Aș juca la nuntă, dar am aripi!

       Ne-am strâns într-o zi de mai, toate patru, prietene încă din copilărie, ne-am urcat în mașină, cu bagajele ticsite, și am pornit-o înspre inima munților, să ne pierdem de haosul bucureștean, ca niște nimfe ale pădurii. Ne apropiam toate de 30 de ani, dar în suflete eram adolescente, ne iubeam aripile libertății pe care pragul de 3 decenii părea să le reteze. Pe degetele noastre se înșirau fel și fel de inele, dar unghiile ne erau prea mari, ca și visele,  încât să se poată întovărăși cu o verighetă.

     -Haideți la drum, fete bătrâne, iar roțile mașinii vor strivi în calea lor inimile iubiților or pretendenților!

     Și da, eram fete bătrâne. Așa ne-ar fi numit bunica, clătinându-și capul cu îngrijorare. Măcar suntem frumoase, dar suntem atât de visătoare încât mariajul ni se înfățișează ca un capăt de drum. Te uiți la trecut cu nostalgie, verși lacrimi de crocodil  și o iei pe un nou drum, nepavat, nici măcar umblat. Și-n loc de rochie de mireasă, la nuntă îți vor fi tăiate aripile, ce vor sângera mut.
    Și ne-am oprit pe la jumătatea drumului, să aspirăm tot aerul de munte, pe care pârâul rece îl împrospăta ca un ventilator natural. Am sărit din mașină, chicotind, în rochii vaporoase, cu imprimeuri felurite, ori în tunici albe brodate, cu picioarele afundate în ghetele larg deschise, din care gleznele se arătau albe și firave. Sângele alerga năpraznic prin venele trandafirii, până a ajuns sus, în obraji, unde a luat forma a doi bujori înfloriți. Pe buzele coapte, uscate de soare, un zâmbet trist arăta că libertatea poate însemna, uneori, singurătate. În vântul ce adia lin ca o răsuflare, pletele mele blonde se răsfirau care încotro, căutând haotic o atingere, o mângâiere. Și-n mijlocul acestei poiene scăldată de râul îngust ca un șarpe, simțeam că timpul nici nu stă în loc, dar nici nu descrește în favoarea mea, iar aripile-mi stăteau lipite de trup, albe, dar inutile.

    - Eu, dac-ar fi să fac vreodată nuntă, aici aș face-o. Fix aici, în poiana aceasta ruptă din rai, între copacii aceștia ce și-au construit din crengi o boltă prin care soarele abia dacă pătrunde, iar iarba stă verde și proaspătă tot timpul. Mi-aș aduce alaiul, din toate colțurile țării, strâns laolată în inima naturii, să se-mbete după un pahar de șampanie, de atâta liniște și pace. Desigur, asta ar însemna să fiu întâi cerută în căsătorie, căci fără un inel pe degetul acesta nenorocit - arătând spre inelar- spre degetul acesta care-a îmbătrânit de la atâtea ambiții, de la atâtea refuzuri. Căci fără bijuteria care să se strecoare pe deget, n-am să văd nicicând vreo nuntă, n-am să-mi aduc nici alaiul, nici porumbeii, iar mirele nici atât. Și m-am gândit la toate; da, m-am gândit, vă spun cinstit, în ciuda faptului că m-am temut de atâta timp să mărturisesc că nunta poate fi un eveniment atât de special! M-am și imaginat cu un coc cu împletitură, purtând un machiaj natural, ca de zână. Dintre toate rochiile posibile, mi-am găsit și rochia de mireasă perfectă, ce îmbracă trupul ca o dantelă fină, cu o trenă încântătoare. Da, pesemne că am venit din vremuri apuse, când femeia excela prin grația și șarmul ei, radiind într-o adevărată podoabă vestimentară lucrată din dantele și broderii, de mi s-au oprit și ochii, dar și inima când am văzut rochia de inspirație vintage , curgând ca o cascadă de voal și dantelă. Oh, ce rochie de mireasă...

    - Și ...fotograful de nuntă? Doar nu ai să surprinzi momentele de vis într-o scoarță de copac...
    - Și fotograful de nuntă va fi din București, m-am gândit deja cine va fi; și va veni o dată cu alaiul, ori mai înainte, să surprindă fiecare moment, fiecare clipire, zâmbet sau cută de pe fața noastră. Mi-aș dori pachetul foto video nuntă jurnalistic, pentru că nu vreau fotografii de ocazie, mecanice, fără esență. Fotograful meu vreau să fie un vânător de emoții: să-l surprindă pe ginere cum îi tremură tâmplele înainte să spună ”Da”, să surprindă invitatul care roșește când își varsă paharul, pe mine cum îmi plimb rochia de mireasă ca pe un nor uriaș de dantelă, ori pe una dintre voi care nu știe pașii de dans și încearcă să camufleze acest lucru. Vreau să-mi surprindă orice șuviță desprinsă din coc, care în cădere atinge urechea, obrazul și apoi buzele. Să-l vâneze pe ginere când tresare și-și duce mâna cu gingășie spre fața mea, doar pentru a îndepărta firul de păr care a îndrăznit să-mi alunge zâmbetul de pe buze. Vedeți voi, un fotograf de nuntă nu este doar un vânător iscusit de emoții, de momente de neuitat, ci și un magician, care-și folosește echipamentul în dotare pentru a transforma nunta noastră într-un adevărat spectacol de magie, ce va fi păstrat ân fotografii și video de cea mai bună calitate. Și l-aș aduce chiar acum să-mi facă cel mai minunat  pachet foto video nuntă, dar unde-i ginerele, unde-s invitații, unde-i decorul de basm și porumbeii cu penaj alb? Oh, aș juca la nuntă, dar am aripi, domnule fotograf de nuntă din București! Am aripi de libertate în loc de rochie de mireasă, aripi cu care nu mai pot zbura, căci stau lipite de corp, albe, dar inutile...