Se afișează postările cu eticheta cosmetice favorite. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cosmetice favorite. Afișați toate postările
miercuri, 31 ianuarie 2018
Favoritele lunii ianuarie
Este final de ianuarie, moment potrivit pentru a recapitula ce anume mi-a fost drag în prima lună din noul an. Voi vorbi în special despre cosmetice, iar la finele articolului veți găsi și câteva recomandări pentru timpul liber.
Locuiesc în Germania de aproape șase luni și am fost curioasă să văd ce produse găsesc la rafturile cu cosmetice de aici. Cum se zice, curiozitatea a ucis pisica, întocmai mi s-a întâmplat și mie. Magazinul meu preferat de aici are o mare varietate de produse, inclusiv parfumuri de top și cosmetice profesionale, dar este și un coșmar pentru portofel, niciodată nu am ieșit cu mâna goală din el.
Trei cosmetice se regăsesc în lista mea de favorite, o listă scurtă de această dată.
vineri, 1 septembrie 2017
Favoritele lunii august
Începem luna septembrie în mod plăcut, cu o retrospectivă a
cosmeticelor favorite din august. În ultima lună de vară am pus accent pe
hidratarea intensivă a pielii, deoarece razele ultraviolete ale soarelui
afectează în mod direct pielea, iar aceasta are nevoie de o îngrijire specială.
La capitolul machiaj, am mers pe un aspect natural, alegând un fond de ten cu
formulă lejeră și farduri în nuanțe nude, neutre.
miercuri, 31 mai 2017
Favoritele lunii mai
Încheiem ultima lună de primăvară, dar nu fără a face o recapitulare a cosmeticelor favorite. Iată că mult-așteptata vară ne bate la ușă, e cazul să ne îngrijim de protecția împotriva razelor de soare, de piele fină și pregătită pentru primul bronz.
Eu am început ritualul de îngrijire estivală un pic mai devreme, pentru că am ajuns deja la mare și am vrut să fiu pregătită pentru plajă. De aceea, veți vedea printre favoritele lunii mai o serie de produse cosmetice pe care le voi folosi și în iunie, mai ales că acum temperaturile vor fi tot mai ridicate și corpul nostru are nevoie de o îngrijire pe măsură.
Iată ce produse mi-au depășit așteptările și pe care le-am catalogat drept favoritele lunii mai:
joi, 5 ianuarie 2017
Favoritele lunii decembrie
S-a scurs și luna cadourilor, așa că se cuvine să tragem linie și să încoronăm favoritele la capitolul frumusețe. Fiecare dintre noi are un ritual de îngrijire anume, prin urmare este normal să avem preferințe diferite. Spre exemplu, în decembrie eu am preferat cosmetice pentru o îngrijire blândă, fără a exagera și a folosi mai multe produse decât strictul necesar. Cât despre machiaj, am optat pentru un fond de ten cu acoperire mare și o rezistență îndelungată, pentru că am avut câteva zile foarte încărcate și am simțit nevoia ca fața mea să arate bine pe tot parcursul zilei.
marți, 1 noiembrie 2016
Cosmetice favorite - luna octombrie
Octombrie ne-a supus corpul la temperaturi mai scăzute decât ne așteptam, așa că pielea și părul nostru au avut de-a face cu o deshidratare mai ridicată. Am înlocuit loțiunea de cop cu un unt mai hidratant, gelurile de duș sunt cremoase, iar părul e răsfățat iar cu măști și ulei de cocos. Din fericire, există o mare diversitate de produse cosmetice care ne pot ajuta în sezonul rece, astfel încât să asigurăm hrănirea optimă pentru piele, păr și unghii.
marți, 9 august 2016
Cosmetice favorite - luna iulie
Postarea cu favoritele lunii a întârziat puțin, deoarece am fost plecată în vacanță și mi-am luat câteva zile libere inclusiv de la blog. Foarte călduroasă această vară, motiv care m-a determinat să mă limitez la a folosi puține cosmetice. În topul celor mai folosite tronează produsele de protecție solară, dar lipsesc din postarea de astăzi, deoarece am folosit mai multe flacoane diferite și v-am mai povestit și cu alte ocazii ce prefer. În rest, cosmeticele pentru igiena de zi cu zi au fost cele mai utilizate, deoarece prospețimea a primat în luna iulie.
vineri, 1 iulie 2016
Cosmetice favorite - luna iulie
Este început de iulie, așa că a sosit momentul să fac o recapitulare a cosmeticelor folosite în decursul lunii anterioare și să-mi aleg favoritele. Mi-e destul de ușor, deoarece am folosit câteva produse cu mare plăcere. În luna iunie am simțit nevoia de răcorire, de senzație de prospețim și, în același timp, am încercat să-mi protejez pielea de razele soarelui.
Vara, în general, sunt îndrăgostită de gelurile de duș și mă bucur de aromele lor în reprize dese de baie. Iar cea de-a doua grijă sunt produsele cu factor de protecție solară, pe care le plimb după mine în geantă, pentru a le aplica atunci când simt nevoia. Nu este de glumit de soarele puternic și, pe lângă protecție, asigurăm și o hidratare optimă a pielii.
În topul favoritelor și-au făcut loc patru cosmetice, pe care vă invit să le descoepriți în rândurile de mai jos. Sunt curioasă dacă le-ați încercat și voi :
joi, 2 iunie 2016
Cosmetice favorite - luna mai
Iată că s-a încheiat și ultima lună de primăvară și, inevitabil, era cazul să trag linie și să vă povestesc cu ce cosmetice am făcut casă bună în această perioadă. Luna mai este una dintre favoritele mele, datorită exploziei de mirosuri florale care te îmbie la fiecare pas, printre care aș enumera bujorii, caprifoiul (cunoscut și ca mâna Maicii Domnului), florile de soc, trandafirii și florile de salcâm.
Pe lângă cosmetice fresh, cu miresme florale, am început să fac loc în rutina de îngrijire și produselor de protecție solară, întrucât temperaturile au crescut simțitor și pielea are nevoie de o îngrijire corespunzătoare. Razele UV reușesc nu doar să producă arsuri și pete la nivelul pielii, ci să și o îmbătrânească și să lase urme vizibile, sub forma ridurilor. Așa că ne putem proteja folosind o cremă corespunzătoare, aplicată ca orice alt produs hidratant pentru față și corp.
Publicat de
Ebony Vintage
la
12:31
3 comentarii:
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
autobronzant,
cosmetice after sun,
cosmetice bio,
cosmetice favorite,
deodorant Mitchum,
Favoritele lunii,
fond de ten Lasting Performance Max factor,
fond de ten Max Factor
vineri, 6 mai 2016
Cosmetice favorite - luna aprilie
Luna aprilie mi s-a părut absolut superbă, cu temperaturi ridicate, dar mai ales cu minunatele flori ce ne-au bucurat cu parfumul lor mai devreme decât ne așteptam. Cu toate astea, nici n-am băgat de seamă când a trecut, cuprinsă și de febra sărbătorilor pascale. La fel a stat treaba și la capitolul cosmetice, de care parcă nici nu am apucat să mă ating în această lună de primăvară.
Nu mi-a fost deloc greu să desemnez cosmeticele favorite ale lunii trecute, deoarece acestea mi-au fost indispensabile și mi-au devenit foarte dragi. În luna aprilie am pus preț pe prospețime, deoarece temperaturile tot mai crescute încep să-și pună amprenta și asupra corpului nostru și îmi place să fiu mereu fresh și să combat transpirația.
Publicat de
Ebony Vintage
la
12:05
Un comentariu:
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
cosmetice favorite,
cosmetice Herbagen,
deodorant Mitchum,
Double Wear Estee Lauder,
Favoritele lunii,
fond de ten Estee Lauder,
rimel L'Oreal
joi, 7 aprilie 2016
Cosmetice favorite - luna martie
Prima lună de primăvară s-a scurs atât de repede, încât am impresia că timpul nu mai este deloc de partea noastră. Cu toate astea, încerc să găsesc puțin răgaz pentru mine, să mă răsfăț, să fiu cu gândurile mele, să mă relaxez și să mă detașez de tot ce este în jurul meu. Să folosesc cosmeticele favorite este un răsfăț pentru mine și am câteva ritualuri anume prin care reușesc să mă relaxez după o zi lungă. Spre exemplu, în martie m-am răsfățat cu cosmetice frumos parfumate, florale, mai ales că vremea începuse să se încălzească și se simțea aerul plăcut de primăvară . (Acum, la început de aprilie, am deja impresia că temperaturile se resimt ca cele din lunile iulie-august)
miercuri, 6 ianuarie 2016
Cosmetice favorite - luna decembrie
Nu puteam începe noul an fără să vă arăt ce produse cosmetice s-au situat în topul preferințele mele în ultima lună a anului 2015. În luna decembrie am folosit destul de multe produse, însă numai câteva merită titlul de favorite. Cele mai multe dintre ele sunt aproape goale, adică mai am puțin produs în flacon și mă gândesc serios dacă să le cumpăr din nou sau să încerc și alte alternative.
luni, 2 noiembrie 2015
Cosmetice favorite - luna octombrie
În luna octombrie am fost mai preocupată decât de obicei de aspectul feței mele. În mod normal, am porțiuni cu piele foarte uscată, care a fost oarecum afectată de trecerea de la un sezon la altul. Zona T, în schimb, prezintă imperfecțiuni, se îngrașă mai rapid și îmi apar des coșuri, fie negre, fie sub piele. Cum fac foarte mult sport, eliminarea toxinelor din organism lasă amprente asupra tenului meu, așa că am tot încercat soluții pentru a-l curăța. fără a-l agresa și a-l usca în exces. Atunci când ai tenul mixt și vrei să-l și cureți foarte bine, dar să-i și oferi hidratarea optimă, lucrurile nu sunt tocmai ușoare.
Publicat de
Ebony Vintage
la
11:43
6 comentarii:
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
apicole Apiland,
apiland.ro,
cosmetice favorite,
favoritele luni,
gel gomaj Yves Rocher,
Olivella,
Parlez moi damour John Galliano,
pasta de dinti Manuka,
Yves Rocher
luni, 5 octombrie 2015
Cosmetice favorite - luna septembrie
Publicat de
Ebony Vintage
la
23:18
4 comentarii:
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
cosmetice favorite,
cosmetice vivanatura,
demachiant fara lacrimi,
Favoritele lunii,
fond de ten Double Wear,
fond de ten Estee Lauder,
rimel Sexy Pulp,
Vivanatura
duminică, 6 septembrie 2015
Cosmetice favorite- luna august
În ultima lună a verii am folosit câteva produse noi, pe care nu le-am mai încercat în trecut și care mi-au lăsat o impresie bună. Nu am exagerat cu cosmeticele, ci am folosit strictul necesar pentru îngrijirea părului și a corpului. În general, dacă găsesc un produs care-mi place mult, îi rămân fidelă, însă îmi place să încerc și cosmetice noi.
Pot spune că august a fost o lună cumpătată și în privința cumpărăturilor de cosmetice, chiar dacă a trebuit să mai înlocuiesc unele dintre recipientele consumate. Am obiceiul de a folosi un produs până la consumarea flaconului, însă în cazul în care nu ne împăcăm prea bine, îl arunc după 2-3 utilizări și evit să-l mai cumpăr.
Publicat de
Ebony Vintage
la
12:06
6 comentarii:
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
cosmetice Academie,
cosmetice favorite,
crema de fata Manuka,
Favoritele lunii,
L`Oreal,
L`Oreal Absolut Repair Cellular,
sampon L`Oreal profesional
luni, 3 august 2015
Favoritele lunii iulie
Am făcut față căldurii specifice lunii lui cuptor și-am încheiat luna cu câteva produse cosmetice care mi-au asigurat îngrijirea de care aveam nevoie. În ultima perioadă am evitat să folosesc cosmetice în exces, motiv pentru care am încercat să cumpăr strict cele necesare. Nu vă imaginați că acum nu mă mai îngrijesc deloc, dar am renunțat temporar la a-mi aplica fel și fel de uleiuri și creme grase și am preferat să las pielea să respire și să nu o sufoc și mai tare decât o face căldura.
joi, 1 mai 2014
Favoritele lunii aprilie
Iată că s-a încheiat încă o lună de primăvară și ne apropiem cu pași repezi de mare și, mai ales, de vacanță. Astăzi este 1 mai și deja mulți dintre noi și-au pregătit o mini-vacanță, dar eu am ales să rămân acasă pentru ca abia la sfârșitul lunii mai să plec într-o bine meritată plimbare.
În luna aprilie am deschis câteva cosmetice noi, care au și devenit favorite foarte rapid, așa că am să vi le prezint pe fiecare în parte în câteva cuvinte. Ca în fiecare lună, am folosit cosmetice de tot soiul și chiar dacă am favorite, mereu încerc să testez noi cosmetice.
În materie de îngrijirea corpului, am alternat două geluri de duș și două produse pentru exfoliere, însă despre două dintre ele v-am mai vorbit și înainte, fiind niște cosmetice iubite de mine.
1. Gel pentru igiena intimă Favisan- conține extract de echinaceea, gălbenele, mușețel, salcie, lavandă și fenicul. Are un miros herbal puternic, ușor mentolat și mie mi se pare că cel mai pregnant este mirosul de fenicul. Am renunțat cu greu la gelul de igienă Apimond- favoritul meu, dar m-am bucurat că gelul Favisan curăță blând și nu-mi produce iritații. Poate fi achiziționat din magazinul online PutereaPlantelor.ro la prețul de 13 lei (click aici)
2. Gel de duș exfoliant Supless Gerocossen- un produs anticelulitic grozav, cu particule potrivite pentru o exfoliere medie. Are un miros delicat și grație extractului de castane promite să ne ajute în lupta împotriva celulitei. Cred că este al 3 lea tub pe care îl folosesc și cu siguranță îl voi mai cumpăra și pe viitor, mai ales că prețul este accesibil, de numai 10 lei (click aici - transport gratuit pt comenzi mai mari de 75 lei)
3. Gel de duș Notes Celine Dion - este un gel de duș sub forma unu gel transparent, cu un miros floral delicat, care lasă pielea parfumată foarte discret
1. Șampon forte contra mătreții Activa Plant Gerocossen - imediat cum a venit primăvara m-am confruntat cu mătreață (pățesc lucrul acesta de două ori pe an, la schimbarea sezoanelor), așa că am dorit un produs blând, dar eficient pentru îndepărtarea mătreții. Șamponul de 400 ml are prețul de 15 lei pe site-ul oficial (click aici)
2. Gel exfoliant facial Oatmeal and Honey Queen Helene- am comandat acest exfoliant de pe Iherb. Este un exfoliant minunat, gros, consistent, cu particule abrazive, cu un puternic miros de miere. Îl folosesc de ceva timp și sunt mulțumită de el pentru că exfoliază cu blândețe, astfel că îl pot folosi chiar și în fiecare zi. A costat numai 3,74 $ (click aici)
*** Dacă sunteți la o primă comandă pe Iherb, puteți utiliza codul URO424 pentru o reducere de 5$ (pentru o comandă sub 40$) și de 10$ (pentru o comandă de peste 40$). Taxele de transport pentru comenzile Iherb sunt de 4$
1. Fond de ten Lumi Magique L Oreal Paris - l-am primit de la sora mea și chiar dacă la început am crezut că nuanța îmi este închisă, am constatat că este adaptabilă. Este un fond de ten cu o acoperire și un finish bun, dar din păcate nu excelează la cpitolul rezistență. Totuși, este numi bun pentru acestă perioadă, datorită factorului de protecție SPF18.
2. Fard de obraz Athens Korres- este un fard de obraz colorat oranj, destul de pigmentat, care colorează imediat tenul. Am și un ruj în aceeși nuanță și îmi plac amândouă foarte mult. Le-am achiziționat de pe Strawberrynet.com
3. Rimel Volume Build Oriflame- un rimel accesibil și foarte bun, ca toate rimelurile de la acest brand. Are o nuanță intensă de negru și conferă un volum frumos genelor.
4. Creion pt ochi și sprâncene Pixi- într-o nuanță de maro. Deși la început mi-a displăcut, deoarece are mina cerată și nu reușeam să-mi conturez ochii cu el, am ajuns să-i găsesc o altă întrebuințare și să-l folosesc pt conturarea sprâncenelor, unde își face treaba de minune!
Voi ce preferate ați avut în această lună? Ați încercat vreunul dintre produsele de mai sus?
În materie de îmbrăcăminte, magazinul meu preferat a fost Kurtmann.ro, unde am plasat mai multe comenzi în descursul acestei luni, pentru că m-au atras prețurile mici și produsele de calitate. Chiar dacă pozele nu sunt cele mai reușite, produsele arată foarte bine în realitate. Zilele trecute au fost introduse modele noi, marca Asos, Vila și multe altele, pe care trebuie neapărat să le descoperiți (click pe imaginea de mai jospentru a vedea toate modelele noi)
duminică, 2 februarie 2014
Favoritele lunii ianuarie
Am început noul an cu multe produse de îngrijire, așa că nu mi-am neglijat nicio parte a corpului și sper să continui pe această linie tot anul. Postarea de astăzi nu are în centrul atenției numai cosmeticele favorite, ci aproape toate produsele pe care le-am folosit cu regularitate pe parcursul lunii.
Dacă în iernile trecute loțiunea de corp nu era tocmai prietena mea cea mai bună, în ultima lună am aplicat zilnic cremă de corp, chiar și de două ori pe zi. În fapt, nu durează mai mult de 5 minute să-ți răsfeți corpul cu o cremă hidratantă, iar rezultatele sunt sesizabile după numai câteva zile de folosire.
Pentru îngrijirea corpului, în ianuarie am folosit un singur gel de duș pe care l-am alternat cu săpun cu lavandă de la Apiland și cu un exfoliant cu ulei pe care îl folosesc doar o dată pe săptămână.
Uleiul de duș Sabon cu ghimbir și portocală are un miros încântător și parfumează nu doar pielea, ci și încăperea. Ca toate cosmeticele Sabon, uleiul de duș are un ambalaj vintage, atrăgător, iar recipientul este de 500 ml, așa că eu îl folosesc din belșug la fiecare spălare.
Loțiunea de corp Sabon cu ghimbir și portocală (vezi aici) este ambalată la fel de frumos și asigură rezistența pe piele a parfumulului dulce-fructat pentru câteva ore. Crema are o textură fină, aerată și se absoarbe imediat pe corp, dar, ca la toate cremele Sabon pe care le-am folosit până acum, am observat că nu asigură hidratarea optimă. Atât loțiunea, cât și uleiul de duș sunt disponibile în magazinele fizice și pe site-ul Sabon.
Gelul de duș exfoliant Supless de la Gerocossen a fost unul dintre aliații mei împotriva celulitei din această lună. Îl folosesc numai pentru picioare, unde îl masez bine pe zonele afectate. Particulele abrazive sunt micuțe și abia dacă se simt pe piele, așa că nu este un exfoliant dur, însă lasă pielea foarte moale și catifelată.
Uleiul de masaj anticelulită Supless de la Gerocossen este cea de-a doua armă împotriva celulitei. Deși nu sunt fană a uleiurilor de corp, acesta îmi place la nebunie și îl folosesc zilnic cu mare plăcere. Are un miros plăcut de ulei de portocală și de migdale, care îmi oferă o stare de bine. În plus, se absoarbe destul de repede în piele, fără ca aceasta să rămână grasă/uleioasă. Toate produsele din gama Supless împotriva celulitei sunt disponibile pe site-ul DacicCool.
De când a venit iarna, părul meu este din ce în ce mai uscat și nu reușesc să scap de vârfurile despicate. În plus, firele de păr se rup ușor și se frizează. Așa că m-am decis să încep un tratament de lungă durată cu ulei de cocos și ulei de ricin, ambele recunoscute pentru efectele lor benefice asupra părului. Aplic uleiul de ricin la rădăcină, iar pe cel de cocos pe toată lungimea firului de păr și le las să acționeze peste noapte, apoi îmi spăl bine părul. Sper ca tratamentul să dea rezultate și părul să se regenereze.
În luna ianuarie, Șamponul Two Clarifying de la Paul Mitchell a fost preferatul meu. Este un șampon consistent, care curăță foarte bine firul de păr. L-am mai folosit și în lunile trecute și am fost mulțumită de el, dar mă gândesc să încep alt tip de șampon, mai ales că flaconul actual este aproape gol.
La sfârșitul anului trecut mi-am schimbat culoarea părului, pentru a doua oară. Dacă prima dată am optat pentru un roșu-coniac, a doua oară am ales un roșu imai intens- Șaten mahon 4-2. În ambele cazuri am folosit vopsea Syoss, care nu rezistă foarte bine pe firul de păr și colorează apa la fiecare spălare. În curând voi face și un review al acestei vopsele.
Pentru îngrijirea feței am optat pentru produse pe care le-am mai folosit și în trecut, cu excepția gelului de curățare, pentru că am vrut să încerc ceva nou.
Laptele demachiant Hofigal îndepărtează destul de bine machiajul și este blând cu fața, fără să provoace usturături sau să înroșească pielea. De câteva ori mi-a intrat în ochi și mi-a cauzat ușoare usturături, care s-au rezolvat după ce m-am clătit cu apă. Demachiantul are o consistență lăptoasă, fiind un lichid gros care se aplică cu un pad sau un biluță de vată.
Gelul nutritiv pentru curățarea tenului de la Yves Rocher a fost soluția pentru tenul meu în această lună, pentru că am observat că anumite porțiuni ale feței erau din ce în ce mai uscate datorită temperaturilor scăzute. Așa că am optat pentru acest gel de curățare pentru tenul uscat și foarte uscat, care are o formulă blândă și un miros discret, foarte plăcut. Totuși, ar fi tebuit să optez pentru un gel de curățare pentru ten mixt, deoarece acesta curăța blând și nu în profunzime.
Crema de față cu ulei de avocado și măsline Apimond este de departe preferata mea, pentru că îmi oferă hidratarea necesară și nu lasă senzația de gras pe piele. Pentru mai multe detalii referitoare la această crempă de față, citiți acest review complet.
Publicat de
Ebony Vintage
la
12:27
8 comentarii:
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
cosmetice Apimond,
cosmetice favorite,
deodorant Dove,
Favoritele lunii,
gel de dus sabon,
produse Gerocossen,
Ulei de cocos,
ulei de ricin,
vopsea Syoss,
Yves Rocher
joi, 1 august 2013
Favoritele lunii iulie 2013
În luna iulie am folosit multe produse cosmetice, pe unele abia le-am desfăcut, în timp ce pe altele le-am terminat, iar recipientele au aterizat fix în coșul de gunoi. Cum îngrijirea corpului mi se pare cea mai importantă etapă de îngrijre, voi vorbi întâi despre cosmeticele pe care le-am utilizat cel mai des pentru a-mi hidrata pielea corpului:
1. Ulei Monoi de Tahiti / Apimond (vezi aici); este un produs cu un miros discret, care lasă pielea hidratată și plăcut parfumată. Prețul unui recipient de 50 ml este de 43 lei.
2. Loțiune pentru vergeturi/ Palmers - un produs deja celebru prin blogosferă, eu l-am achiziționat de pe Iherb, cu cca $6 pentru un recipient de 250 ml. Deși nu mă pot pronunța în privința reducerii vergeturilor, deoarece nu l-am folosit cu regularitate, pot spune că hidratează pielea în profunzime, lăsând-o foarte catifelată. Un mare plus pentru mirosul grozav!
3. Gel pentru protecție solară SPF 10/ Avon- pentru că m-am mai bronzat, am început să folosesc un produs cu un factor de protecție mai scăzut. Gelul Avon este un produs ușor, abia dacă îl simți pe piele; chiar dacă atunci când îl aplici este ușor lipicios pe mâini, pe corp nu râmâne aceeași senzație. Prefer să folosesc loțiune sau ulei când stau la soare, însă pentru uz zilnic, pe perioada verii, îl prefer pe acesta.
4. Cremă Lifting pentru bust/ Yves Rocher (vezi aici)- Nu am folosit produsul cu regularitate, așa că nu pot vorbi despre eficacitatea sa, însă până acum, nu am folosit vreun produs de lifting/anticelulitic care să aibă rezultatele promise. În orice caz, nu aveam nevoie de un lifting pentru bust, mai ales că sunt tânără și fac destulă mișcare, deci am pielea fermă. Prețul unui flacon de 100 ml este de 98 lei pe site, cam măricel aș spune, însă în ofertele trimise prin poștă se găsește la prețuri mai avantajoase.
Pentru îngrijirea feței, am încercat să nu sar niciodată peste procesul de demachiere și de curățare, pentru ca mai apoi să aplic o cremă sau un gel hidratant. Chiar dacă uneori sunt mai leneșă, știu cât de important este să îți cureți fața după o zi, când este încărcată de praf și machiaj.
1. Gel de curățare cu lăptișor de matcă/ Gerocossen(vezi aici)- îl folosesc de ceva timp, fiind preferatul meu dintre toate produsele de curățare pentru față pe care le-am utilizat până acum. Îmi place textura sa mai groasă, care nu se prelinge printre degete cu ușurință, precum și faptul că nu este deloc agresiv cu pielea, deși curăță bine tenul.
2. Apă demachiantă micelară/ Dermik Deliplus- sora mea mă tot bătea la cap că este mai plăcut să te demachiezi cu apă micelară decât cu demachiant-cremă, așa că am cedat și mi-am cumpărat și eu unul din Spania, când am fost în vacanță. Nu mai rețin prețul, pentru că mi-am luat o groază de cosmetice atunci. Are o formulă ușoară, dar după demachiere mă spăl de fiecare dată și cu gel de curățare, pentru că încă îmi mai simt fața încărcată.
3. Mască Cure Solutions/ Yves Rocher- cel puțin o dată pe săptămână am grijă să îmi aplic o mască de față. De cele mai multe ori, alternez măștile de față, însă astăzi am ales să v-o prezint pe cea de la YR. Deși promite marea cu sarea, masca este un produs cosmetic bun, nu extraordinar. Curăță bine pielea și o lasă fină și plăcută la atingere.
4. Cremă de noapte cu Activa Hydra Ferm/ Gerocossen- am observat că fața mea face casă bună cu produsele Gerocossen. În plus, prețurile sunt rezonabile, iar calitatea produselor face toți banii. Crema cu complex de măsline are o textură fină, se întinde pe piele cu ușurință și se absoarbe repede . O găsiți aici, la prețul de 18 lei. O puteți folosi împreună cu gomajul de față din aceeași gamă, care este minunat.
1. Deodorant roll-on Activelle Pure Care/ Oriflame- am și varianta verde, le-am cumpărat pe amândouă la un preț mic, de cca 6 lei. Din păcate, nu oferă o protecție prea mare, eu le folosesc doar când stau pe acasă și nu fac un efort prea mare- în acest caz, își fac treaba bine. Le-am testat eficacitatea când am făcut o ieșire mai lungă, care m-a convins că a doua oară să folosesc un produs antiperpirant mai eficient. Nici mirosul roll-onului nu este prea plăcut, așa că pe viitor în mod sigur nu voi mai cumpăra acest produs.
2. Pastă de dinți Go Smile- este o pastă de dinți profesională. Eu am cumpărat de pe Strawberry doar varianta PM Tranquility- varianta de seară, deși găsiți aici pachetul care include și pasta AM, la prețul de 117 lei pentru două flacoane de 100 gr. Pasta este plăcut mentolată, oferă o prospețime discretă, mai plăcută și mai persistentă decât a tuturor pastelor de dinți pe care le-am utilizat în trecut. În plus, are o textură consistentă, de aceea flaconul se consumă mai greu decât o pastă de dinți normală.
3. Deodorant stick NutriSkin/ Fa - l-am cumpărat din DM când era la promoție, are un miros foarte plăcut, dar din păcate nu oferă o protecție prea eficientă. Ca majoritatea deodorantelor stick, pătează hainele, de aceea am și renunțat să mai folosesc astfel de deodorante, deși în trecut eram o mare fană a lor.
Luna aceasta, îngrijirea părului mi-a dat mari bătăi de cap.Pentru că am părul vopsit blond, folosesc placa și ondulatorul frecvent, dar și datorită expunerii prelungite la soare, mi-a fost foarte greu să îmi păstrez părul hidratat, de aceea m-am confruntat cu vârfuri depiscate, păr uscat, așa că am fost nevoită să mă tund- lucru pe care îl regret nespus, dar nu am avut încotro, deoarece vârfurile se uscaseră atât de rău în mai puțin de o lună încât le simțeam aspre la contact cu pielea feței. Am observat că nici produsele de styling concepute pentru aplicare înainte de folosirea plăcii/ondulatorului nu au niciun efect, tocmai de aceea am încercat să renunț la placă și să folosesc tot mai multe produse pentru a-mi reface părul deteriorat.
1. Mască pentru păr vopsit/ Gerocossen- este un produs bun și eficient pentru îngrijirea părului. Eu am părul foarte fin, așa că masca nu face decât să mi-l facă și mai moale, ca de pisicuță, însă interesul meu este să-mi mai hidrateze vârfurile, pentru că acelea mă supără momentan. Prețul măștii a fost de 17 lei/ 250 ml.
2. Mască Rubios/ Deliplus- acest produs este o mască colorantă, menită să păstreze și să reîmprospăteze culoarea părului vopsit. Este concepută special pentru părul blond. Adevărul este că de când o folosesc nu am observat o estompare a culorii părului după mai multe spălări, culoarea râmânând în continuare vie și strălucitoare.
3. Șampon cu oțet de cidru/ Apimond- un șampon bun, care curăță în profunzime părul, fără a-l usca. Mă înțeleg destul de bine cu acest produs, chiar dacă mi-ar fi plăcut să fie la pachet cu un balsam pentru păr. Are un parfum discret, de plante, ușor înțepător datorită oțetului de cidru din compoziție.
4. Decolorant Garnier Color Naturals.
1. Fond de ten Nonconventional Beauty Smart Skin/ Pupa- am ales nuanța 02, care la început îmi era închisă, de aceea am combinat o bună parte din fond de ten cu unul mai deschis. După ce m-am mai bronzat și nuanța a ajuns să mi se potrivească perfect, am regretat faptul că am consumat aiurea mai mult de jumătate din flacon. Voi încerca să fac un review în curând, deoarece chiar merită, fiind un fond de ten cu un puternic efect de acoperire, cu o formulă ușoară, care nu încarcă prea mult pielea. Eu l-am achiziționat de aici, la prețul de 76 lei.
2. BB cream Perfect Cover/ Misha- nuanța 23, care mi se potrivea perfect când l-am cumpărat, dar acum, după ce m-am bronzat, se vede foarte deschis pe față. Norocul meu este că aproape l-am consumat. Mi-a plăcut, are o formulă ușoară, se întinde așa plăcut pe față, ca o spumă fină, având o acoperire foarte bună. L-am luat de pe Ebay.co.uk cu $10.
3. Pudră iluminatoare Grace/Philosophy- este o pudră ilumintoare perfectă, cu niște particule strălucitoare mici care se văd plăcut pe piele. Tenul capătă o strălucire discretă. Mereu am avut o slăbiciune pentru pudrele iluminatoare, pe care le-am aplicat pe toată fața, nu doar pe pomeți și bărbie. Din câte am testat până acum, aceasta este preferata mea. Pe Strawberrynet.com este disponibilă la prețul de 84 lei. Despre pudra puteți citi un review detaliat pe blogul surorii mele, aici.
4. Rimel Ultraflesh/Fusion Beauty- sau rimelul panteră, este un produs pentru îngroșarea genelor foarte bun. Are o culoare intensă de negru, care colorează frumos genele. Periuța de dimensiuni mici face posibilă conturarea perfectă a fiecărui fir în parte. Rimelul expiră în 3 luni de la desfacere. Prețul pe Strawberrynet.com este de 70 lei. Un review complet al rimelului găsiți aici.
5. Rimel Sexy Pulp/Yves Rocher(vezi aici) - iubesc acest rimel deoarece l-am primit cadou de la sora mea, care știa cât de mult îmi doresc un rimel albastru. Rimelul în nuanțe de albastre este recomandat persoanelor care au ochii căprui, așa că făcusem un fix legat de acest produs. Am avut norocul ca cei de la Yves Rocher să bage în catalog acest produs, care îmi place mult de tot. Se vede frumos pe gene, nu le încarcă, iar periuța mică face aplicarea atât de ușoară!
6. Gel contur pentru ochi Black Ice/ Calvin Klein- îl folosesc pentru conturarea ochilor, în loc de creion de ochi sau tuș, pentru că este mai ușor de aplicat. La scurt timp după ce l-am cumpărat am crezut că s-a uscat (am mai pățit acest lucru cu produse similare), dar nu a fost așa; am grijă să bag mai adânc pensula în produs, pentru ca, culorea să fie mai intensă.
7. Pensulă Burjois- perfectă pentru aplicarea gelului-contur pentru ochi.
Publicat de
Ebony Vintage
la
10:37
2 comentarii:
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
Apimond,
BB cream Misha,
cosmetice,
cosmetice Apimond,
cosmetice favorite,
decolorant Garnier,
Favoritele lunii,
fond de ten Pupa,
Gerocossen,
lotiune vergeturi Palmer's,
Oriflame,
Yves Rocher
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

