vineri, 12 decembrie 2014

Comandă Oasap.com + Târgul de Crăciun de la Universitate (București)


    În urmă cu două săptămâni am mers la poșta vamală pentru a ridica o comandă de pe Oasap.com. Acolo nu plătesc taxe suplimentare, ci doar taxa de înmagazinaj de 1 leu. De când am primit comanda, am tot purtat cardiganul, însă cu geanta am avut unele probleme despre care o să vă povestesc în cele ce urmează.
   Voiam un cardigan cu model geometric (Click aici), chiar dacă mai aveam unul luat anul trecut, pe care l-am purtat foarte des, fiind foarte călduros. Spre deosebire de acela, cel nou îmi place mai mult ca și model, grație culorilor puternice și a materialului comod. Genul acesta de cardigan mai lung încă se mai poartă, iar dacă alegeți să îl purtați cu o geacă mai scurtă, colțurile lui vor atârna pe afară (ceea ce nu-mi displace,mai ales când aleg să port haine negre, cărora le mai răpește din monotonie). 
   După cum se observă din fotografie, cardiganul are franjuri în partea din față, niște ciucurei lungi și rari, care completează perfect modelul geometric, după părerea mea. Genul acesta de model aztec îmi-a plăcut de prima oară când a apărut în trend, dar până acum nu găsisem un cardigan care să fie exact pe gustul meu.
   Pe site este disponibil într-o singură măsură, dar eu zic că se potrivește pentru S-M, poate și pentru L, deși mânecile nu sunt foarte largi. Nu știu exact cum se comportă la spălare, sper din suflet să nu se decoloreze. Cu siguranță că nu-și va pierde forma după spălare, deoarece materialul arată foarte bine.




   În comandă am mai primit o gentuță (Click aici), pe care am găsit-o la reducere la momentul respectiv. Mi-a plăcut combinația de culori și voiam o astfel de geantă pentru niște haine cărora nu le găseam o geantă potrivită. În poze arată așa pentru că geanta a intrat la o spălare strașnică, imediat cum am primit-o. Adevărul este că mi-a plăcut la nebunie de cum am scos-o din colet, cu forma rigidă, designul și culoarea, dar avea un miros care-mi displăcea și pe care speram să-l elimin prin spălare. Mirosul se datora materialului sintetic din care este confecționată. Din păcate, după ce am spălat-o, am scăpat de mirosul ciudat, dar geanta și-a schimbat forma rigidă de la început și a căpătat niște cute și onduleuri.
   Cu toate acestea am purtat-o, numai ca geantă cross-over, pentru că este prevăzută și cu o baretă lungă, pt a fi purtată pe umăr sau pe diagonală. Este suficient de încăpătoare și arată bine din punct de vedere cromatic, dar am fost dezamăgită de material și de faptul că și-a schimbat forma la spălat.


    Pe Oasap.com au o grămadă de lucrușoare drăgălașe, cu care vă puteți înveseli garderoba sau pe care le puteți oferi celor dragi. Vă recomand șosetuțele simpatice(Click aici) care înfățișează diverse animăluțe; culorile sunt puternice, iar materialul este destul de bun. 


  Ieri am profitat de vremea frumoasă și am mers cu sora mea să ne plimbăm puțin, dar și să rezolvăm niște treburi. La finalul zilei am bifat tot ce ne-am propus și am mers la ambele târguri de Crăciun din zona Universității, principalele noastre obiective. Primul dintre el este Târgul de cadouri de Crăciun de la Sala Dalles, unde intrarea este liberă, dar trebuie să mergeți cu bani în portofel, pentru că sunt multe lucruri tentante. Aici puteți găsi tot felul de cadouri pentru cei dragi, inclusiv dulciuri, ceaiuri, cafea, obiecte de decor, bijuterii, cosmetice și diverse accesorii. Dar, cum am zis, trebuie să scoateți bani, mai ales că prețurile sunt un pic mai măricele, mai ales că și taxele plătite de expozanți sunt destul de ridicate. Găsiți aici bomboanele cu care unii dintre noi am crescut, adică deja celebrele bomboane Bucuria. Recunosc că nu sunt favoritele mele, dar mai cumpăr câte un mix de bomboane(20 lei) pentru a mă amuza cu denumirile lor, dar le prefer pe cele de la standul următor, al celor de la Lindt, care sunt superioare ca și calitate. 
    Dulciurile siciliene ne așteaptă la standul central de la parter: o nebunie dulce, de neratat de gurmanzi și pofticioși, unde așteaptă fursecuri italienești la 10-15 lei/100g, nuga în diverse sortimente la 15 lei/buc, jelly beans și arahide în crustă de caramel (10 lei/100 g fiecare). 
    În capătul culoarului principal găsiți cel mai mare stand de cadouri, unde sunt articole din ceramică simpatică, la prețuri bune. Ca și calitate, nu pot spune că m-au dat pe spate, dar ca și aspect mi se pare simpatice. Prețurile încep de la câțiva lei și găsiți chiar și cadouri haioase, precum pachete de șervețele imprimate cu moneda europeană euro. La parter mai găsiți bijuterii de argint, cosmetice bio și cd-uri și ciocolată în fel și fel de forme. De asemenea, standul aromat plin cu borcane de ceaiuri și cafea. Aici prețurile variază între 10-25 lei pt 100 g, în funcție de arome.
    La etaj găsiți alte lucrușoare potrivite pentru a fi oferite, precum icoane pictate pe sticlă la prețul de 80 lei (au cam 15x15 cm și sunt destul de drăgălașe, dar nu spectaculoase), cafea aromată, dar și un stand de dulciuri de cofetărie (situat fix lângă bar- Cafeneaua Dalles). Ne-am oprit aici, unde am savurat macaron și ceaiuri cu fructe. La această mini-cofetărie se vând cozonaci proaspeți, prăjituri de casă, dar și macarons măricele la 3,5 lei/buc. La ceainăria Dalles prețurile sunt mici, iar atmosfera este relaxantă (9 lei un ceainic generos de ceai Demmers, 10 lei freshul de portocale).
    Apoi am mers la celălalt târg de Crăciun, vis-a-vis de Universitatea București, unde în loc de standuri sunt căsuțe de lemn. Această este varianta mai low-cost, dar este o variantă foarte plăcută, cu excepția aglomerației. Noi am prins vreme bună, iar temperaturile au fost blânde. Ne-am înveselit cu vin fiert (5-6 lei paharul) și castane coapte (5 lei/100 g). Am făcut și poze, am ascultat colinde și am criticat instalațiile din acest an, care nu sunt cele mai reușite (mie tot mai mult mi-au plăcut brăduții de acum 2 ani de pe Magheru, oare acum or fi tot în Piața Victoriei, ca și anul trecut?). În final ne-am întors acasă, obosite după o zi lungă, dar și fericite pentru că ne-am relaxat și am făcut și mici cumpărturi. Ce anume am cumpărat, vă arăt în curând :)

Am purtat (Click pe cuvintele colorate pt a accesa pagina fiecărui produs):




   Weekend-ul acesta două dintre magazinele mele favorite au pregătit promoții atractive: Miniprix și Kurtmann. La Miniprix au reducere de 40% la Ghete și Geci pentru damă,  bărbați și copii (Click aici pt a vedea toate modelele disponibile). Vă puteți lua ghete de piele ca ale mele reduse cu aproape jumătate din preț. 
   Iar la Kurtmann beneficiem de 50% reducere la toate produsele de pe site + transport gratuit pt comenzile mai mari de 90 lei (Click aici pt a profita de ofertă)

2 comentarii:

  1. Ce dragut e cardiganul, imi plce mult! <3
    Am ras putin cand am citit despre geanta, asa am primit si noi cateva si ziceam ca miros a peste stricat, dar nu le-am spalat pentru ca noi credeam ca o sa se strice si le lasam mult timp pe balcon la aer si mai scapam cat de cat de miros :D
    Am mers si noi azi la targul de la Universitate si mi-a placut tare mult :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cris, geanta mea chiar s-a stricat si ma oftic, pt ca eram super incantata de ea. Dar mirosul mi-a pus capac si mie, dar si gentii :(

      Am vazut cateva pozici la targ :D

      Pupi

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...