vineri, 11 octombrie 2013

OOTD: Polka Dot Joy



   Am decis să mă bucur de ultimele zile călduroase, așa că am scos la plimbare haine vesele, în nuanțe pastelate, ca să mai alung monotonia toamnei. Imprimeul polka dot mi se pare tare simpatic și îmi oferă o stare de bunădispoziție, ceea ce e bine venit, în condițiile în care la meteo au anunțat că vor urma câteva zile ploioase.
      Și cum sunt plină de buline din cap până în picioare, m-am gândit că poate vă trimit și vouă o părticică din starea mea de veselie și optimism. Puțină energie pozitivă nu strică niciodată, nu-i așa?
      Colanții roz pastel cu buline albe îi am de pe Romwe.com, i-am ochit de cum au fost postați pe site și am zis că trebuie să fie ai mei. Mai am câteva perechi colorate și sunt mulțumită de calitatea lor. Colanții sunt elastici și sunt dintr-un material ușor lucios, rezistent. Eu mereu mi-am comandat măsura M și îmi vin bine, nu aș fi vrut să fie prea strâmți.
      Ținuta este completată de  bluză albă cu volănașe, din chiffon. Deși nu am avut așteptări prea mari, chiar am fost surprinsă de calitatea ei și de designul feminin.  Cel mai mult îmi place faptul că este foarte ușor de asortat și că se așează frumos pe corp. Puloverașul cu buline ciclam l-am primit de Crăciun de la sora mea.
       În picioare am optat pentru o pereche de teneși comozi, iar ca accesorii am ghiozdănelul vintage din piele maro și cerceluși roz neon.


Blouse Ahaishopping 
Vintage Brown Leather Satchel
Camper Sneakers
Earrings Udobuy









3 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...