vineri, 2 septembrie 2016

Cumpărături recente


    În vara aceasta, economiile mele au avut de suferit teribil. Oricât de bine am încercat să-mi gestionez banii pe cheltuieli casnice, vacanțe și consultații medicale, nu am rezistat promoțiilor care vin din toate părțile. Așa că am avut parte și de multe sesiuni de shopping mai temperat, cât să îmi aducă mici bucurii.

   Printre cele mai recente achiziții se numără două bluzițe în nuanțe delicate, pe care le-am găsit în outletul BrandCircus. Sunt primele cumpărături pentru toamnă, de aceea am și ales aceste tonuri neutre, de pământ, foarte ușor de combinat într-o ținută. De fapt, adaug o pereche de jeans skinny și ghete bej sau maro și am alcătuit o ținută casual de toamnă, fără bătăi de cap.

   Cumpăr tot mai des din magazine tip outlet, majoritatea hainelor achiziționate recent fiind de la BrandCircus, Kurtmann și Miniprix. Când am timp, merg și-n magazinele fizice din București, însă varianta online încă mi se pare cea mai la îndemână. Pentru bluzele Stradivarius am plătit 50, respectiv 60 lei, găsiți și voi multe alte modele frumoase și convenabile AICI. M-au atras broderiile acestea minunate, care arată tare bine în combinație cu denimul.


      Următoarea comandă BrandCircus s-ar putea să fie plasată mai repede decât mi-am propus inițial, când o planificasem pentru sfârșitul lui septembrie. Cum zilnic sunt postate produse noi, mi-e aproape imposibil să părăsesc site-ul fără să pun ceva în coș. Curierul mi-aduce pachetul la ușă, în 2-3 zile și plătesc 15 lei pentru transport, pentru că la ultimele comenzi nu am depășit pragul de 180lei pentru livrare gratuită. În coșul de cumpărături am acum bluzele acestea două, dacă reușesc să fac economii suficiente, le voi comanda cu prima ocazie:
Bluză Vero Moda cu imprimeu(vezi aici)- 50 lei


     Mi-am confecționat într-o seară niște agrafe, pentru că urma să particip la un botez și voiam ceva special în ton cu rochița mea. Așa că au rezultat 5 agrafe drăguțe, din voal de culoarea untului, pe care am să le prind în păr și-n această toamnă, pentru că îmi place să port părul strâns. O să arate bine în împletituri, sunt convinsă de acest lucru.

    
   Noutăți cosmetice nu am prea multe în acest moment, pentru că am mai avut rezerve și am așteptat întâi să le consum pe acelea înainte de a cumpăra altele. Peste câteva zile am să vă arăt altele produse pe care abia le-am comandat de pe eMAG, dar până atunci să ne întoarcem la noile mele produse Herbagen. Mi se întâmplă des ca, atunci când găsesc un nou brand care îmi place, să vreau să-i descopăr cât mai multe dintre cosmetice, lucru pe care l-am pățit și cu brandul românesc Herbagen.

   Din necesitate, m-am orientat către:
     - Lapte de corp parfumat cu ulei de măsline Petali & Fiori- conține ulei de măsline bogat în vitaminele A, B1, B2, C, D, E, K. Parfumat într-o notă extravagantă, conferă pielii un miros deosebit de plăcut. Preț: 14 lei/ 200 ml
     - Șampon cu biokeratină - are o formulă specială cu pH-ul apropiat de cel al pielii și conține biokeratină, cu proprietăți nutritive și restructurante. Este destinat spălării părului friabil, subțire sau degradat de vopsiri repetate, decolorări, expuneri la soare. Preț: 12 lei/ 250 ml

     Mai multe produse cosmetice Herbagen găsiți AICI. Eu am plătit 10 lei pentru livarea comenzii prin curier și am mai avut în comandă câteva ceaiuri naturiste. Livrarea este gratuită pentru comenzi mai mari de 150 lei, pe site fiind disponibile foarte multe produse naturiste, bio și organice.



Un comentariu:

  1. Foarte frumoase achizitiile, sa te bucuri de ele.
    Eu am rezistat mai bine la oferte LOL, si n-am facut asa de mult shopping in ultimele doua luni, doar produse de beauty, nu mi-am luat haine, pentru ca anul acesta mi-am propus sa o mai raresc cu shoppingul de haine, ca sa nu adun prea multe in garderba si sa nu apuc sa le port deloc.
    Sa ai o saptamana frumoasa!

    Xoxo, Victoria

    http://fashionstylebeautyandmore.blogspot.ca/

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...