Cred că este primul an în care petrec Crăciunul la o temperatură așa ridicată. De mai bine de o săptămână temperatura la miezul zilei a depășit 10 grade Celsius, însă a apărut aproape zilnic ceața. Deși sunt născută iarna, nu pot spune că mă dau în vânt după zăpadă, mai ales că ea aduce cu sine temperaturi foarte scăzute, ger și răceală. Așa că sper ca vremea să fie în continuare la fel de prietenoasă și chiar dacă iarna este abia la început, mie îmi miroase a primăvară.
Coletul de la Choies nu s-a mai lăsat așteptat ca data trecută, ba chiar a venit surprinzător de repede, în circa 10 zile. De această dată mi-am ales o hăinuță bej, un cojocel simpatic potrivit pentru iarnă. Denumirea de pe site a produsului este Shearling Lapel Biker Coat, cu o reducere considerabilă. Eu mi l-am comandat pentru că aveam ceva asemănător în liceu, așa că mi-am dorit de mult unul nou. Nu vă așteptați să primiți un cojoc de oaie cum are Bădița Vasile, însă haina arată destul de bine și este de o calitate acceptabilă. Desigur, aștept să văd cum se comportă după prima spălare. Un minus din partea mea îl consstituie lipsa buzunarelor (are doar niște fermoare-fantezie). Este un cojocel gros, îmblănit, potrivit pentru zilele reci de iarnă, pentru că este tare călduros. Eu mi-am ales măsura S și mi s-a potrivit perfect.
Jacket Choies
Dress Asos
Backpack Romwe.com
Roses Bracelet Foymall.com
Flower Earrings EbonyVintage
Boots Formul@ Joven
De la Romwe mi-am ales un ghiozdan înflorat, pe care l-am așteptat mai bine de 2 luni. Nu știu ce sa întâmplat cu poșta vamală de mi-au întârziat mai multe pachete o lungă perioadă de timp. Să sperăm că noul an o să ne asigure niște servicii poștale mai eficiente. Este încă disponibil AICI, la prețul de $40. Ghiozdanul este superb, îmi place la nebunie imprimeul floral, iar materialul este de bună calitate. De obicei nu port ghiozdan, însă m-am molipsit de la sora mea care a înlocuit gențile cu acest accesoriu practic.
De la Asos (vezi aici) mi-a ajuns rochița mult așteptată, din dantelă ivoire cu broderie florală. O iubesc! Mi-am comandat măsura UK 8 și am stat cu sufletul la gură pentru că la ultima comandă mi-am ales o rochie cu croială asemănătoare în aceeași măsură și îmi vine puțin largă. Dar despre comanda de la Asos o să povestesc într-o altă postare, cât de curând!
În picioare am ghetuțele îmblănite cu platformă , iar ca accesorii port două brățări și o pereche de cercei, toate cu flori :) Probabil v-ați dat seama că sunt o mare fană a tot ceea ce înseamnă floral!
lovely dress :)
RăspundețiȘtergereSaci
ChocolateFashionCoffee
ChocolateFashionCoffee Facebook Page
ChocolateFashionCoffee INSTAGRAM!!!
Rochia este adorabila. Îmi place tare mult cum îți sta noua culoare a parului. Sărbători fericite și un an nou fericit. Te pup!
RăspundețiȘtergerefoarte frumos..imi place mult cojocelul si iti vine bine :)
RăspundețiȘtergereFoarte draguta tinuta :*
RăspundețiȘtergereo adevarata fashionista!!!
RăspundețiȘtergere