joi, 13 noiembrie 2014

Ofertă Yves Rocher de noiembrie


   Am întârziat puțin cu detalierea ofertei Yves Rocher pentru luna noiembrie, deoarece am avut o perioadă aglomerată și chiar și pe site-ul lor oferta a fost lansată destul de târziu, abia pe 5 noiembrie. Încă nu am primit oferta prin poștă, așa că vă voi pune în temă numai cu cea din magazinul online.
   Ne apropiem de sărbători, lucru care se simte și din noile produse lansate, menite să ne răsfețe atât pe noi, cât și pe cei dragi. Așadar, pe lângă promoția lunii, Yves Rocher a lansat câteva noutăți, unele dintre ele foarte atractive.
   Eu cumpăr de ani buni cosmetice de la ei și am deja câteva favorite, dar sunt și produse cu care nu m-am înțeles bine niciodată, motiv pentru care de fiecare dată am recomandat strict produse pe care le-am și folosit și care mi-au plăcut în mod deosebit.

   Iată cum se prezintă Oferta Lunii Noiembrie (Click Aici):
        1. 35% reducere pentru un produs la alegere, cu prețul cel mai mare dintre produsele din coș (nu se aplică produselor promoționale, celor semnalizate cu bulină verde și celor aflate în ediție limitată)


   
        2. Pentru o comandă de minim 39 lei, un cadou la alegere dintre:
                                - surpriză secretă în valoare de 155 lei
                                - Lapte reparator pentru corp (19 lei)
                                - Set de 16 globuri pentru bradul de Crăciun
                                - Pled moale și călduros

        3. Pentru o comandă de minim 99 lei - Parfumul So Elixir Purple (varianta la 50 ml) poate fi achiziționat la prețul promoțional de 15 lei + Transport gratuit



        4. Oferte speciale pt luna noiembrie - valabile pt comenzile mai mari de 99 lei:
                         - Oglinda pt machiaj- la prețul de 14,9 lei
                         - Set de două căni decorate festiv - la prețul de 14,9 lei
                         - Breloc ursuleț- la prețul de 14,9 lei



    Iată și câteva dintre noutățile despre care vă vorbeam: multe produse în ediție limitată de Crăciun (click aici), cu arome dulci, potrivite pentru sezonul rece. Mi se pare momentul oportun pentru a începe să strângeți cadouri pentru cei dragi, astfel nu veți mai face cheltuieli mari deodată și veți scăpa de stresul cadourilor de iarnă. Un cadou pentru mama, un set parfumat pentru iubită sau soție, sau pt soră și cea mai bună prietenă. Avem opțiunea de a comanda produsele în set sau individual, prețul fiind același. 


    Recomandarea mea - oferta este atractivă și puteți face economii mari dacă alegeți produsele cu cap, astfel încât să aveți cât mai mult de câștigat. Iată câteva sfaturi utile pt cei aflați în căutarea unor cadouri:
   - eu aș adăuga produse în coș de peste 99 lei, pt a profita de transport gratuit și cu banii de transport economisiți, adică fix 15 lei, mi-aș cumpăra parfumul So Elixir Purple, aflat în promoție
   - cel mai mult mi-au atras atenția produsele din Colecția de Crăciun, deoarece pot fi oferite în dar; aș pune în coș unul dintre seturile cu câte 4 produse, sau chiar pe amândouă. Din păcate, ele nu beneficiază de reducerea de 35%, deoarece au bulina verde pt Prețuri simpatice (dar nu mi se pare o problemă prea mare)
   - cadoul cel mai avantajos pt o comandă de minim 39 lei mi se pare Surpriza secretă, datorită valorii sale ridicate. Puteți alege acest cadou, pt că anticipez că ar fi vorba despre o cremă anti-rid sau, mai degrabă, un parfum (Comme une Evidence sau Moment de Bonheur L”Eau). Deci, orice ar fi, v-ați ales cu un cadou de Moș Nicolae sau Crăciun.
   - dacă aveți comandă mai mare de 99 lei, luați și parfumul So Elixir, pe care îl puteți oferi, singur sau alături de unul dintre produsele din gama mov, ca să se potrivească cromatic; 
  - puteți opta și pentru setul de căni, la prețul de 14,9 lei:o cană o păstrezi tu, iar pe cealaltă i-o oferi unei persoane foarte dragi, gen sora, mama sau cea mai bună prietenă, alături de un alt produs sau două din setul cumpărat, din colecția de Crăciun. 
  - am enumerat 3 cadouri consistente, plus că pe setul de Crăciun dai 55 lei și îți mai rămân cel puțin 35 lei (diferența pt o comandă de minim 99 lei), cu care te poți răsfăța chiar tu - valoarea finală a comenzii ar fi de circa 129 lei, dacă te limitezi fix la calculele mele (comandă de 99 lei pt transport gratuit, parfumul la 15 lei și setul de 2 căni la 14,9 lei)
   - vă recomand setul de 3 geluri de duș Jardins du Monde la alegere+ Burete de baie la prețul de 22 lei (Click aici pt ofertă)




2 comentarii:

  1. Setul de cani m-ar tenta si pe mine...arata tare bine. Mai ales ca sunt mov!♡

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Loredana, le-am primti si da, chiar sunt superbe!

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...