marți, 27 mai 2014

Cumpărături estivale de pe Kurtmann.ro


   Știu, știu, încă nu a venit vara, dar mai sunt doar câteva zile până când se dă startul sezonului estival. Mi-am făcut „provizii” din timp, așa că am plasat o comandă în outletul online Kurtmann.ro, de unde mi-am ales mai multe lucrușoare în culori deschise, perfecte pentru vară. Îmi place la acest site faptul că au o gamă variată de produse, chiar dacă la unele modele nu este disponibilă decât o singură mărime; așa că mereu am grijă să adaug în coș ce-mi place, mai ales că prețurile sunt avantajoase, iar produsele de la branduri cunoscute precum Zara, Bershka, Asos, Stradivarius.
   Pentru cei care sunt la prima comandă, Kurtmann.ro asigură transportul gratuit pentru comenzile mai mari de 190 lei, iar pentru cele care nu ating acest prag, transportul este de numai 15 lei. Comenzile ajung foarte, foarte rapid, a doua zi sau în cel mult 48 de ore.
   

   Pantalonii roz pal de la Zara (click aici) m-au încântat de priam dată, pentru că mi s-au potrivit perfect ca măsură, cât și ca lungime. Dacă îmi urmăriți blogul, cu siguranță ați văzut ultima postare în care v-am prezentat acești pantaloni într-o ținută casual. Pantalonii se aseamănă cu blugii, numai că sunt mai subțiri, astfel că sunt potriviți pentru primăvară-vară. Pe site-ul Kurtmann.ro au un stoc generos de produse marca Zara, printre care și multe perechi de pantaloni, așa că merită să le faceți o vizită online pentru a le vedea.


   Din categoria de reduceri - SALE! m-am pricopsit cu o fustiță roz pal de la Bershka (click aici), pentru care am plătit numai 7 lei. Fustița este redusă cu 80% față de prețul inițial și încă mai este disponibilă pe site. Eu v-am arătat cât de simpatică este, într-o ținută de pe blog, așa că dacă vă avantajează croiala, atunci ați făcut o achiziție grozavă cu costuri minime.


    Dintre accesorii m-au atras multe, sunt o sumedenie de lucrușoare simpatice, însă mereu am grijă să-mi cumpăr doar una-două, pentru că am deja destule. Mi-am ales un set de agrafe de la Bershka (click aici), sub formă de flori, al căror preț a fost de 15 lei. Agrafele sunt în culori plăcute, ușor de asortat; v-am mai spus că sunt pasionată de haine și accesorii cu flori, așa că le-am găsit imediat loc printre lucurșoarele mele. V-am pus o fotografie și cu sistemul lor de prindere.



   Tot de la accesorii mi-am găsit o bentiță Bershka, pe care am purtat-o aproape zilnic de când am cumpărat-o; îmi place la nebunie, mai ales că strasurile strălucesc plăcut în lumina soarelui. Prețul bentiței este de 20 de lei și mai este disponibilă doar varianta pe negru.



5 comentarii:

  1. Ai ales niste lucrusoare foarte dragute, sa le porti sanatoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. I love your skirt! Its perfect!)

    http://svlnblog.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumosi sunt pantalonii, imi plac la nebunie <3

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce de lucrusoare frumoase!
    Pantalonii sunt foarte frumosi :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce lucruri frumoase ti-ai luat, imi plac mult culorile, sunt perfect pentru vara!
    Pop Culture&Fashion Magic

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...