joi, 7 aprilie 2016
Cosmetice favorite - luna martie
Prima lună de primăvară s-a scurs atât de repede, încât am impresia că timpul nu mai este deloc de partea noastră. Cu toate astea, încerc să găsesc puțin răgaz pentru mine, să mă răsfăț, să fiu cu gândurile mele, să mă relaxez și să mă detașez de tot ce este în jurul meu. Să folosesc cosmeticele favorite este un răsfăț pentru mine și am câteva ritualuri anume prin care reușesc să mă relaxez după o zi lungă. Spre exemplu, în martie m-am răsfățat cu cosmetice frumos parfumate, florale, mai ales că vremea începuse să se încălzească și se simțea aerul plăcut de primăvară . (Acum, la început de aprilie, am deja impresia că temperaturile se resimt ca cele din lunile iulie-august)
Mirosul de lăcrămioare a devenit o slăbiciune pentru mine în ultimele 2-3 luni și, de când s-a încălzit, îmi place chiar mai mult. Nu cred că un alt parfum poate egala prospețimea și delicatețea lăcrămioarelor! Frenezia a început odată cu Laptele pentru corp cu lăcrămioare de la Yves Rocher, pe care îl consider un must-have. Am mai scris despre el și l-am cam drămuit ca să-mi ajungă cât mai mult. Rareori am găsit un produs de corp care să-mi placă așa mult, de aceea cu siguranță îl voi mai comanda online, deoarece are o formulă ușoară, răcoritoare, ideală pentru sezonul cald. Oferă o hidratare medie și învăluie pielea într-o aromă incredibil de plăcută. Produsul este disponibil AICI, la prețul de 25 lei, iar flaconul are 200 ml.
Ulterior, am cumpărat și Deodorantul Yardley-Lily of the Valley, care-mi place mult, deoarece mă împrospătează rapid. Îl folosesc mai ales când merg la aerobic și imediat după ce fac baie, când îl pulverizez pentru ca pielea să capete o aromă dulceagă, plăcută. Atât deodorantul, cât și apa de toaletă cu lăcrămioare pot fi comandate de AICI, la prețul de 16 , respectiv 47 lei, în noile ambalaje, mult mai frumoase, dar având același miros deosebit:
Săpunul lichid extra-blând cu propolis și aole vera de la Apimond este soluția ideală pentru spălarea corpului în această primăvară, deoarece este un produs antibacterian ce curăță pielea cu delicatețe. După ce fac sport vreau să îmi curăț pielea de transpirație și de impurități, așa că folosesc zilnic acest săpun lichid. Are un miros natural, predominând propolisul, ceea ce nu-l face tocmai plăcut, dar aroma nu rămâne mult timp pe piele. Îmi place pentru că nu face multă spumă, urăsc să mă umplu de spumă și să stau să o clătesc. Flaconul generos de 500 ml costă 23 lei.
Vreme frumoasă, picioare frumoase, îngrijire, perfect epilate. Și, mai ales, fără iritații. După epilare folosesc Crema calmantă ItalWax cu mentol, care răcorește instant pielea după epilare. Îmi place senzația de răcorire, de calmare, dar și mirosul mentolat, specific produselor de acest tip. Are o textură ușoară, pare mai degrabă un gel care se întinde foarte ușor pe piele. Această cremă poate fi comandată de AICI, la prețul de 20 lei pentru o cutie de 125 ml. Este foarte economică.
Când am vrut ca pielea să fie curățată în profunzime, am folosit Exfoliantul cu vanilie pe care l-am primit de la o prietenă dragă. Deși nu sunt o fană a mirosului de vanilie, chiar mi-a făcut plăcere să folosesc acest exfoliant, cu ulei și particule abrazive dure. Produsul este luat din Hello Free Z One Discount, dar nu știu dacă se mai găsește în magazin.
Voi ce produse ați iubit în luna martie?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Eu am printre favorite apa de toaleta cu lacramioare de la Yves Rocher, untul de cacao de la Secom, gelul de dus cu cafea de la Yves Rocher si uleiul din samburi de struguri de la Secom.
RăspundețiȘtergereArata misto exfoliantul ala. :)
RăspundețiȘtergere