duminică, 5 aprilie 2015

Comandă Kurtmann


    De când a fost reînnoit stocul Zara în outletul Kurtmann, nu am avut stare până nu mi-am comandat și eu ceva. Cam așa pățesc, de fapt, când am mai mult timp să răsfoiesc magazinele online. Și v-am mai spus că în timpul săptămânii fac mici economii, cu care mă răsfăț în weekend. Astfel, renunț la micile vicii, gen dulciuri sau cafea și, în final, mă aleg cu haine noi, fără a face cheltuieli suplimentare.

   Zara are foarte multe modele care m-au cucerit, în special cele cu imprimeuri florale și cele cu broderie. Înainte să comand din outletul Kurtmann, aveam 1-2 haine de la acest brand, deoarece prețurile de magazin nu sunt cele mai prietenoase. Acum, situația s-a schimbat radical, iar hainele Zara s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie.

   Primul articol din comandă este un Top cu flori (Click aici), din colecția Zara inspirată de lenjeriile de noapte. Materialul fin, plăcut la atingere, care alunecă ușor pe piele, este completat de breteluțele subțiri și detaliile din dantelă.  Bretelele nu sunt reglabile și se încrucișează la spate. Croiala topului este de așa natură încât spatele rămâne aproape gol. Când afară este cald, topurile ușor vaporoase, de acest gen, reprezintă alegerea mea și reușesc să le integrez cu ușurință în ținute.


   Produsul meu favorit din comandă este, însă, Salopeta cu flori(Click aici), pe care nu știam dacă să o comand sau nu, nefiind convinsă de fotografiile de pe site. Am dat un search pe pinterest și am descoperit cât de frumos se așează această salopetă pe corp. Așa că a ajuns, imediat, în coșul de cumpărături.
    Este confecționată dintr-un material satinat, vaporos, care se simte plăcut la atingere. Materialul permite să o port și în combinații mai elegante, în timp de imprimeul îmi oferă posibilitatea de o purta în ținute casual. Culoarea verde-pădureț este completată perfect de imprimeul floral în nuanțe neutre.


    Salopeta se închide într-o parte cu fermoar și este prevăzută cu două buzunare. Mi se pare că acest lucru o face și mai chic! Este prevăzută cu breteluțe subțiri, care însă nu sunt reglabile și se prind între ele, la spate, cu ajutorul unui năsturaș. În partea superioară, topul este dublat cu căptușeală neagră și are și o bandă elastică pentru a nu permite salopetei să alunece de pe sâni.
   Eu o voi purta cu o curelușă în talie, pentru a-i da o formă mai frumoasă. Deși mi-am comandat măsura S/36, salopeta îmi este puțin lărguță în talie și nu-mi place în mod deosebit cum vine, pentru că materialul este vaporos și cade pe corp.
    Cred că este una dintre cele mai bune achiziții făcute în ultima perioadă și abia aștept să vă arăt și vouă câteva combinații cu ea :)

   Ieri am cheltuit iar economiile de-o săptămână și am pus în coș alte produse Zara, pe care o să vi le arăt în curând. Astăzi, cu ocazia Floriilor, transportul este gratuit pentru comenzile mai mari de 90 lei plasate în magazinul Kurtmann.
   Profit de ocazie pentru a transmite gândurile mele bune tuturor persoanelor care poartă nume de flori! La mulți ani frumoși și sănătoși, dragilor!






*****

Iată și alte modele de salopete Zara care mi-au atras atenția (sub fiecare imagine găsiți link spre pagina produsului):






8 comentarii:

  1. Ce draguta e salopeta. Parca striga: "Primavara!". Sa porti cu placere articolele!!! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Simona !
      Si mie mi se pare ca salopeta striga acelasi lucru :D

      Pupici, draga mea!

      Ștergere
  2. Si eu mi-am comandat saptamana trecuta o geaca Zara, superba. Si chiar daca in mod normal eu port marimea S am luat un XS si tot imi e foarte mare. Arata mai degraba ca un L. Sunt foarte dezamagita, mai ales ca imi place geaca la nebunie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Miky, imi pare tare rau sa aud asta! Unele modele sunt baggy sau oversized si din cauza acestui lucru au un aspect mai lejer si nu vin fix pe corp.

      Iti recomand sa o returnezi, chiar daca iti place mult. Decat sa o tii in sifonier fara sa o porti, mai bine iti alegi altceva. Azi au mai adaugat modele noi Zara, poate gasesti ceva la fel de frumos.

      Pupici

      Ștergere
  3. Foarte faina salopeta verde, sa o porti cu drag! Si eu sunt fan salopete.

    http://the-may-day.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...