miercuri, 12 noiembrie 2014

Îmi decorez singură pereții !


  Sunt zile în care petrec ore întregi în fața calculatorului, studiind fel și fel de sugestii de decor interior. Niciodată nu mă plictisesc, chiar dacă uneori sunt dezamăgită că nu am spațiul și resursele necesare pentru a pune în aplicare idei din reviste și site-uri de specialitate. Dintre toate ideile pe care le-am văzut, cel mai mult m-a impresionat modul de decorare a pereților, mai ales că am crescut într-o casă în care toți pereții au fost, întotdeauna, albi. De fiecare dată când vedeam pereți personalizați, cu modele încântătoare, mă gândeam cum să fac să pun și eu în aplicare un astfel de proiect de decor. Mă gândeam deja la sume mari de bani pe care trebuie să-i plătesc unui profesionist pentru a-mi face un frumos desen pe perete. Și-apoi, ce făceam dacă mă plictiseam de decorul camerei și voiam altceva? Ar fi însemnat să arunc o sumă de bani pe fereastră, lucru pe care nu mi-l permiteam.
   Dar de ceva vreme am descoperit secretul pereților perfect decorați, care arată infailibil și am înțeles că poți avea o casă decorată modern fără să cheltuiești o grămadă de bani. Soluția o reprezintă stick-erele de pereți, decorațiuni ingenioase, practice și economice. Marele avantaj al acestora este că nu mai trebuie să angajezi meseriași și poți să-l lipești chiar tu pe perete, fiindcă lucrurile stau destul de simplu, iar rezultatul este genial. Devii, astfel, propriul meseriaș și nici nu te murdărești pe mâini, pentru că lipitul stickerului este o treabă curată și rapidă, pe care o poate face oricine vrea să de-a un suflu nou unei încăperi.

   M-a cucerit imediat ideea, pentru că pot să-mi decorez singură pereții, iar dacă mă plictisesc și vreau o schimbare radicală a camerei, dezlipesc stick-erul și pun unul nou. Este grozav faptul că, după dezlipire, peretele rămâne curat, deoarece modelul lipit nu afectează cu nimic suprafața pe care este atașat. Acum, am scăpat de grija pereților simpli, albi, fără personalitate și pot alege dintr-o gamă variată de modele pe cele care se potrivesc preferințelor mele. Pe site-ul Bee Stick am fost cucerită de diversitatea de  stickere pentru pereți (vezi aici) și mi-e greu să mă decid care-mi place cel mai mult și se potrivește casei mele. Cred că aș alege câte unul pentru fiecare cameră, astfel încât să am casa mult visată, pe gustul meu, exact așa cum am văzut în revistele de design interior. Dintre modelele cu flori, animale, peisaje, geometrice și abstracte, am găsit câte unul pe placul meu, dar nu am atâția pereți de decorat încât să le cumpăr pe toate. 
    Ce am apreciat la acest site este faptul că au și sugestii pentru decorarea camerelor, astfel încât să ne putem da seama cum ar arăta sticker-ul preferat în camera noastră. Ne putem chiar inspira din aceste sugestii de prezentare, mai ales când ne este greu să ne decidem cum o să arate camera pe care vrem să o personalizăm. Sunt idei pentru amenajarea dormitorului, a unei camere de zi, a bucătăriei și chiar a camerei pentru copii. V-am spus ce modele simpatice au pentru camera copiilor? Parcă am o ușoară urmă de regret că am crescut, dar mai ales că nu am avut la vârsta copilăriei un perete frumos decorat cum sunt cele de pe site. Dar erau alte vremuri atunci și-acum este cazul să recuperez!

   Printe modelele mele favorite de stick-ere pentru pereți se numără cele trei din imagini. Primul dintre ele este un sticker cu mesaj și cred că fiecare dintre noi are nevoie de o astfel de decorațiune motivantă în camera în care își petrece cea mai mare parte a timpului. Cred că ar arăta foarte bine în camera de zi, dar eu mi-aș dori unul pentru decorarea camerei de lucru, în care stau ore în șir și mi-ar prinde bine un astfel de mesaj frumos atunci când sunt obosită și am nevoie de o pauză. Pe site sunt fel și fel de modele de stickere cu citate, așa că vă puteți decora chiar și biroul unde lucrați, dacă aveți permisiunea să o faceți. În fapt, nu distrugeți pereții și vă creați un mediu personalizat, motivant.

   
    Pentru dormitor am ales un sticker floral, deoarece îmi plac mult de tot florile și chiar aveam pe listă un astfel de model cu flori, însă nu am reușit să mă decid care mi se potrivește cel mai mult. Acum m-am hotărât destul de rapid, pentru că am și văzut cum vine modelul pe perete și am fost încântată de idee pufului de păpădie care, după ce floare se trece, este purtat în vânt. Mi se pare o reprezentare artistică a vieții noastre, mai exact a timpului care zboară pe lângă noi, iar anii par purtați pe aripi de vânt. Modelul acesta este  extrem de odihnitor, chiar dacă te face să meditezi asupra vieții, asupra timpului; în fapt, totul este trecător și cred că, dincolo de nostalgia care ne cuprinde, acest sticker ne transmite că fiecare clipă merită trăită, nu irosită.


   Pentru camera de zi aș alege acest sticker abstract, care ilustrează un ceas static și o cană de cafea. M-am gândit inițial că s-ar potrivi mai bine la bucătărie, dar în camera de zi primesc oaspeții, așa că vreau să se bucure și ei de această imagine odihnitoare. Cui nu-i place să savureze o ceașcă bună de cafea, nu-i așa? Este momentul acela în care timpul parcă stă în loc și stick-erul acesta reprezintă perfect această stare. În plus, m-am lăsat un pic influențată și de decor și de faptul că pereții camerei de zi sunt zugrăviți într-o culoare asemănătoare cu ai mei, iar canapeaua și fotoliile sunt tot de culoare bej. Așa că a fost o potrivire perfectă și nu aveam cum să îi rezist. 

   V-am mai zis că, atunci când nu ai idei, trebuie să te lași purtat de val. Cauți, te informezi, te inspiri. Mai ales atunci când ai  o cameră simplă, cu pereții goi și vrei să o schimbi cumva, să îi dai un acel ceva care lipsește, să o personalizezi astfel încât să o transformi din casă în acasă. Acel ceva este un sticker decorativ, care schimbă total aspectul camerei în bine, iar sugestiile de prezentare de pe site sunt foarte utile pentru cei fără idei. Eu am tras cu ochiul și am citit secțiunea de Mărturii clienți (vezi aici), pentru că oamenii sunt geniali, au idei geniale, dar mai presus de toate, dau un feedback magazinului, un feedback util dacă vrei să cumperi produse de pe site. Și am văzut multe, foarte multe persoane mulțumite care chiar au postat fotografii ale camerelor decorate cu aceste stickere, lucru nemaipomenit, pentru că m-am convins că e ceva ce pot face singură acasă, fără să plătesc pe cineva să facă treaba.
   Oricum, m-am convins că am de-a face cu profesioniști, care ne pun la dispoziție numai produse de cea mai bună calitate. Răsfoind site-ul, pentru că înainte de a cumpăra îmi place să mă informez, am descoperit că există stickere și pentru alte suprafețe, precum lemn și sticlă. Ba chiar mi-a atras atenția un sticker pentru sticlă, lipit pe o cabină de duș, al cărei mesaj era următorul: „Get Naked”. 

  Acum nu mai duc grija decoratului. În continuare îmi place să stau în fața calculatorului și să mă uit la idei de design interior, dar acum știu că pot pune în aplicare multe dintre idei cu ajutorul acestor stickere decorative. În plus, îmi plac proiectele de tipul do it yourself și faptul că mă pot implica direct în decorarea și însuflețirea camerelor mele, fără să plătesc bani mulți și fără să transform casa într-un șantier de lucru pentru o perioadă nedeterminată.
   Voi cum vă decorați pereții sau îi preferați simpli, goi?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...