asemeni copilașilor ce țin la jucării,
nu-mi place să le stric, cu grijă eu le port
și le păstrez cu grijă pe toate, pe suport,
iubite accesorii, de-a pururi grațioase:
cercei și coliere, dar și brățări frumoase.
Acum când primăvară cu drag îmi bate-n geam,
podoabe minunate aș vrea din nou să am,
în tonuri pastelate, drăguțe, delicate,
din plastic și metal, ori pietre colorate,
să-nveseleasca ziua, să simt că port cu mine
și roua dimineții, și zilele senine,
iar de bobocii de floare vreau să mă înconjor,
de cerul cristalin, rămas fără un nor.
Eu primăvara mă îmbrac doar în rochii lejere,
la gât iubesc să port frumoase coliere,
oricât de colorate sau poate încărcate
nu-mi pasă chiar deloc, eu le doresc pe toate,
s-aducă prospețimea în garderoba mea
și-o pată de culoarea după iarna cea grea,
oranj eu vreau să port ca o căldură mare
și rozul ce îmi pare ca un boboc de floare,
de verde nu mi-e teamă, este frumos ca iarba
și movul îl iubesc, îți face bine treaba!
Port coliere statement, cu pietre colorate
cu multe ornamente și lanțuri decorate,
la rochii și la bluze, sau chiar la pantaloni
eu le alung degrabă aspectul monoton,
le-nviorez de-ndată cu-o pată de culoare
să simt în garderobă un iz de primăvară.
La Alya am găsit un rai de coliere
le-am admirat pe toate uimită de plăcere,
le-aș vrea acum pe toate degrabă să le port
să simt că primăvara m-a invadat de tot!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu