joi, 18 decembrie 2014

O nouă comandă Kurtmann


    Ultima perioadă a fost una încărcată de promoții atractive în magazinele online și sunt convinsă că reducerile se vor ține în lanț până la sfârșitul anului. Nici magazinul Kurtmann (Click aici) nu a ratat ocazia de a ne pregăti surprize și de la Black Friday încoace au avut fele și fel de reduceri uriașe, care au culminat cu lichidarea de stoc. Pentru că este unul dintre magazinele mele preferate, am căzut de mai multe ori în ispită, chit că tot ce am pus în coș este potrivit pentru sezonul cald. Dar v-am mai spus eu că-mi plac reducerile și prefer să-mi fac iarna car și vara sanie, mai ales că în acest fel mă aleg cu mai multe haine.
    Ca și la Miniprix, când începe lichidarea de stoc, prefer să cumpăr în prima zi, chiar dacă atunci reducerea este mai mică. Decât să aștept reducerea de 70%, oricât de atractivă este ea, mai bine cumpăr când prețul este tăiat cu 40-50%. Atunci se găsesc mult mai multe modele, iar prețul redus la jumătate nu este de neglijat.
    Și de data aceasta am făcut la fel, așa că nu am așteptat ca reducerea să ajungă la 70%, pentru că știam că vor rămâne doar măsuri mari și că cele mai frumoase modele se vor lichida rapid. Am comandat o dată când reducerea era de 50% și am revenit cu o a doua comandă când reducerea a fost de 60%, pentru că mi-au mai atras atenția câteva lucrușoare. În prima dintre comenzi am primit cele trei articole din prima fotografie, pe care de-abia aștept să le port la primăvară, când vremea se va încălzi.


   În ultima vreme am constatat câteva schimbări majore în preferințele mele și am început să comand lucruri noi, pe care nu le aveam în garderobă. Printre acestea se numără hainele negre și cele din materiale satinate. Cele din urmă au devenit o pasiune, așa că le vânez prin magazinele online. Îmi place la nebunie cum se simt materialele acestea fine pe corp, motiv pentru care deja am strâns o mică colecție.
   Jacheta bomber de la Bershka (Click aici) era de mult timp în lista preferințelor, pentru că are un imprimeu boho care m-a cucerit. În cele din urmă a ajuns în coșul de cumpărături, iar în realitate materialul s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele. Am comandat măsura S, care este destul de strâmtă la mâneci, așa că aș fi preferat măsura M, care ar fi fost mai lejeră.
   Materialul mătăsos este alb în interior, iar imprimeul este viu colorat. Marginile sunt confecționate din texil ușor elastic, de culoarea neagră. Jacheta se închide cu fermoar metalic, care este mai rezistent decât fermoarele din plastic. Fiind o jachetă bomber, se observă gulerul tipic, dar și elasticul de la mâneci și din partea de jos.



   În comandă am avut și un top Vero Moda absolut superb, pe care nu am reușit să-l surprind prea bine în poze. Este confecționat tot dintr-un material satinat, iar în partea centrală are o inserție de catifea brodată cu mărgele tubulare. Am ales măsura M, singura disponibilă și revin la ideea că mă simt mai bine în bluze cu o măsură mai mare, pentru că sunt mai lejere. Îmi plac bretelele bluzei, care formează un X la spate. Este articolul meu favorit din comandă și cu siguranță îl voi purta foarte des.



   Pentru că în sezonul următor mi-a propus să abordez stilurile boho și gipsy, am început să caut accesorii încărcate, cu detalii metalice, cum este cazul centurii Pull and Bear. Centura mi-e mare ca și dimensiune, dar nu o să fie greu să o modific. Are și niște bănuți metalici argintii, pe care i-am descusut pentru că vreau să-i cos altfel. A fost de-a dreptul un chilipir și nu a costat mai mult de 10 lei.


   În categoria Sale încă se mai găsesc produse cu 70% reducere. Eu vă recomand jacheta satinată de la Pull and Bear, care este disponibilă în măsurile S, M și L. Preț: 20 lei (Click Aici pt a accesa pagina produsului)


   Astăzi a fost reactualizat stocul Zara și sigur vor fi aduse lucruri noi în săptămâna care urmează. Eu deja am pus ochii pe câteva lucruri și cred că și vouă o să vă placă noile modele (click pe imaginea de mai jos pentru a vedea întreaga colecție):

Kurtmann

2 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...