Ebony Vintage: Cătălina Toma în Tărâmul Păcălelilor

Eu n-am crezut niciodată în 1 aprilie: nici că pot fi păcălită, nici că i-aș putea păcăli pe alții, poate de vină-i SexulSlab cu care Paznicul Timpului și-al Vieții m-a înzestrat. Dar când m-am trezit într-un tărâm fantastic, în care fiecare lucru părea o glumă, mi-am zis că nu-i lucru curat!
În loc de rochia de dantelă eram înconjurată de-un fel de balon de săpun uriaș, ale cărei reflexii mă loveau în față ca niște fulgere de lumină. Când dau să mă aplec, de la nivelul picioarelor mă priveau două perechi de ochi bulbucați, ai unor animăluțe ciudate, un fel de pisici fantastice, ce se înfășuraseră în jurul tălpilor ca niște balerini.
- Nu te mișca, Toma-tă uriașă , c-am să te înțep fără milă! îmi strigă o gură larg deschisă de sub o pereche de ochi bulbucați, ascunțindu-și ghearele între ele ca la polizor.
Eu am vrut să le dau ascultare acestor ciudățenii care puseseră stăpânire pe corpul meu, dar stând nemișcată, am simțit zeci de împunsături la nivelul gambelor, urmate de râsetele sonore ale pisicilor-balerini.
- Ai face bine să nu te oprești nicicând, îmi soptește o floare lila, deschizându-și pentru o clipă pălăria, care în efortul ei de a se închide la loc a lăsat în urmă un parfum de visare.
Și-am luat-o la pas, cu inima strânsă, printre creaturile pe care le întâlneam în drum și care mă-ntâmpinau cu fețe supărăcioase ca niște măști, dar puse toate pe șotii. Dau să intru într-una dintre frumoasele clădiri ale căror fațade se-nălțau falnice, dar pașii îmi sunt opriți de un arici țepos cu ochelari pe nas:
- Pe-aici nu se trece fără autorizație, îmi zice el cu superioritate, mică vietate ce-abia atingea 10 cm; aș fi putut s-o calc fără sforțare, dar cum în loc de haine eram învăluită într-un balon, țepii ariciului reprezentau o mare amenințare. Ai autorizație? întreabă el cu insistență.
Dau să mă-ntorc, s-o iau pe altă alee, dar simt că ariciul avea alte intenții.
- Din ce loc al Pământului vii? întreabă el cercetându-mă din toate părțile. Din ce cotlon al Pământului-cel-rotund ești?
- Din România, zic eu. Și Pământul nu-i rotund, ci sferic.
- Aha, răspunde el nervos. Și ce mai știi tu, în afara faptului că Pământul este sferic? întreabă nervos ariciul care s-a înroșit atât de tare de țepii săi par ace încinse-n foc.
- Românii știu românește! răspunde chicotind o ceată de creaturi pitice ce se aseamănă cu niște găini, numai că-n loc de gheare au lăbuțe îmblănite, și-n loc de cioc au un fel de trompă de elefant.
Și-atunci ariciul se rostogolește la picioarele mele, cuprins de-un râs dement:
- Și bulgarii știu bulgărește, canadienii știu canadienește, nigerienii știu nigerienește și tot așa. Hai, treci! îmi zice el cu milă și nici n-aștept să termine căși trec pragul clădirii.
Dar în loc de încăpere era un amalgam de nimicuri aruncate de micile creaturi; și-am pus mâna pe un nimic ce strălucea magic. O Nebuloasă, îmi zic în gând, și-o strâng între palme din dorința de a o preface-n stea, o stea călăuzitoare care să-mi conducă pașii către Pământ. Dar era doar o iluzie, un praf strălucitor ce prinsese viață în lumina vie a unui soare fals- o veioză a cărei lumină era amplificată de două oglinzi ce o flancau. Și-am rămas acolo, lângă grămada de nimicuri, singură și păcălită de toți...

Așa se-ntâmplă-n viață, atâta cât trăiești

fără să vrei pe alții ajungi să păcălești,

dar viața e o roată, nicicând nu s-a oprit,

la rându-ți ai să fii de alții păcălit!