Câteva produse noi și-au făcut loc în dulăpiorul cosmetic, luând locul flacoanelor consumate. Am obiceiul de a cumpăra cosmetice abia când consum altele mai vechi și evit să folosesc simultan 2-3 produse din același fel. Doar la parfumuri nu respect această regulă, în rest prefer să folosesc orice produs până la ultima picătură. Excepția o fac cosmeticele cu care nu mă înțeleg și care mă dezamăgesc, motiv pentru care le și arunc la coșul de gunoi fără reținere.
Toate cosmeticele prezentate în această postare sunt o noutate pentru mine, unele dintre ele fiind primite în dar de la prietene apropiate. Plăcerea de a încerca produse noi este una foarte mare pentru mine, în special atunci când îmi și plac încă de la prima folosire.
Produsele brandului franțuzesc Yves Rocher sunt printre primele cosmetice pe care le-am folosit în viața mea, de ele mă leagă multe amintiri din adolescență. Recunosc că nu m-am înțeles cu toate produsele, pe unele le-am abandonat imediat, însă în mai bine de 10 ani de relație de fidelitate mi-am găsit și câteva favorite, printre care parfumurile și loțiunile de corp( din set cu parfumurile).
Noutățile Yves Rocher în posesia cărora am intrat recent sunt:
- Lapte de corp cu lăcrămioare (vezi aici) - cel mai parfumat cadou pe care l-am primit în această iarnă; are o aromă deosebit de suavă și feminină și pare că cei de la YR au reușit să îmbutelieze într-un recipient prospețimea dimineților de vară. Lapte are o textură ușoară ca o mângăiere, o formulă apoasă, ce se absoarbe rapid în piele. Preț: 25 lei
- Apă de parfum Quelques Notes d’Amour (vezi aici) - este un parfumaș pe care mi l-am dorit de când am văzut prima oară sticluța pe site, iar apoi am primit și o mostră și mi-a plăcut mult mirosul. Acesta este tipic parfumurilor Yver Rocher, care sunt foarte intense și imposibil de confundat. Eu am sticluța la 30 ml, care arată într-adevăr tare bine, pare un parfumel vintage. Doar 1-2 pulverizări sunt suficiente pentru ca toată ziua să fiu învăluită de puternicele note de trandafir de damasc.
Herbagen este un brand românesc despre care v-am mai povestit în ultimele luni, mi-a plăcut ceea ce am folosit până acum și iată că s-a mărit lista produselor încercate cu două titluri noi, ambele achiziționate din magazinul naturist Vegis:
- Mască de păr intens hidratantă (vezi aici) - un produs intens hidratant pentru repararea părului uscat, deteriorat. Conține ulei din nuci de macadamia, recunoscut pentru proprietățile sale hidratante. Masca are o textură cremoasă, densă și se aplică pe părul ud, după șamponare, lăsându-se să acționeze 5 minute. Preț: 18 lei/ 150 ml
- Loțiune reparatoare pentru păr cu biokeratină (vezi aici) - un alt produs pentru îngrijirea părului din ingrediente de origine organică. Biokeratina este extrasă din păr de cal și are proprietăți de reparare a firelor de păr degradate, dar și de protecție împotriva radicalilor liberi UVA-UVB. Se aplică prin pulverizare pe părului curat, umed sau uscat. Nu se clătește. Nu îngrașă părul și reușește să-l facă lucios și ușor de coafat. Preț: 14 lei/ 100 ml
Crema de gălbenele mi se par o adevărată minune! Eu o folosesc pe post de cicatrizant, v-am spus că am suferit de curând o intervenție chirurgicală și am o cicatrice lăsată de tăietură. Unguentul de gălbenele este foarte ieftin și are o serie de proprietăți : cicatrizantă, antiinflamatoare, nutritivă, bactericidă, antiseptică, emolientă, activează circulația sanguină. Se găsește în toate farmaciile și prețul unui flacon este de câțiva lei (4-5 lei). Eu am comandat-o de AICI, alături de alte produse naturiste.
Două produse cosmetice noi mi-au fost oferite de o prietenă dragă: un scrub de corp cu vanilie și dischete demachiante. Scrubul de corp cu vanilie are particule abrazive dure, perfecte pentru o exfoliere ca la carte, însă pe durata iernii prefer să îl folosesc o dată pe săptămână, pentru că pielea este mai deshidratată decât de obicei. Are un miros intens de vanilie care, deși nu se numără printre aromele mele favorite,este foarte plăcut.
Quickies sunt niște dischete demachiante de dimensiuni mici, îmbibate în ulei. Dischetele sunt confecționate dintr-un material mai dur, texturat, iar eu le folosesc rapid, fără să apăs prea tare cât să irit pielea. Curăță foarte bine machiajul din zona ochilor (mascara, tuș) și sunt depozitate într-un recipient din plastic, astfel încât le pot lua cu mine oriunde. Recipientul trebuie ținut închis bine, pentru ca lichidul din dischete să nu se evapore.
Ambele produse se găsesc în magazinul Hello Free Z One Discount :)
Ați încercat vreunul dintre produsele cosmetice de mai sus?
Urmeaza sa comand de la Yves Rocher, voi alege si eu parfumul Quelques Notes d’Amour! Ma tenteaza produsele pentru par de la Herbagen :)
RăspundețiȘtergereLavinia, dacă o să plasezi comandă, chiar îți recomand să alegi și parfumul, este ideal pentru primăvară.
ȘtergereProdusele Herbagen sunt accesibile ca preț, poate vei reuși să le încerci într-o bună zi :)
Pupici
masca de par intens hidratanta chiar vreau!
RăspundețiȘtergereCoco, eu mi-am cumpărat masca după ce am citit păreri pozitive despre ea. Ți-o recomand si tie :)
ȘtergerePupici
Eu am parfumul Quelques Notes D Amour si imi place de mor.:)
RăspundețiȘtergereÎncă o fană a acestui parfumaș Yves Rocher :D
ȘtergereVreau laptele de corp cu lacramioare!! Chiar nu demult am intrat intr-un magazin Yves Rocher dar cum ma grabeam si vroiam doar sa cumpar rimmel-ul, nu m-am uitat la ce mai au. Eu ador tot ce e cu lacramioare :) Am un parfum de lacramioare tot de la YR, asa imi place!!
RăspundețiȘtergereEvelyn, laptele de corp cu lăcrămioare face parte din aceeași gamă cu parfumul pe care îl ai, așa că mirosul este același. Mie îmi place textura lui lăptoasă, așa că merită să-l încerci, ai să-l iubești.
ȘtergereNu știu cât costă în magazin, dacă ai card poate primești și vreo reducere. Pe site costă 25 lei, iar acum am văzut că s-a lansat și oferta lunii februarie, care are și cadouri tentante: http://goo.gl/46KUr2
Pupici