miercuri, 17 februarie 2016

O nouă comandă Bonprix


  După prima comandă Bonprix, inevitabil avea să vină și a doua. De cum am primit întâiul colet, am răsfoit site-ul ore în șir și câteva produse mi-au intrat la suflet. Le-am studiat intens și, în cele din urmă, le-am pus în coșul de cumpărături. Am finalizat rapid comanda. Recunosc că am cumpărat cu gândul la primăvară, aveam nevoie de o doză de răsfăț deoarece pentru mine lunile de iarnă au fost tare grele.

   Și chiar dacă am cumpărat de foarte multe ori din diverse magazine online, am avut puțin inima strânsă în privința mărimilor la Bonprix. Noroc că am citit cu atenție părerile altor clienți în privința mărimilor și a calității produselor, plus că am consultat și ghidul de măsuri, așa că per total mă declar foarte încântată de conținutul comenzii. În plus, de această dată lucrurile s-au desfășurat mai rapid și curierul mi-a adus coletul acasă după o săptămână de când am plasat comanda.


   Aer primăvăratic în coletul Bonprix, deoarece mi-era dor de hainele în culori mai deschise, mai vesele. Și-n plus, încă de la finele lui ianuarie, când am plasat comanda, vremea dădea semne că ar vrea să se-ncălzească bine de tot. Am și apucat să port o parte din conținutul comenzii!
    Puloverul subțire în dungi pastelate m-a cucerit datorită cromaticii, cât și materialului subțire. Iubesc aceste puloverașe de primăvară-vară, din material fin, ce se simte plăcut pe piele. Încă nu este foarte cald afară, așa că am preferat să-l port cu un top pe dedesubt. O bilă albă și pentru mânecile 7/8, am obiceiul de a ridica mânecile, așa că am scăpat de această grijă. Puloverul are croială lejeră, decolteul rotund și umerii ușor căzuți. Eu mi-am comandat măsura 32/34 și îmi vine perfect. Este disponibil în categoria de pulovere(vezi aici), la prețul de 70 lei.


    Slăbiciunea mea pentru imprimeul floral și-a spus încă o dată cuvântul, motiv pentru care am și cumpărat această superbă gentuță din pânză. Aceasta este confecționată dintr-o pânză groasă, de calitate foarte bună, are baretă lungă ajustabilă, potrivită pentru a purta geanta pe umăr. Are aplicații din piele ecologică maro, se închide cu fermoar și are aplicați doi ciucuri mari. Sunt absolut vrăjită de cromatica acestei genți, care este cât de cât încăpătoare. Este încă disponibilă în categoria de genți (vezi aici), la prețul de 80 lei.


Până acum, am reușit să port doar puloverul și gentuța, pe care le-am combinat într-un outfit de început de primăvară: 



   În comanda Bonprix am mai avut încă două perechi de pantofi din categoria Încălțăminte sportivă (vezi aici). În ultima vreme am purtat doar încățăminte joasă, așa că am decis să continui astfel și în această primăvară. Aștept zilele însorite, să încalț tenișii dantelați pe care i-am achiziționat. Voiam o astfel de pereche de mult, mult timp și iată că am găsit unii pe gustul meu, la un preț rezonabil. Tenișii sunt tare drăguți, broderia are culoarea untului și talpa joasă din cauciuc are o dungă bleu discretă. În mod normal port măsura 36,5, dar citind părerile altor clienți, am decis să-mi comand măsura 36, care îmi vine perfect în picior. Prețul lor a fost de 75 lei.



    Nici adidașii nu lipsesc din dulăpiorul de încălțăminte, mai ales că fac mult sport și-mi place să merg mult pe jos. Mi-au atras atenția și acești adidași roz-corai, sunt mult mai simpatici decât mă așteptam. Sunt model runner, similar celor produși de marile branduri sportive, însă calitatea nu este la fel de bună. Totuși, raportul preț-calitate este unul satisfăcător și abia aștept să-i port cu blugi simpli și un tricou lejer și să mă bucur de zilele frumoase de primăvară. Acești adidași au costat 80 lei și mi-am comandat tot măsura 36, care îmi vine perfect.



   În final, pot spune că sunt un client Bonprix fericit și că mi-au câștigat fidelitatea. Asta înseamnă că va urma o nouă comandă și, după cum vă imaginați probabil, deja am câteva noi favorite. Să văd totuși cum îmi gestionez bugetul, momentan am multe alte cheltuieli planificate pentru începutul lunii martie, însă voi încerca să economisesc și să mai bifez câte ceva din wishlist.

   Sunt curioasă ce experiență ați avut voi cu Bonprix sau dacă sunteți interesate să plasați o primă comandă pe site !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...