Luna trecută nu am apucat să scriu postarea cu favoritele lunii, nu am avut timp suficient, însă am zis ca de această dată să vă arăt ce produse cosmetice am folosit cel mai des și care mi-au plăcut în mod deosebit. Eu sunt genul de persoană care folosește un produs până se consumă și abia apoi încep unul nou. Doar la parfumuri am mai multe desigilate, pe care le folosesc în funcție de starea pe care o am.
În septembrie am folosit cu regularitate produse pentru îngrijirea feței, a părului și a corpului. Am început să folosesc și produse noi, dar și produse de care am fost mulțumită în trecut. Iată care au fost favoritele mele în prima lună de toamnă:
1. Deodorant roll-on Dove Original - unul dintre cele mai bune folosite de mine până acum. În general, sunt foarte mulțumită de produsele Dove și le folosesc cu regularitate, mai ales că au și prețuri accesibile.Deodorantul are un miros discret și se găsește în majoritatea magazinelor. Un flacon de 50 ml mi-a ajuns aproximativ o lună de zile. Luna aceasta am început să folosesc deodorantul stick Dove Invisible Dry. Eu îmi comand produsele Dove de pe Miniprix.ro (click aici), unde le găsesc mereu la cele mai bune prețuri.
2. Pensule Bella Pierre- este vorba despre o pensulă pentru pudră& fond de ten și una pentru fard de obraz, ambele confecționate din păr natural. Le am de aproximativ două luni de zile și sunt foarte mulțumită de ele. Nu am o experiență vastă cu pensulele pentru față și nici nu mă pricep prea bine la folosirea lor, însă acestea două mi se par foarte bune și îmi place rezultatul pe care îl obțin cu ajutorul lor. Prețul unei pensule este de aproximativ 100-130 lei, în funcție de unde le luați. Eu le-am achiziționat pe de BePrecious.ro
3. Apă de toaletă In 2U Calvin Klein- este unul dintre parfumurile preferate și prima oară l-a avut sora mea, acum mai mulți ani și, în cele din urmă, mi l-am achiziționat și eu. Parfumurile Calvin Klein au, în general, arome plăcute și nici nu costă o avere. Eu am varianta la 50 ml, dar există și la 100 și 150 ml. Pe fraggrantica.com găsiți informații utile privind calitatea, aroma, persistența a mii de parfumuri, așa că nu ezitați să folosiți acest site când vreți să vă cumpărați un parfum nou. Cel mai bun preț pe care l-am găsit eu este de 99 lei/100 ml, pe Elefant.ro (click aici), unde sunt disponibile foarte multe parfumuri la prețuri avantajoase.
4. Fond de ten mineral 5 in 1 Bella Pierre - nuanța Cinnamon- un fond de ten cu care mă înțeleg foarte bine și de care sunt mulțumită. Pe perioada verii a fost excelent, deoarece nu s-a prelins și nu s-a șters de pe față, fiind o soluție non-grasă pentru zilele călduroase. Se consumă foarte greu și acum o să-l folosesc mai mult pe post de pudră de față, aplicat peste un BB cream. Este disponibil tot pe BePrecious.ro la prețul de aprox. 120 lei.
5. Exfoliant de corp Argan Yca- un exfoliant bio, certificat de Eco Cert , care are un miros delicios de cafea și ulei de argan. Înainte să îl aplic pe corp, agit recipientul și exfoliantul devine cremos, ca o spumă groasă care se simte foarte plăcut pe piele. Mirosul este intens și am impresia că mă aflu într-o cafenea cu arome ispititoare. L-am achiziționat de pe Miniprix, la prețul de 17 lei, dar nu l-am mai văzut pe site.
6. Cremă de față și Gel de curățare cu lăptișor de matcă Gerocossen - produsele mele favorite pentru curățarea și hidratarea tenului. Gelul de curățare are o formulă blândă, dar curăță bine și împrospătează tenul. Crema de față este ușoară și se absoarbe imediat; textura ei este grozavă, ca un gel fin și îmi place la nebunie să o aplic pe față și pe gât. Produsele Gerocossen sunt printre favoritele mele, iar prețurile bune mă fac mereu să le cumpăr pe ele. Le găsiți pe Bioportal.ro (click aici), împreună cu o gamă largă de produse Gerocossen. Prețuri: cremă 50 ml- 19 lei; gel de curățare 200 ml - 16 lei.
Acestea au fost produsele mele favorite din luna septembrie și le-aș achiziționa a doua oară fără să stau pe gânduri. În această lună am folosit și cosmetice care m-au dezamăgit, dar am să vă povestesc despre ele într-o postare viitoare.
Voi ați folosit vreunul dintre produsele de mai sus?
Știti de oferta Happy Wishlist de la Elefant.ro? Primești reduceri extra pentru produsele favorite! Pentru asta, trebuie să ai cont, să te loghezi și să adaugi produsele dorite în wishlist. Click pe imaginea de mai jos pentru detalii:
Dintre toate acestea, cunosc deo-roll-ul Dove! In rest, sunt noutati pentru mine si mi-a placut sa citesc despre ele!
RăspundețiȘtergerePupicei, Catalina!
Ilda
Lavender Thoughts
Ilda, eu le recomand pe toate cu mare drag si chiar am scris parerea mea sincera despre fiecare in parte.
ȘtergerePupici multi
gelul de curatare gerocossen l-am avut si eu si stiu ca mi-a placut :)
RăspundețiȘtergereMa bucur sa aud asta! Chiar este un produs bun si convenabil ca pret!
ȘtergereTe pup
Ha, am avut si eu Calvin Klein, foarte interesant parfumul. Kisses
RăspundețiȘtergerehttp://www.xcentrica.ro/tinuta-de-toamna/
Da, imi place mult mult de tot! Kisses, my darling!
ȘtergereFrumoasă postare, am aflat câte ceva despre produse despre care nu am mai auzit :D
RăspundețiȘtergereKisses :*
http://andreeasbeautychoice.blogspot.ro/
Ma bucur ca ti-a fost utila postarea :)
ȘtergerePup
Ador cremele phyto stem gerocossen.
RăspundețiȘtergereFan dove forever,in rest,fond de ten ivatherm si aroma de cedru de la lifecare:-)
Adriana, nu le-am încercat pe acelea, dar cred ca sunt si ele foarte bune! Eu n-am avut probleme cu cremele lor, nu m-am iritat, mi-au oferit hidratarea optima, iar preturile sunt foarte bune.
ȘtergereTe pup
Bella Pierre :)
RăspundețiȘtergereStiu produsele, nu le-am folosit...sunt profesionale:)