duminică, 1 noiembrie 2015

Jurnal de săptămână - octombrie (IV)


      Încheiem luna octombrie în mod sumbru, cu o tragedie ce nu poate fi trecută cu vederea. Dincolo de comentarii și păreri împărțite, eu nu pot decât să mă rog ca victimele acestei crunt accident din clubul Colectiv, precum și familiile lor, să-și poată găsi liniștea aici, sau în ceruri!

     Rețelele sociale sunt înțesate cu detalii ale acestui accident, așa că este destul de greu să te detașezi și să nu te afecteze. Am încercat să mă eliberez prin citit, o activitate care mă face să trăiesc alte emoții, emoțiile unor personaje fictive, cu care este aproape imposibil să nu te identifici într-o oarecare măsură. În prezent citesc Pot-Bouille, unul dintre cele 20 de romane ale ciclului Les Rougon-Macquart al lui Emile Zola. O carte ce prezintă viața mai multor familii dintr-o clădire aparent luxoasă din Paris, viață înțesată cu bârfe, intrigi, înșelătorii și dezamăgiri.


     În această săptămână am reușit să văd două filme, The Gift și The man from U.N.C.L.E, apărute în 2015. Ambele sunt cotate bine pe imdb.com și le-am urmărit cu mare plăcere. The man from U.N.C.L.E se aseamănă cu seria 007, povestea în sine este clasică, cu agenți de spionaj americani, ruși și britanici, dar actorii sunt carismatici și te țin cu plăcere în fața ecranului. The Gift este un thriller palpitant, anumite momente sunt neașteptat de tensionate, acțiunea este misterioasă, încât nu știi care dintre personaje merită simpatia ta.


      Mi-am continuat „ritualul” sportiv și am făcut în fiecare zi mișcare, aproximativ 30 minute. Niciodată nu fac mai puțin de 30 minute și de obicei aleg un filmuleț de pe youtube care să dureze cel puțin atât. Am alergat o dată sau de două ori, dar aerul este din ce în ce mai rece și trebuie să mă echipez bine. Deja alerg cu fes în cap de vreo câteva săptămâni, iar în curând voi apela și la mănuși.
    Prefer să fac exerciții în casă, iar săptămâna aceasta le-am mai diversificat. Tonifierea este vizibilă, iar mușchii încep să se vadă frumos, dar dacă vreți să și slăbiți, mișcarea nu este suficientă și aveți nevoie de o alimentație sănătoasă. Eu, spre exemplu, deși fac foarte mult sport, nu reușesc să pierd în greutate, deoarece în ultima perioadă am mâncat foarte haotic, mese neregulate și mici gustări între mese.

    Vă arăt și filmulețele de fitness de pe youtube care mi-au plăcut în ultima perioadă, poate vă interesează și pe voi și le adăugați în lista de urmărit. Personal, îmi place să-mi lucrez toate părțile corpului, așa că alternez exercițiile pentru picioare cu cele pentru fund, abdomen și rațe. Am început să fac iarăși cardio, însă nu cred că va mai fi favoritul meu prea curând.

     - mai jos, un program de exerciții pentru lucrarea mușchilor abdominali


- și un program scurt pentru picioare și un posterior ferm


 
       Singurele cumpărături făcute au fost cele două comenzi din outleturile Kurtmann și BrandCircus, despre care am scris în postarea de AICI. Am mai reușit să trec pragul unuia dintre magazinele second hand favorite și am plecat acasă cu câteva lucrușoare frumoase, la jumătate de preț. Magazinele SH din lanțul Visul Imaginației se găsesc în multe orașe din țară și au o zi anume în care aduc marfă nouă, pentru ca pe parcursul săptămânii prețurile să coboare la jumătate, iar la finele săptămânii să fie vândute la un preț infim, gen 2-3 lei/bucata. N-am mai fost de multă vreme prin magazinele second hand, dar îmi plac tare mult și de fiecare dată găsesc lucruri drăguțe, în special rochii și fuste frumos imprimate și chiar articole pentru casă. Cum știu să cos la mașină, mi-e ușor să le modific și să le dau un nou aspect, așa că de obicei vânez materiale cu imprimeuri aparte.

       Săptămâna voastră cum a fost?
 

8 comentarii:

  1. M-a relaxat sa citesc postarea ta... Exceptand, se subintelege, partea introductiva - in care m-am regasit! :(
    Nu stiu cand voi avea autodisciplina de a ma mobiliza si de a fi consecventa cu exercitiile fizice, dar imi place sa aud la altii! :))
    Am avut saptamana foarte incarcata si am incheiat-o anapoda - cred ca m-am procopsit cu o bronsita, maine merg la medic pentru ca, se pare, e treaba serioasa!
    Pup, Catalina! Cele bune, draga mea!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ilda dragă, este foarte greu să fii consecvent când vine vorba de activități fizice, îți trebuie ceva ambiție să faci cu regularitate exercițiile. Personal, mai sunt răpusă de lene și-mi lipsește uneori puterea de a mă mobiliza, despre care vorbești și tu.
      Upps, sper să nu fie bronșită, dar la cât de hoață este vremea în ultima perioadă, nu m-ar mira să ți se confirme intuiția. Multă sănătate și însănătoșire grabnică :)

      Te pup și-ți doresc să ai o săptămână frumoasa!

      Ștergere
  2. Îmi place programul pentru lucrarea mușchilor abdominali și pare atât de ușor.... când privești stând tolănit în pat. :))
    Trebuie să dau o șansă filmului The Gift, nu cred că l-am văzut.
    O nouă săptămână cât mai frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahaha, nu accept astfel de trișări, draga mea :)) Păi nu este mai ușor să te ridici din pat și să te uiți la video în timp ce execuți mișcările din program?

      Exercițiul este destul de ok, este nivelul 1, adică suportabil și nu foarte solicitant. Tipa blondă din partea dreaptă execută mișcările pentru începători, în timp ce bruneta din stânga te solicită să-ți depășești condiția. Sunt două repetări ale unui șir de exerciții, prima este foarte okay, însă a doua repetare este mai intensă și te solicită bine de tot :))

      Uită-te la The Gift, presimt că o să-ți placă! Prima oară am încercat să-l văd într-o noapte, dar eram foarte obosită și am adormit după câteva minute. În schimb, eram trezită întruna de logodnicul meu, care tresărea din cauza scenelor pline de tensiune :)) LOL

      Te pup, să ai și tu o săptămână grozavă!

      Ștergere
  3. Mda,cu totii suntem tristi si oarecum fara cuvinte!Observ ca esti foarte activa si asta e un lucru bun.Iti face bine in primul rand tie..eu nu stiu cum sa ma ingras sunt slaba si ma deranjeaza acest aspect dar asa-i cand exista probleme de sanatate.Toate medicamentele acestea afecteaza..Asa ca,nu fii trista daca ai un kg sau doua in plus.Tot frumoasa esti!:-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi, Anca! Sa stii ca nu ma deranjeaza 1-2 kg in plus, am invatat sa ma simt bine in pielea mea si acum vreo 3 ani eram foarte slaba din cauza unor probleme de sanatate si ma simteam destul de slabita. Din pacate, nu stiu sa-ti recomand o alimentatie anume pentru a te ingrasa, dar sa stii ca sportul te poate ajuta in acest sens (da, sportul nu doar slabeste si este ideal pentru a avea un tonus ridicat).

      Am inceput sa fiu mai activa, trebuie sa depasim momentele grele si sa mergem mai departe :)

      Ștergere
  4. Am avut o saptamana buna cu momente de relaxare dar si alergatura. Ieri am implinit 6 ani de relatie si am sarbatorit cu o plimbare in 2 si un vin fiert. M-am intristat pentru oamenii care au murit intr-un mod atat de crud, am fost sau am incercat sa ma distrez la o petrecere de Halloween si n-am prea reusit, am fost in schimb la Planetariu si am vazut stele si planete. O sa ma uit si eu la The Gift, mai facut curioasa. Cu sportul nu ma omor, fac doar dimineata cateva minute cu Florin Neby si gata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Miky, mă bucur să aud că ai avut o săptămână frumoasă, data trecută ai amintit că a trebuit să mergi pe la doctor și sper că lucrurile s-au îndreptat!
      La mulți ani în cuplu, cu multă înțelegere, alinare și respect! Sunt convinsă că v-ați simțiti bine împreună, pentru că și eu voi împlini în curând 6 ani de relație (luna aceasta) și știu cât de plăcut este să-ți petrece timpul cu jumătatea ta.
      As vrea sa ajung si eu la Planetariu; chiar daca nu am fost niciodata pasionata cu adevarat de stele, planete, de Univers, cred că este frumos să observi minunile cerului și să te rupi puțin de realitate.

      Ei, este bine că faci și câteva minute de dimineața, te ajută să intri într-un ritm activ.

      Te pup :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...