marți, 12 august 2014

Armele mele pentru un păr perfect



  Încă din copilărie, mi-a plăcut să am părul lung și mătăsos. Când eram mică, mama îmi spăla părul cu săpun de casă sau șampon de urzică de la farmacie, apoi mi-l clătea cu oțet îndoit în apă, pentru a-i oferi strălucire. Leacurile acestea băbești și-au făcut bine treaba până la o vârstă, fiindcă aveam părul ca de Cosânzeană, lung și strălucitor, chiar dacă firul era subțire și moale. Dar cum am ajuns la liceu, cum am început să mă războiesc cu el. Niciodată n-am ajuns la cuțite sau foarfeci, în sensul că mereu mi-am tuns doar vârfurile și am evitat tunsorile radicale, considerând părul lung un simbol al feminității. Dacă înainte purtam părul prins în codițe împletite sau coadă de cal, din adolescență mi-am dorit să port părul în vânt. Și cum nu avea o formă anume și nici volum, fiind nici drept, nici ondulat, nici cârlionțat, m-am întovărășit rapid cu placa de păr și ondulatorul.



   Și, ca orice adolescentă, îmi doream să fiu cochetă și să-mi stea bine părul, indiferent de ocazie, de anotimp, de oră. Cu timpul am renunțat să-l mai usuc în prosop și am început să folosesc uscătorul de păr, care-mi permitea prin simplul procesul de uscare să dau volum părului sau să-l coafez într-un anumit fel.    
   Astăzi, folosesc produse de styling, în special sub formă de spumă sau cremă, pe care le aplic pe părul umed și apoi îmi usuc părul, cu capul în jos. Astfel, părul capătă mai mult volum decât dacă nu aș folosi foehn-ul și dacă aș sta cu capul în poziție normală. Aceasta este prima mea armă cu ajutorul căreia pot lupta împotriva părului neascultător, lipsit de volum și tern. Uscătorul meu de acum este SalonDry Active ION de la Philips și își face bine treaba, este silențios și are trepte de temperatură care îmi permit să îmi usuc părul în funcție de timpul pe care îl am la dispoziție, însă am pus ochii pe unul nou, de la același brand. Este vorba despre uscătorul Philips Pro HPS920(click aici), un aparat modern pentru aranjarea părului, care este prevăzut cu o tehnologie inovatoare și unică, numită Style & protect, ce împiedică supraîncălzirea părului în timp ce păstrează aceeași perfomanță de coafare excelentă.


    Dintre ondulator și placa de păr, cea din urmă este preferata mea, mai ales că în acest moment am părul de lungime medie și nu se mai așează la fel de frumos dacă îl ondulez cu ajutorul ondulatorului. Aparatul de îndreptat este, însă, cel mai bun tovarăș al meu și îl folosesc ori de câte ori am nevoie să dau o formă părului meu. Am Placa de păr Philips Salon Straight ProXL(click aici) de câțiva ani buni și nu s-a stricat, plăcile de ceramică funcționeză perfect, iar părul rămâne drept până la prima spălare. Părul se îndreaptă rapid datorită plăcilor mari și late, iar treptele de temperatură îmi permit să setez exact tempertura dorită pentru îndreptare. Multe persoane evită aparatele pentru îndreptarea și coafarea părului, deoarece le consideră vinovate pentru degradarea părului, însă folosite cu cap, fără a face din utilizarea lor un abuz, ele sunt vitale pentru o femeie modernă, care trebuie să arate și să se simtă bine în pielea ei.
    Săptămânal, îmi aplic măști homemade cu lăptișor de matcă, unt de shea și uleiuri naturale de ricin și cocos, pentru a hidrata părul în profunzime. Astfel, pot folosi în continuare placa de păr fără probleme, atât pentru a-mi îndrepta părul, cât și pentru a-mi face onduleuri și bucle lejere.
    Și pentru că-mi doresc o placă mai modernă și care să-mi ofere o protecție mai eficientă, dar și pentru că placa mea cea veche și-a făcut datoria, am pus ochii pe Aparatul de îndreptat părul ProCare HPS930 , produs tot de Philips, prevăzut cu plăci flexibile de titan. Aceste plăci oferă conducție termică excepțională pentru îndreptarea rapidă a părului, la presiune optimă, fără a arde și degrada firul de păr.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...