Se afișează postările cu eticheta jurnal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta jurnal. Afișați toate postările
vineri, 8 iunie 2018
Jurnal de săptămână
Weekend-ul trecut am ajuns la Bookfest, târgul internațional de carte organizat la Romexpo. Un prieten din liceu și-a lansat prima lui carte și am ținut să îl felicităm personal, ba chiar să-l încurajăm să nu lase condeiul din mână. L-am revăzut după 11 ani și am plecat de la târg cu romanul lui, Scara AB4, în speranța că, peste o sută de ani, nepoții mei vor avea o comoară în casă, cu autograf în original. Romanul lui Dodo (Dorian Dron) este despre oameni, despre viaţă şi sacrificiu, despre dragoste şi sex, despre muzică de calitate şi spaţii care se transformă. Despre bunici şi nepoţi, despre telenovele şi muzică rock.
miercuri, 6 decembrie 2017
Gânduri mărunte: Cerul, apa și muzica
*sursa foto: http://elliebee-illustration.tumblr.com
De câteva zile am prins damblaua asta: îmi torn un pahar cu apă, iau telefonul în mână și mă așez în dreptul ferestrei, pe brațul fotoliului. Damblaua mea de dimineață. Cea mai nouă. Am citit, întâmplător, câteva sfaturi ale unui medic neurolog pentru a pregăti și relaxa creierul pentru stresul din ziua în curs. Spre rușinea mea, n-am reținut numele doctorului în cauză, chit că sunt bună de fel la reținut astfel de detalii. Sincer, cred că i-am şi sărit numele, printr-un hop direct la sfaturile magice.
Ei bine, neurologul respectiv recomanda să ne petrecem câteva momente dimineața, privind cerul, în timp ce consumăm un pahar de apă și ascultăm muzica care ne place. De fel, cad în capcană sfaturilor de genul, vreau să experimentez, să văd dacă e întocmai spuselor. Eu, Toma necredinciosul!
duminică, 26 noiembrie 2017
Gânduri mărunte: Fetița rebelă
Pe fetița rebelă o privesc de la fereastră, cum coboară ritmat spre piațeta centrală. Dacă se nimerește, uneori o surprind întorcându-se de la școală, mergând nepăsător, de fiecare dată cu câte o drăcie dulce de mâncat, cât mai colorată. Părul lung, despletit, pesemne nepieptănat, e scutul ei împotriva ochilor ce o privesc de la ferestre. Precum ai mei.
Nici ploaia nu o deranjează, doar pletele i se umezesc, desprinzându-se în șuvițe groase. Pe mine, aceeași ploaie mă ține prizonieră în casă, în dreptul geamului. Și-mi repet în glumă că ploaia asta e udă și rece, în timp ce ea își poarta rebelă geaca cu glugă pufoasă, căzută până la coate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


