luni, 18 ianuarie 2016

Cum să alegi mărimea sutienului

  


   Cum alegi mărimea potrivită la sutien?

   Folosind un centimetru bandă de croitorie vom face două măsurători, care ne vor ajuta să alegem măsura și dimensiunea potrivită pentru cupe, după cum vă voi arăta puțin mai jos. Măsurătorile vor fi făcute cât mai fix pe corp, fără să strângem pielea:

        A. circumferința pieptului - măsurătoarea se face peste sfârcuri
        B. circumferința de sub piept - măsurătoarea se face imediat sub sâni


    Măsura unui sutien este de tipul 36C, unde:
- numărul  indică dimensiunea bustului în inch, adică baza sutienului. Trebuie luată în calcul măsurătoarea B, adică cea de sub sâni. Mai jos aveți un tabel util care face conversia din cm în inch:



 - litera - indică dimensiunea cupei, care se află făcând diferența între măsurătorile  A și B. În tabelul de mai jos vedeți ce cupă vi se potrivește cu adevărat, în funcție de diferența obținută:



 

Alte informații utile:.
  • baza sutienului este partea de sub cupe, cea care susține cu adevărat greutatea sânilor
  • când închizi sutienul, sistemul de închidere trebuie să fie la aceeași înălțime ca partea din față, cea cu cupe! Nu ridica sutienul mai sus decât trebuie în partea din spate, lucru cauzat și de o reglare incorectă a bretelelor.
  • bretelele trebuie ajustate perfect, cât să fie netede pe piele și să nu lase urme. Bretelele prea largi crează o stare de disconfort, iar dacă sunt prea strânse pot cauza chiar și dureri de umeri și de spate.
  • la achiziție, sutienul trebuie închis la cea mai lejeră copcă („moș și babă”), adică cea care face ca sutienul să aibă cel mai mare diametru. Cu timpul, după purtări și spălări, sutienul se poate lărgi sau își poate pierde din elasticitate, astfel că îl putem ajusta folosind celelalte două copci ale sistemului de închidere.
  • cupele potrivite joacă și ele un rol esențial pentru sutienul perfect. Nu alege un sutien prea strâmt sau cu cupe prea mici, deoarece sânii se vor revărsa inestetic peste sutien, creând umflături. Dacă dimpotrivă, cupele sutienului sunt prea mari, atunci marginile superioare ale sutienului se pot încreți ușor, iar spațiul dintre cupă și sân va fi vizibil, mai ales prin bluzele confecționate din materiale fluide.
  Eu mi-am comandat deja două sutiene noi din magazinul online de lenjerie intimă Astratex (vezi aici), luând în considerare măsurătorile despre care v-am vorbit mai sus. M-au încântat modelele diversificate, dar mai ales faptul că mi-am găsit sutiene superbe în măsura mea, adică 75A, pe care mi-e destul de greu să o găsesc în magazinele fizice. Despre aceste două sutiene puteți citi păreri sincere în articolul de AICI


2 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...