ul pornit,

port cu el un soi de conversație

până mă duce la destinație.

Ce viață nebună trăiesc, am nevoie de terapie,

Domnule doctor, sunt dependentă de tehnologie!