duminică, 22 martie 2015

Jurnalul săptămânii (III)


    A venit vremea pentru o nouă pagină din Jurnalul Săptămânii, așa că vă aștept și pe voi să-mi povestiți ce ați făcut în ultima săptămână, în rubrica de comentarii. 

    Vă spuneam în pagina anterioară că intenționam să merg weekendul trecut la Târgul de Turism de la Romexpo, dar am schimbat planurile, renunțând din cauza aglomerației de la târg. Au fost oferte de cazare cu 0 lei, așa că lumea s-a grăbit să vadă dacă lucrurile sunt adevărate. Și cum duminca respectivă a fost una mai capricioasă, cu vânt rece, am petrecut timpul prin ceainării și cafenele, alături de fetele mele dragi. 

   Am mers pentru prima oară la Cărturești- Carusel, o locație foarte aglomerată, după părerea mea, dar și foarte cochetă. Cu dichis, ca să zic așa, că tot le place lor să folosească acest termen. M-am oprit la ultimul palier, la Bistro, unde am stat cam o oră, până mi-a trecut durerea de cap, cu care m-am pricopsit grației paradei de St Patrick din aceeași zi. Eu și muzica foarte tare nu facem deloc casă bună :(

   Bistro Carusel este amenajat și el drăguț, cu mese de două și patru persoane, dar și cu tejghele din lemn amplasate fix lângă balustradă, de unde se poate privi activitatea de furnicar a librăriei. Prețurile de aici sunt...ca la Cărturești, ca să zic așa, dar nu pot spune că sunt exagerat de mari în comparație cu alte locații din Centrul Vechi. Pentru o limonadă de ananas (super-bună!) am dat 13 lei, iar pt o salată de pui în jur de 30 lei, dar cea din urmă este mai degrabă o gustărică pentru persoanele care nu sunt obișnuite cu porțiile mici. 


     Mi-am făcut o selfie, să fiu în rând cu lumea, pentru că foarte multe persoane fotografiază această locație amenajată ca un decor de poveste. Imediat sub Bistro există un balcon de citit și relaxare, către care se face accessul printr-o scară mică de la etajul de mai jos. Aici lumea poate să răsfoiască în tihnă cărțile, lucru care este făcut fără reținere atât de tineri, cât și de persoane de vârsta a treia. Nu sunt canapele, ci niște pernițe mici puse direct pe mochetă.
    Eu nu m-am uitat la cărți, recunosc cinstit, și am trecut pe la standurile cu agende, căni și ceainice, dar și la standul cu obiecte handmade. Aici, prețurile sunt și ele piperate, și ca să vă faceți o idee, aflați că o sacoșă din pânză pt cumpărături costă 47 lei. Iată ce mi-a plăcut mie mult, această perniță decorativă cu un mesaj foarte amuzant:


   Mai jos, traista la 47 lei ...


   Apoi am mers la Starbucks- Hanul lui Manuc, unde am petrecut câteva ore plăcute, discutând în voie ce am mai făcut în ultima vreme, de când nu ne-am văzut, Prietena mea Dana se amuză zicând că nu-și găsește locul printre atâția hipsteri care trec pragul cafenelei, dar atmosfera este un destul de relaxată, iar prăjiturile de aici sunt super-apetisante. Noi am încercat brioșele, care conțin ciocolată din abundență,

   Luni am însoțit-o pe sora mea să-și facă o radiografie dentară specială pentru aparatul dentar și am sperat să-mi pot ridica diploma de master, pentru că am amânat ceva timp până să o iau, dar niciodată nu reușesc să-mi sincronizez programul cu cel al biroului de eliberare de diplome de la Facultatea de Drept.


   Am început o dietă alimentară mai sănătoasă, așa că mi-am refăcut stocul de cereale cu fulgi de ovăz și fulgi de mei, pentru micul dejun. Obișnuiesc să fierb o cană de lapte, să pun astfel de fulgi și să-mi fac un terci, peste care pun uneori și fructe uscate. De această dată mi-am luat fructe goji, stafide și un amestec delicios de la Solaris, numit Dulcețuri Sublime. Alături de terci mânânc fie un fruct, fie îmi fac un suc din fructe proaspete.

   Mișcare am făcut în continuare, îmbrăcând și echipamentul sport de la Lidl, pe care v-am promis că vi-l arăt. Aștept să se mai încălzească puțin vremea pentru a ieși la alergat în parc, așa că bluza va fi perfectă, având o căptușeală călduroasă. Am început să fac și un program de exerciții dimineața, înainte de micul dejun, pt înviorare, dar în restul zilei am fost mai leneșă și nu am mai făcut sport cu aceeași determinare, dar asta nu înseamnă că renuț. Este așa de ușor să renunți, nu-i așa?



   Ați reușit să vedeți eclipsa solară de vineri? La mine a nins, așa că cerul a fost înnorat, dar am încercat să-l surprind pe soare cu garda jos când s-a luminat pentru câteva minute. N-am reușit, însă! 
În schimb am reușit să văd câteva seriale...urmăresc atât de multe seriale, încât nu mai știu când apar episoade noi și pe care le-am văzut! Vă recomand The Last Man on Earth și Better Call Saul, sunt seriale abia apărute, dar foarte relaxante.

   În data de 20 martie m-am măsurat iarăși. Nu-mi verific greutatea cu cântarul, este greșit să fac acest lucru acum de când fac mai sport, pentru că mușchii sunt mai grei și aș fi indusă în eroare de cântar. Mi se pare că arată mai bine un corp armonios și tonifiat decât unul slăbit prin dietă alimentară, care nu are aceeași vigurozitate. O dată pe luna mă măsor folosind centimetrul, la bust, talie, șolduri, mâini, picioare și gambe. Nu am observat nicio modificare față de luna trecută, am rămas la același nr de centimetri în toate părțile corpului, ceea ce înseamnă că mă mențin. Nu este grozav, pentru că aș fi vrut să mă tonifiez mai bine în zona abdomenului.. 
   
   Și dacă tot am adus vorba despre mâncare, să știți că am fost foarte activă în bucătărie săptămâna aceasta. Pentru iubitul meu trebuie să fac omletă dimineața, este disperat după omleta pe care i-o fac, cu multă ceapă. Am început să experimentez din rețetele pe care le-am scris în caietul meu cu rețete, așa că prima reușită au fost sărățelele cu cașcaval. Aveți rețeta AICI, sunt simplu de făcut, dar se termină rapid, pentru că sunt gustoase și fragede.

   Apoi am făcut un chec pufos, care a crescut nesperat de mult. L-am aromat bine-bine cu vanilie(cremă, esență lichidă și praf de vanilie), așa că a fost ispititor și s-a mâncat rapid. Vă las și rețeta, potrivită pentru o tavă de chec mai mărișoară:

Ingrediente chec pufos:
- 3 ouă
- 1 cană zahăr 
- 1/2 cană lapte
- 1/2 cană ulei
- 1 și 1/2 cană făină
- 1 praf de copt




    Weekend-ul a început cu două filme bune, pe care vi le recomand și vouă: Inglorious Basterds și End of Watch. Eu le-am mai văzut când au apărut, dar mi-a făcut plăcere să le revăd, alături de sora mea. Am vizionat filmele alături de preparate de casă și cu această ocazie am reușit să fac cea mai bună pizza de până acum, grației rețetei de aluat găsită pe blogul Laurei Sava (rețeta de pizza de post).

   Nici astăzi nu am stat cuminte și am ajuns să improvizez prima mea prăjitură. Eu de obicei stau cu rețeta în față, urmez cu rigurozitate pașii, ingredientele, așa că a fost ceva nou pentru mine. Vă anunț cum a ieșit și, dacă merită, vă împărtășesc rețea de prăjitură fină cu ananas (așa am numit-o, este o prăjitură la rece, fără coacere).

   Îi țin astăzi pumnii strânși Simonei Halep și sunt convinsă că va ieși câștigătoare, pentru că este într-o mână foarte bună și are o condiție fizică absolut admirabilă.

   Săptămâna aceasta vă arăt comanda mea de pe Kurtmann , noii mei pantofi Asortie, dar vă împărtășesc și experiența cu un gel de duș exfoliant bio cu aromă de portocale, de la Boutiue Bio. Stați pe aproape!
 
   Vă pup, dragilor! Să aveți o duminică frumoasă în continuare!

4 comentarii:

  1. Eu am avut o saptamana stresanta dar interesanta. Mi s-a stricat calculatorul la munca si pana cand mi-au adus un laptop am reusit sa citesc romanul Singular, feminin, o carte pe care ti-o recomand. Am mancat o briosa senzationala alaturi de un capuccino delicios la Pizza Dodo, am fost la salina pentru prima oara si am umblat hai-hui prin oras cu ala micu dupa noi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Miky, multumesc de recomandare, chiar nu am citit acest roman, asa ca o sa-l trec pe lista.
      Hmmm, suna apetisant ce zici tu acolo: briosa senzationala si capuccino = perfect mix!

      Eu nu am fost niciodata la salina, stiu ca este un aer foarte sanatos inauntru, dar drumurile nu m-au dus niciodata intr-acolo. Este bine ca te tine puiul mic in miscare :D

      Te pup! O saptamana frumoasa sa ai!

      Ștergere
  2. Și eu aș vrea să ajung în Cărturești- Carusel :D
    O, ai urmat Facultatea de Drept. Ce tare!
    De abia aștept să fiu și eu studentă, chiar dacă în alt domeniu, care mă fascinează.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Larisa, trebuie sa mergi la Carusel, sigur ti-ar placea atmosfera!
      Nu am urmat facultatea de drept, ci pe cea de Istorie, sectia de Relatii Internationale si Studii Europene, dar diplomele sunt eliberare de biroul de la Facultatea de Drept :))

      Larisa, sunt convinsa ca o sa fii o studenta model si sper sa-ti alegi un domeniu pe care sa-l urmezi cu placere. Nimic nu se compara cu lucrurile facute cu dedicatie, cu placere.

      Pupici, draga mea

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...