vineri, 24 noiembrie 2017

Jurnal de shopping: Cosmetice noi


       Mi-am dat seama că în ultima perioadă mă cam ignorasem pe mine însămi, aşa că am decis să îmi acord mai multă atenţie şi să mă răsfăţ singură, cu mici bucurii. 
     În ultima lună am strâns multe cosmetice noi, pe care nu le-am mai folosit în trecut. Noi descoperiri, unele mi-au intrat rapid la suflet, altele nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor, iar altele încă sunt în perioada de probă.

       Anul acesta nu am fost deloc preocupată de fenomenul reducerilor Black Friday, am avut alte probleme pe cap, dar o să încerc să caut produsele despre care scriu azi, să văd dacă cumva le găsesc la preţ redus şi la noi în ţară.


    De multă vreme nu-mi mai cumpărasem un prafum bun, de calitate. De fapt, nici nu mai ţin minte când am călcat ultima oară într-o parfumerie. Când am redescoperit rafturile încărcate cu sticluţe parfumate, am simţit o bucurie puerilă şi mi-am strecurat nasul curios printre toate cutiile. Apa de parfum Ma Vie Florale - Hugo Boss mi-a intrat la inimă de la primul puf şi chiar dacă m-au mai ispitit şi alte parfumuri, în final m-am întors la el. Când nu-ţi mai cumperi lucruri multă vreme, nu prea te lasă inima să pleci cu cea mai mare sticluţă de parfum, aşa am păţit şi eu, am cumpărat varianta la 30 ml, pentru care am plătit 46 euro (momentan locuiesc în Germania, de aici am cumpărat toate cosmeticele despre care scriu azi). În magazinele de la noi, l-am găsit mai ieftin cu vreo 40 lei pe Aoro, disponibil AICI.

    Ma Vie Florale este un parfum suav, feminin, floral. Eu nu am recunoscut iniţial nota de vârf, de floare de cactus, cea mai predominantă considerând a fi aroma de trandafiri. Parfumul are la bază note lemnoase. De la prima pulverizare degajă o aromă încântătoare, nu genul acela dulceag, greoi, ce provoacă migrene. Este mai degrabă un parfum uşor, proaspăt, încântător. Sunt mulţumită şi de rezistenţa lui, nu am stat să verific exact cât durează, dar seara încă îl mai simt pe pulover.





     Noutăţi în continuare, la capitolul păr şi corp. Mă săturasem de-a binelea de Head & Shoulders (recunosc că este singurul produs care mă scapă de mătreaţă!), părul mi se îngrăşa foarte rapid, după numai o zi de la spălare. Dintr-o nebunie de sortimente de şampoane, mi-a atras atenţia Şamponul OGX Brazilian Keratin Smooth, graţie ambalajului, ca să fiu cinstită. Sora mea mi-a spus că a citit o recenzie pozitivă a acestui şampon pe blogul Cameliei, aşa că n-am mai stat pe gânduri dacă să-l cumpăr sau nu. A costat în jur de 8 euro, are o cantitate generoasă de 385 ml, o textură hidratantă şi un miros ameţitor, extrem de plăcut. Că a fost dragoste la prima folosire, asta o spun cinstit! Din câte ştiu eu, şampoanele acestui brand nu se găsesc în România, din păcate :(

   Mereu am fost sceptică în privinţa spumelor de baie, nu am avut niciodată un motiv serios să fiu aşa. Totuşi, într-o zi am simţit dorinţa arzătoare să-mi cumpăr o astfel de spumă, să văd ce şi cum. La raft am fost surprinsă să descopăr atâtea sortimente, semn că spuma asta e chiar populară şi că a câştigat repede teren în inimile oamenilor. Păi, dragilor, nici nu mă miră, după ce am folosit spuma prima oară aveam impresia că sunt un bebeluş răsfăţat. Ştiţi vorba aia, "ţinut în puf", exact aşa mă simţeam. Acum nu ştiu dacă toate spumele de baie sunt aşa grozave ca Spuma de duş Ayurveda Spa Ceremony- Body&Soul Wellness, care are o aromă delicioasă, floral-fructată, iar spuma în sine are o consistenţă fină, ce se simte incredibil pe piele. Dacă nu v-aţi mai răsfăţat de mult, eu zic că ăsta-i un mic răfăţ pe cinste!

    Am mai folosit Şampoanele Batiste, însă niciodată varianta Fresh. Ei bine, rău am făcut, căci mi se pare cea mai faină dintre toate pe care le-am încercat, aroma sa nefiind aşa greoie încât să ţi se facă greaţă. L-am luat pentru sezonul rece, când evit să îmi spăl părul la fel de des ca vara, dar nici nu vreau să-l simt plin de sebum şi să nu pot să-l aranjez în fel şi chip. Am observat că acesta nu-mi provoacă reacţii adverse, cu alte sortimente am mai păţit să-mi apară un fel de mătreaţă de care scăpam doar dacă încetam să mai folosesc şampon uscat. E drept, senzaţia nu este aceeaşi ca după spălarea propriu-zisă, dar eu consider că un şampon uscat nu trebuie să ne lipsească, e practic şi are un preţ bun. Un tub mare, de 200 ml, îmi ajunge pentru aproximativ 10 utilizări. Şampoanele Bastite pot fi comandate online de AICI, într-o gamă foarte diversificată, preţurile fiind un pic mai mici decât ce am văzut eu prin magazinele fizice.



      Nu am mai folosit până acum cosmetice Catrice, le-am cumpărat mai mult din impuls, atrasă de ambalajele simpatice, dar după prima folosire mi-am dat seama că am făcut o achiziţie bună. Fondul de ten HD Liquid Coverage are o consistenţă lichidă, se întinde cu uşurinţă şi mie mi se pare că are o acoperire foarte bună. Trebuie doar să îl întind rapid, pentru că se usucă destul de rapid, dar mă ajută mult capacul cu pipetă, cu care dozez repede produsul pe frunte, nas, pomeţi şi bărbie. Am vrut să cumpăr nuanţa 30 Sand Beige, dar am fost ameţită în magazin şi abia acasă am observat că am ales o nuanţă mai deschisă, 20 Rose Beige. Bine a fost că nuanţa se adaptează tenului, plus că mi s-a dus serios din bronz şi nu mai am pielea aşa de închisă precum credeam. 
   Fondul de ten este disponibil în 3 nuanţe, partea bună este că sunt adaptabile tenului. L-am găsit şi la noi, AICI, pe Aoro, la preţul de 43 lei, mie mi se pare că se aseamănă cu Revlon ColorStay, cu menţiunea că nu încarcă la fel de tare tenul ca cel din urmă.

   Cu eticheta NEW am descoperit şi Primer-ul Catrice Light Corrrecting, pe care l-am cumpărat repede. Nu prea am folosit primere la viaţa mea, dar îmi plac produsele iluminatoare, iar această bază ce promitea un aspect radiant, mi s-a părut atractivă. Iluminează frumos tenul, fondul de ten capătă un aspect mai frumos. Singura menţiune este că trebuie aplicat foarte repede, fiindcă se usucă cu uşurinţă şi devine imposibil de întins, lăsând dâre sclipicioase. Dacă este aplicat uniform, mi se pare un produs grozav ca şi raport preţ-calitate.


   Am mai cumpărat un Gel de curăţare Terra Naturi, un produs organic pe care îl folosesc de vreo 4-5 zile şi sunt mulţumită de formula sa blândă. Mai am coşuri şi mă bucur că nu mă ustură atunci când mă spăl cu acest gel, plus că nici nu îmi usucă faţa. A fost şi convenabil, undeva între 3-4 euro m-a costat şi cât am stat la casă să plătesc, am observat că îl mai aveau şi alte persoane în coşul de cumpărături.

   Rimelul Essence Volume Boost nu este cel mai bun rimel pentru gene cu volum, dar a costat mai puţin de 2 euro, aşa că nu aveam cine ştie ce aşteptare de la el. Are o periuţă clasică, culoare nu este foarte intensă şi mie mi se pare că nici nu este prea mult produs în tub, ori consistenţa produsului mă face să cred că periuţa abia este îmbibată în rimel. Pe viitor voi mai încerca totuşi produse Essence, standul lor mi se pare mult prea atractiv :)

2 comentarii:

  1. Super! Imi era dor de "povestile tale"!
    Astept si la capitolul "ce am mai citit"!:) te puuup
    Ahhhh si daca tot esti peste mari si tari :)) vrem poze cu "Craciunul german" (magazine strazi, traditii).

    RăspundețiȘtergere
  2. Am incercat samponul OGX, cel cu cocos si mi-a cazut parul de numa'! :(
    Am zis ca imi cumpar unul putin mai scump ca sigurat e bun. Din pacate..
    Ce iti pot recomanda, pentru volum, este cel de la DOVE, cu lavanda, iar daca ai probleme cu matreata, iti recomand Garnier Fructis sau GUHL.
    Sampoanele uscate de la Batiste le ador. Iti recomand totusi cel de la Balea, pentru par blond. Este mai ieftin si chiar este bun!
    De la Catrice nu am incercat pana acum fondul de ten HD, dar am incercat in schimb cel pentru ten gras, ALL MATT si am fost surprinsa de calitate si cantitate, mai ales pentru cat de putin costa.
    Ca si rimel de la Essence, cred ca este primul pe care il cumpar si asta doar pentru ca lately i-a facut foarte multa reclama, este Lash Princess. Ce nu imi place e ca merge greu jos, la demachiere. Iti mai pot recomanda in schimb cel de la Maybelline, Lash Sensational sau de la Manhattan, Volcano explosive volume sau Supreme Lash Mascara (cu ulei de argan).
    Te pupacesc din Furth/Bayern!
    Carla Z

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...