marți, 20 mai 2014

Credite pentru vacanța de vis


   Nu cred că existe vreun om care să nu-și dorească să călătorească, să descopere alte culturi și obiceiuri, să exploreze meleaguri exotice, ori orașe culturale, ori să facă alpinism pe vârfuri de munte. Eu sunt adepta vacanțelor și consider că nimic nu se compară cu experiențele pe care le dobândești vizitând diverse locații- o adevărată bogăție spirituală și culturală pe care nimic altceva nu o poate înlocui. Prefer să-mi gestionez bugetul în așa fel încât să pot să descopăr cel puțin o destinație externă nouă în fiecare an, așa că indiferent de situație reușesc să-mi ating obiectivele propuse.

   Din nefericire, nu întotdeauna ne permitem să mergem în călătorii, pentru că de multe ori apar situații imprevizibile, care presupun cheltuirea banilor pe care îi aveam pregătiți pentru vacanța. Nici deținerea unei „pușculițe”, ca atunci când eram copii, nu reprezintă o alternativă eficientă, pentru că niciodată nu vei strânge suficienți bani și mereu vei avea intenția de a apela la rezervele din cutie. Prin urmare, cea mai sigură și la îndemână metodă  este să îți faci un credit pentru vacanță , care reprezintă o alternativă la îndemâna oricui pentru a-și permite vacanța de vis, vacanța mult dorită, în funcție de veniturile lunare de care dispune.

    AVBS Credit ne pune la dispoziție posibilitatea de a obține simplu și rapid un credit pentru nevoi personale, categorie în care se încadrează și creditele pentru călătorii. Creditul pentru vacanță este creditul destinat finațării nevoilor personale- în cazul de față, călătoria într-o destinație externă-, fără a fi necesară prezentarea unor documente care să justifice modul în care vor fi folosiți banii. Prin urmare, acest credit poate fi obținut de oricine, fără bătăi de cap, iar vacanța de vis poate deveni realitate. 
    
   Caracteristicile creditului de vacanță/ creditului de nevoi personale:
  • perioadă de creditare cuprinsă între 6-60 luni 
  • vârsta solicitantului: 18-70 ani
  • suma creditată: 630 lei- 88.000 lei
  • dobândă: fixă sau variabilă

 Mai nou, poți aplica pentru un credit direct de pe telefon, prin Aplicația AVBS Credit (aplicație disponibilă numai pentru utilizatorii de Smartphone Android sau iOS)- aplicația se instalează rapid, după care trebuie introdus codul unic 0001. Prin intermediul tehnologiei rapide, compania și-a dorit să fie cât mai aproape de clienți și să le ofere acestora posibilitatea de a accesa un credit sau de a solicita consiliere rapid, oriunde s-ar afla.

   Iată câteva dintre avantajele unui credit pentru vacanță:
  • se acordă persoanei care își dorește să petreacă un sejur/ o vacanță
  • creditul de obține într-un interval scurt (1-5 zile)
  • nu necesită garanții și documente de justificare a folosirii banilor
  • plata creditului va fi gestionată în funcție de preferințe și de suma creditată
  • posibilitatea obținerii sumei necesare pentru petrecerea vacanței mult dorite
   Pe lângă creditele de vacanță, AVBS Credit oferă posibilitatea obținerii și altor credite de nevoi personale: pentru cumpărarea unor produse electroncie și electrocasnice, achiziționarea unui autoturism, renovarea locuinței. Mai mult, sunt oferite și următoarele servicii: credite ipotecare, refinanțare, prima casă, leasing, credite IMM.
   Înființată în anul 2007, AVBS se numără printre primele companii de intermedieri credite bancare, fiind o companie serioasă, care oferă servicii de cea mai bună calitate. Portofoliul larg de clienți este o dovadă  a faptului că această companie s-a axat pe consultanță în domeniul financiar-bancar, experții financiari oferind cele mai bune soluții de creditare și lucrând în colaborare cu cele mai importante instituții bancare și non-bancare din România. Prin urmare, înainte de obținerea unui credit, vom fi consiliați de experții financiari, care ne vor prezenta cea mai bună soluție de creditare. Termenul Broker Credite Bancare se referă la o companie care oferă în mod gratuit servicii celor ce sunt interesați de obținerea unui credit bancar, așa că putem solicita consultație fără a scoate un ban din buzunar, chiar dacă nu suntem deciși să aplicăm pentru un credit anume. 

    De asemenea, AVBS Credit oferă posibilitatea obținerii unei francize, pentru care poate aplica orice cetățean de pe teritoriul României. Aplicantul trebuie să fie conștient de faptul că este vorba despre o franciză în zona serviciilor, și nu de o franciză în domeniul producției, plus că este recomandat ca acesta să dețină o experiență îndelungată în sistemul bancar sau în cadrul unei firme de credite, manifestând o atitudine proactivă și motivantă. Cei interesați de obținerea unei francize sunt informați exact cu privire la cerințele pe care trebuie să le îndeplinească și la actele și procedurile necesare pentru deschiderea unei francize. Mai mult, până în luna iunie 2014, deschiderea unei francize este gratuită!

   Pentru mai multe informații, consultați pagina oficială AVBS Credit: http://www.avbs.ro/ sau paginile din rețelele sociale: Facebook, Google+, Linkedin.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...