Se afișează postările cu eticheta laptisor de matca pur. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta laptisor de matca pur. Afișați toate postările
marți, 20 septembrie 2016
De ce este bine să consumăm lăptișor de matcă?
O dată cu sosirea toamnei, începem să ne îngrijim mai atent de sănătatea noastră. Trecerea de la un sezon la altul ne poate afecta organismul, de aceea apar stări de moleșeală, de oboseală, chiar și de depresie, precum și o posibilitate ridicată de a căpăta o răceală. Organismul poate fi întărit pe care naturală, folosindu-ne de produse din sânul naturii, precum lăptișorul de matcă . Acesta este unul dintre cele mai valoroase produse apicole, nu degeaba singura din stup care îl consumă este regina, care se bucură de o hrană-minune, puternic antioxidantă, cu proprietăți de imunizare și regenerare.
sâmbătă, 25 ianuarie 2014
Bunătăți apicole de la Apiland
În luna noiembrie a anului trecut m-am înscris la campania de testare a Lăptișorului de matcă pur de la Apiland. Deși recipientul primit nu avea decât 10 grame, am reușit să gestionez produsul în așa fel încât să-i găsesc cât mai multe întrebuințări, pentru a mă bucura de beneficiile acestui miracol natural din stup. Pe parcursul campaniei am folosit lăptișorul de matcă atât pentru consum, cât și pentru realizarea de măști pentru păr și ten. În decembrie am avut marea bucurie să fiu desemnată câștigătaorea campaniei, iar premiul a constat în produse la alegere de pe site-ul Apiland(vezi aici) în valoarea de 500 lei.
Apiland este un magazin online care comercializează produse apicole din Transilvania. Astfel, cu numai câteva click-uri ne putem alege cele mai delicioase bunătăți din stup, precum miere, lăptișor de matcă pur, propolis, polen, păstură, dar și săpunuri pe bază de miere. Pe site există o categorie specială destinată produselor marca Manuka: pe lângă mierea deja celebră, aici puteți descoperi multe cosmetice atractive. Prețurile produselor apicole sunt accesibile, plus că putem alege dintr-o varietate destul de mare. Dacă ne permitem și ne dorim un răsfăț cu cosmetice naturale, atunci vom considera achiziționarea cosmeticelor Manuka ca fiind o adevărată investiție în frumusețea noastră.
Site-ul arată simpatic și este ușor de navigat. Există un prag minim pentru comandă, de 50 lei. Produsele Apiland sunt expediate în toată țara, iar pentru comenzile cu valori mai mari de 200 lei se asigură transportul gratuit (altfel costul transportului este de doar 10 lei). Livrarea se face prin curier în orașe, iar în zonele rurale prin poșta română.
Dar să trecem la partea mai interesantă și să vă arăt ce bunătăți mi-am ales de pe site, pentru că sunt convinsă că v-am stârnit curiozitatea. E bine de știut că am împărțit premiul cu sora mea, așa că pe lângă produsele din prima fotografie au mai fost și altele. În primul rând, nu am rezistat să nu-mi aleg niște borcănașe de miere, așa că am ales două sortimente, de tei și de salcâm, ambele sortimente au fost la 450 g. Mierea de tei este foarte parfumată și chiar dacă se cristalizează, este delicioasă; prețul unui borcan este de numai 15 lei. Cea de salcâm este mierea care cristalizează cel mai greu și este și preferata mea, pentru că este foarte ușoară, iar gustul nu foarte dulce; prețul său de pe site este de 22 lei/ 450 g. În fiecare dimineață mănânc câte o lingură de miere, iar când am poftă de ceva dulce aleg să bag lingurița în borcan decât să mănânc dulciuri.
Pentru că am fost încântată de eficiența lăptișorului de matcă pur bio atunci când l-am testat, nu am stat pe gânduri și mi-am ales încă două flacoane mai mari, de 25 g fiecare. Apiland ne pune la dispoziție lăptișorul de matcă în recipiente de diferite gramaje, de la 10 g până la 100g. Pentru un borcănaș mic prețul este de 19 lei, în timp ce pentru cel mai mare de 159 lei (este simplu să calculăm și să observăm că este mai avantajos să optăm pentru flaconul cel mai mare, pentru că facem o economie de 30 lei).
Despre lăptișorul de matcă puteți afla mai multe informații din cele 3 articole cu care am participat la campanie:
Am fost curioasă în privința produselor Manuka, așa că mi-am ales și două Paste de dinți Manuka Health, cu miere și propolis, cu proprietăți antibacteriene și antiinflamatorii. Produsă în Noua Zeelandă, promite să protejeze dinții împotriva cariilor și a plăcii dentare. De la prima utilizare am remarcat lipsa fluorului din compoziție și în loc de mirosul puternic mentolat, are un miros de plante, foarte plăcut. Prețul unui tub de 100 g este de 32 lei. Voi reveni cu un review al acestei paste de dinți care mi-a atras atenția, însă aștept să o folosesc mai mult timp pentru a-mi face o părere despre ea.
Bunătățile din stup m-au atras cel mai mult, pentru că am citit mult despre beneficiile acestora și am decis să încep și eu un tratament cu polen crud. Astfel, mi-am ales o cutie de polen crud bio de prun și două cutii de polen de trandafir sălbatic. O cutie de polen are 250 g și este disponibil în două variante: simplu sau bio. Prețul polenului bio de prun este de 36 lei și este este denumit „Îngerul păzitor al sistemului digestiv”. Polenul bio de trandafir sălbatic costă 29 lei și este considerat „Îngerul păzitor al colonului și al imunității”. Am ales aceste două sortimente pentru că am probleme cu stomacul și cu colonul, așa că mi-am propus să am grijă de ele și pe care naturală, pentru că medicamente am luat destule până acum. Deși la început nu mi-a plăcut gustul dulce al polenului, acum mănânc cu plăcere câte o lingură în fiecare dimineață, înainte de masă. Promit să revin cu informații despre acest produs apicol, dar aștept să treacă măcar o lună, timp în care să îl consum zilnic.
Săpunurile cu miere și alte arome m-au atras de la început, prin forma lor hexagonală, asemănătoare unui fagure. Mi-am ales două săpunuri cu lavandă și unul cu ulei de măsline. Un săpun cântărește 100 g, iar prețul lui este de 11 lei. Sunt foarte cremoase, hidratante și nu usucă pielea. Am început să îl folosesc pe cel cu lavandă, atât pe față, cât și pe corp. Face o spumă fină, iar aroma de levănțică este naturală și te împrospătează rapid.
Profit de ocazie să le mulțumesc încă o dată celor de la Apiland și Brander pentru această campanie, iar pe voi vă invit să descoperiți bunătățile Apiland (click aici)!
Publicat de
Ebony Vintage
la
13:01
4 comentarii:
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
Apiland,
apsta de dinti Manuka,
bunatati apicole,
laptisor de matca crud,
laptisor de matca pur,
polen crud,
produse apicole,
produse Apiland,
produse Manuka,
sapunuri naturale
duminică, 24 noiembrie 2013
Lăptișor de matcă pur crud Apiland
Despre Lăptișorul de matcă pur crud de la Apiland (vezi aici) am aflat acum puțin timp, răsfoind paginile online ale unui magazin care comercializează produse românești. La scurt timp, Brander a lansat o campanie de testare și promovare a acestui produs, iar eu am fost una dintre norocoasele are au primit un flacon de 10g cu acest produs apicol minune. Poate vi se pare mic, însă este mai mult decât suficient cât să te convingă că vrei să îl folosești în continuare, având în vedere beneficiile lui. Dar despre beneficii vă voi vorbi mai târziu!
Produsele apicole mi se par unele dintre cele mai bune cu putință, atât pentru frumusețea exterioară, cât și pentru sănătatea interioară. Bunătățile din stup sunt recunoscute pentru efectele lor benefice, fiind unele dintre cele mai eficace tratamente naturiste.
Lăptișorul de matcă este cel mai prețios produs al albinelor, însă să nu vă gândiți că mierea, ceara sau polenul sunt mai prejos. Nicidecum, numai că lăptișorul este un fel de coroană regală a stupului, în condițiile în care singura care are acces nelimitat la acest elixir apicol este Regina stupului. Aceasta, din primele momente ca larvă, este înconjurată de lăptișorul-minune, secreție a glandelor albinelor, trăind în mare fast în produsul apicol cu cel mai mare conținut de vitamine (în raport cu volumul său). Lăptișorul de matcă este singura sursă naturală de Acetilcolină, necesară transmiterii influxului nervos, precum și de Acid 10HDA, substanță puternic antibacteriană, antivirală și antifungică. Conține vitamine din complexul B și toată paleta de aminoacizi esențiali.
La Apiland veți găsi toate bunătățile din stup cu putință, de la polen crud și uscat, la o multitudine de tipuri de miere, păstură, propolis, ba chiar și câteva cosmetice apicole. Raiul stupului este la un click distanță de noi, așa că ne putem îngriji de sănătatea și frumusețea noastră mai ușor decât ne-am putea imagina. Iar dacă folosiți de obicei un produs apicol, este imposibil să nu vă doriți să testați și eficacitatea lăptișorului de matcă, un adevărat concentrat antibacterian și antifungic.
Despre lăptișorul de matcă și beneficiile lui găsiți o sumedenie de informații pe internet, iar cei de la Apiland au făcut o descriere convingătoare și justă a produsului, pe care o puteți citi AICI. Cel mai interesant mi se pare faptul că eficiența acestui produs apicol este dovedită din însuși mediul natural de proveniență: durata de viață a reginei stupului, care se hrănește cu acest ”elixir” al sănătății este de 10 ori mai îndelungată decât a unei albine obișnuite. Așadar, ar fi o nedreptate să negăm faptul că lăptișorul de matcă este unul dintre cele mai impresionante remedii naturale pentru sănătate și frumusețe.
Când am primit cutiuța, m-am gândit că lăptișorul de matcă este numai pentru consum alimentar, adică pentru tratarea anumitor afecțiuni și ameliorarea unor simptome. El are o textură extrem de cremoasă, fiind o pastă fină, ușor lichidă, de culoare alb-gălbui. Imediat cum am desfăcut capacul, m-a înțepat la nas mirosul ușor astrigent, iar aceeași este senzația și când consumi produsul, care pișcă ușor. Deși are un gust ușor acrișor, nu mi-a displăcut să îl consum.
Am avut surpriza ca, în interior să găsesc o listă de rețete de tratamente cosmetice pe bază de lăptișor de matcă pentru ten și păr, care se prepară rapid și simplu și promit o frumusețe de Regină, un ten foarte catifelat și un păr strălucitor.
Recunosc că am fos pusă pe gânduri. De ce? Pentru că nu știam cum să împart acel flacon de 10 g astfel încât să testez cât de eficient este acest produs apicol în diverse utilizări. Într-un final m-am decis:
- 4 g pentru consum ca atare, timp de patru zile
- 2 g pentru îngrijirea tenului, sub forma măștii de față (cantitatea a fost suficientă pentru două utilizări)
- 4 g pentru îngrijirea părului, sub forma măștii pentru păr (deși trebuia să îmi ajungă pentru numai 2 utilizări, mie mi-a mai rămas mască și pentru a treia utilizare)
Lăptișorul de matcă poate fi administrat ca atare, iar doza zilnică recomandată variază de la 1 linguriță rasă pentru copii, la 1-2 pentru adulți. Lingurița de dimensiuni mici este inclusă în pachet, iar o linguriță rasă cântărește în jur de 0,5 g. Lăptișorul se administrează sub limbă și se așteaptă până la dizolvarea totală a produsului, care durează până la 5 minute. Este recomandat să se consume dimineața, cu circa o jumătate de oră înainte de masă. Pentru rezultate optime, sunt recomandate curele de minim 6 săptămâni, primăvara și toamna, când se fac schimbările de tempertură și organismul este mult mai vulnerabil.
Este indicat pentru ameliorarea și tratarea următorelor simptome: imunitate scăzută, epuizare fizică și psihică, probleme de memorie și somn, stres, menopauză sau tulburări de menstruație, hipertensiune, colesterol mărit, afecțiuni endocrine și ale ficatului. Este imposibil să nu vă regăsiți și să fi avut măcar una dintre problemele de mai sus.
Deși am folosit timp de patru zile lăptișorul de matcă pentru consum intern, nu pot spune cu exactitate cât de eficient este . Totuși, l-am utilizat de curând, într-o perioadă de oboseală psihică și stări de insomnie, datorate modificării bruște de temperatură. Imediat după consum, lăptișorul de matcă mi-a dat o stare de bine, m-am simțit mai plină de energie față de diminețile anterioare în care nu consumasem produsul. Desigur, 4 zile este un interval prea scurt, însă am constatat mici îmbunătățiri la nivelul concentrării și al eliberării de stres, motiv pentru care îmi doresc să urmez tratamentul pentru 6 săptămâni (ar însemna între 42-84 de grame de lăptișor pentru această perioadă).
Dacă la partea de consum intern nu m-am putut lămuri așa cum mi-aș fi dorit, în tratamentele cosmetice lăptișorul de matcă mi-a dovedit că este un component excepțional, chiar dacă nu l-am folosit o perioadă mai îndelungată. Avantajul tratamentelor cosmetice pentru păr și ten este acela că rezultatele se văd după fiecare utilizare; desigur, după o folosire regulată sunt convinsă că poți avea tenul perfect și părul strălucitor grație lăptișorului de matcă. Însă despre aceste tratamente cosmetice vă voi povesti în două articole separate, pentru că fiecare dintre măștile pe care mi le-am aplicat merită să fie făcute cunoscute tuturor.
Lăptișorul de matcă poate fi comandat de pe site-ul Apiland (vezi aici). Prețurile pentru acest concentrat apicol sunt următoarele:
- 17 lei : flacon de 10 g
- 40 lei : flacon de 25 g
- 144 lei: flacon de 100 g
Vă invit să citiți mai multe despre lăptișorul de matcă, să vă documentați, să citiți și impresiile altor persoane care l-au folosit. Peste puțin timp, voi reveni cu impresiile despre măștile pentru ten și păr pe bază de lăptișor de matcă, pe care vă aștept cu drag să le citiți!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
