luni, 25 mai 2015

Gel de curățare homemade cu lăptișor de matcă

  

  Nu este prima oară când folosesc lăptișorul de matcă în tratamente faciale pregătite acasă și mereu sunt în căutarea unor „rețete”noi, pentru că acest produs apicol este 100% natural și are efecte incredibile asupra tenului. Răsfoind internetul în căutare de sugestii, am descoperit că actrița Gwyneth Paltrow folosește cu regularitate lăptișorul de matcă, fiind ingredientul-cheie în prepararea gelului său pentru curățarea facială. Presupun că ați băgat și voi de seamă că frumoasa actriță arată tot mai bine, în ciuda faptului că anii i se adaugă ca și nouă; dar numai în buletin, pentru că fața ei este una radiantă.

  Așa că n-am stat prea mult pe gânduri și mi-am notat repede rețeta ei, pe care o împărtășesc astăzi cu voi. Lucrurile bune merită împărtășite, dragii mei! Gelul de curățare are doar două ingrediente, ambele fiind bunătăți din stup, dar prețurile de achiziție ale ingredientelor sunt foarte mari, așa că noi vom face o adaptare low-budget, cu garanția că vom folosi ingrediente de calitate și rezultatele vor fi wow!

 Gel de curățare Royal Highness Facial Cleanser :
    - 1 lingură lăptișor de matcă crud - vă recomand Lăptișorul de matcă pur bio Apiland (Click aici)
    - 4 linguri miere crudă- vă recomand Mierea crudă Apiland (Click aici) -cea de salcâm, care nu se cristalizează


  Se amestecă bine cele două ingrediente până se obține o un gel lichid omogen, care se toarnă într-un recipient. Puteți folosi un recipient mai vechi din sticlă sau plastic, pe care l-ați spălat bine în prealabil. Gelul obținut se folosește ca atare, de două ori pe zi, dimineața și seara. Se aplică pe pielea umedă, prin masaj circular, apoi se clătește cu apă călduță. Lăptișorul de matcă are un miros ușor înțepător, iar gustul este unul acrișor; în schimb mierea are un gust dulce și un miros specific irezistibil, pe care îl veți simți când vă spălați tenul cu acest gel de curățare.


   Rezultatele nu vor întârzia să apară, deoarece ingredientele folosite sunt naturale, bio și sunt recunoscute pentru rezultatele spectaculoase. Mai mult, acest gel de curățare nu conține niciun fel de conservanți sau ingrediente dăunătoare pielii și poate fi folosit atât de femei, cât și de bărbați, indiferent de tipul de ten.

  Lăptișorul de matcă conține nu mai puțin de 134 nutrienți, așa că asigură pielii necesarul de vitamine (A, C, D, E, B1, B2, B5), biotină, acid folic, precum și 17 aminoacizi. Are, de asemenea, proprietăți antioxidante și antibacteriale, fiind un protector-minune al pielii.

  Mierea are și ea proprietăți antibacteriale și antimicrobiale, dar mai mult decât atât asigură hidratare, conferă luminozitate tenului, tratează hiperpigmentarea și decolorarea cauzate de acnee.

  Puteți prepara acest gel facial și într-o cantitatea mai mare, în funcție de ingredientele avute la dispoziție. Amestecul standard este suficient pentru cel puțin 2 săptămâni și vi-l recomand cu încredere, mai ales în această perioadă a anului, când tenul este expus mai multor factori externi și radicali liberi, iar soarele deshidratează pielea și îi poate provoca arsuri.


4 comentarii:

  1. De cand zic ca o sa sa cumpar si eu laptisor de matca....nu am reusit nici pana in momentul de fata. Cat de curand o sa fie si la mine pe raftulet.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie sa-l incerci, pentru ca este foarte bun! Eu folosesc de aproximativ doua saptamani acest gel de curatare cu laptisor de matca si imi prieste :)

      Ștergere
  2. Super tare articolul tau! Maine imi cumpar laptisor de matca si miere. O perioada voi aplica gelul acesta pe ten, sa il mai curat si cu produse 100% naturale

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mirela, ti-l recomand cu drag si ma bucur ca alegi sa folosesti un produs natural pentru ingrijirea fetei. Te pup

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...