Se afișează postările cu eticheta bluza alba. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bluza alba. Afișați toate postările

joi, 6 februarie 2014

Ținută de iarnă ca în povești


   Săptămâna trecută, în toiul ninsorilor, nu am avut nimic mai bun de făcut decât să fac niște fotografii pentru blog. Neglijența mea a fost atât de mare încât am făcut fotografii pentru 3 ținute diferite, timp în care am fost îmbrăcată foarte subțire și am și transpirat schimbând hainele în grabă. Mai mult, încercând să „păcălesc” vremea, mi-am pus ceva în cap, însă asta nu m-a scutit de o răceală urâtă cu care mă confrunt acum și a cărei victimă am devenit. N-am mai pătimit așa din adolescență, însă măcar atunci puteam să-mi caut scuze în schimbările hormonale și fluturii în stomac specifice perioadei.
    Pentru astăzi am pregătit o ținută de poveste, pe care cu greu aș putea să o port iarna, în condițiile în care temperaturile sunt scăzute și nămeții mari. Ideea a plecat de la frumoasa bluză albă pe care am primit-o în ultima comandă FrontRowShop și pe care aș fi putut-o combina în n moduri, mult mai potrivite pentru temperaturile de afară. Bluza este deosebită, este confecționată dintr-un material interesant, ușor rigid, ca o plasă cu găurele foarte, foarte mici, iar fiecare element al broderiei este cusut individual. Bluza are o croială lejeră, lucru care se poate observa cu ușurință: deși am ales măsura S, bluza este lărguță. Pe site este disponibilă și o rochie confecționată din același material, care respectă croiala acestei bluze. Tot de aici mi-am ales și două bentițe de păr cu ținte, de altfel foarte practice.
    Am asortat noua bluză cu o fustă verde deschis decorată cu flori din voal, pe care eu am confecționat-o. Fusta este potrivită pentru anotimpurile calde, dar eu am făcut o excepție și am scos-o...la zăpadă! Pe deasupra am optat să port o hăinuță din blană de culoare alb murdar, cu mâneci trei sferturi. Deși este simpatică, niciodată nu a înțeles utilitatea acestor mini-jachete, care nici nu țin de cald, sunt și greu de întreținut și te fac să te simți ca un ursuleț. O am în șifonier de ceva vreme, așteptând momentul oportun, dar nu am scos-o până acum la plimbare, pentru că fie e prea cald, fie prea frig ca să o pot purta.
    Ca accesorii, am ales o băscuță din blana artificială, prevăzută cu ciucure. Căciulița este tare pufoasă, însă e un pic cam largă, așa că îmi alunecă de pe cap. Mie mi se pare tare simpatică, chiar dacă arată ca o brioșă îmblănită. Dresurile din dantelă le-am achiziționat dintr-un magazin vintage acum vreo 3-4 ani și sunt intacte, chiar dacă le-am purtat de câteva ori; nu am găsit nicăieri unele care să se apropie ca model, dar mai ales ca și calitate de acestea. 
     Vă sfătuiesc să nu vă jucați cu vremea, cum am făcut eu (suferințele sunt prea mari!)!
     Vă pup și vă doresc multă inspirație în tot ce faceți :)
   

Bluză FrontRowShop.com 
Haină Sphinx Couture
Fustă handmade/ EbonyVintage
Ghete Asos.com
Brățări SheInside.com
Dresuri vintage









marți, 3 septembrie 2013

OOTD: Back to skirt


Blouse/ Bluză SheInside
Skirt/Fustă: Villa/ Miniprix
Pantofi Miniprix.ro

     Dacă în urmă cu circa doi anu obișnuiam să port zilnic fuste, de ceva timp am început să port mai mult pantaloni lungi sau scurți, pentru că mă simt mai bine și nu trebuie să am grijă că fusta mi se va ridica la prima adiere mai serioasă a vântului. Mereu mi-au plcăut fustele bodycon, de lungime medie; cele cu această croială arată vulgar dacă sunt prea scurte, așa că încerc să le evit pe cât posibil. 
     Bluza albă din șifon am achiziționat-o de pe SheInside.com și mi-au plăcut mărgeluțele mărunte aplicate în zona decolteului. Această aplicație transformă vizibil  articolul vestimentar simplu, clasic. Îmi plac mult și mânecile, formate din două volane mici din chiffon, care acoperă frumos umerii. Bluza este versatilă, putând fi combinată atît cu fuste, cât și cu jeanși. Eu mi-am ales măsura S și mi se potrivește. Se închide la spate cu năsturaș.
     Fusta cu flori urmează liniile corpului. Este simplă, însă imprimeul o scoate în evidență.
     Am optat pentru o pereche de pantofi verzi, pentru un plus de culoare.
     Vouă vă plac fustele? Ce model preferați?





   

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...