Se afișează postările cu eticheta cosmetice Apimond. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cosmetice Apimond. Afișați toate postările

sâmbătă, 5 martie 2016

Cosmetice favorite - luna februarie


    În ultima lună de iarnă nerăbdarea sosirii primăverii și-a spus cuvântul, așa că am folosit mai multe cosmetice cu arome fresh-floral ce le-au înlocuit pe cele greoaie, de vanilie și ciocolată. În februarie am avut și experiențe cosmetice noi, o parte dintre ele găsindu-și locul chiar în topul favoritelor despre care scriu astăzi.

   Lista favoritelor este una scurtă și în februarie am fost preocupată doar să-mi hidratez pielea și să o pregătesc pentru trecerea la sezonul cald. A fost o lună zbuciumată, dar am încercat să mă țin de ritualurile obișnuite de frumusețe, reușind în acest fel să mă răsfăț și să mă destind puțin. Așa că vă recomand ca, oricât ați fi de obosite, să nu renunțați la demachiere și la aplicarea unei creme de față hidratante, nici la un duș scurt și o cremă de corp cu absorbție rapidă.

sâmbătă, 20 februarie 2016

Comandă Apimond


   Produsele naturiste Apimond sunt preferatele mele dintre toate brandurile cosmetice autohtone. Le recomand datorită calității lor, personal nu am fost niciodată dezamăgită de vreun produs încercat de la acest brand. Am apreciat că, de-a lungul anilor, Apimond s-a concentrat asupra conservării calității produselor și pe prezentarea lor în ambalaje atractive. Nu a încercat să coboare prețurile doar pentru a vinde mai mult, prețurile fiind de altfel justificate de calitate, produsele fiind naturale și ecologice 100%.

   Din lista de produse de pe site, toate îmi fac cu ochiul. Dacă ar fi după mine și nu după portofel, mi-aș umple raftul cu aceste cosmetice. Totuși, am reușit să plasez o comandă destul de mare, care să reunească câteva produse de care aveam nevoie:

joi, 22 octombrie 2015

Review: Gel igiena intima Apimond cu sare de mare și propolis


    Igiena intimă încă mai este un subiect tabu pentru multe persoane. Cum aceasta se substituie grijii noastre asupra sănătății, consider că trebuie tratată cu același interes și seriozitate ca orice altă parte a corpului nostru.

    În ultimii ani, pe piață au apărut tot soiul de produse cosmetice pentru igiena intimă, însă personal am acordat mai multă atenție produselor cu ingrediente naturale, pentru a trata corespunzător această zonă a corpului, considerată a fi mai sensibilă. Sunt și multe femei care încă folosesc gel de duș sau săpun pentru igienizare, însă medicii ginecologi vor recomanda strict folosirea produselor destinate igienei intime. Desigur, gelurile de igienă intimă trebuie folosite pentru uz extern.

marți, 14 iulie 2015

Review: Ulei Monoi de Tahiti bio de la Apimond


  Produsele Apimond sunt printre favoritele mele dintre cosmeticele fabricate în România. Le apreciez cu atât mai mult cu cât știu că ingredientele folosite provin din agricultura ecologică, iar brandul a luat ființă în județul în care m-am născut, în Dâmbovița. Iată un producător românesc care are o gamă diversificată de produse, a căror calitate se ridică la standardele europene. Și pentru că pune preț pe satisfacerea clienților, Apimond are și ambalaje frumoase, iar cele mai multe dintre recipiente nu sunt doar aspectuoase, ci și foarte practice.

duminică, 2 februarie 2014

Favoritele lunii ianuarie


   Am început noul an cu multe produse de îngrijire, așa că nu mi-am neglijat nicio parte a corpului și sper să continui pe această linie tot anul. Postarea de astăzi nu are în centrul atenției numai cosmeticele favorite, ci aproape toate produsele pe care le-am folosit cu regularitate pe parcursul lunii.
   Dacă în iernile trecute loțiunea de corp nu era tocmai prietena mea cea mai bună, în ultima lună am aplicat zilnic cremă de corp, chiar și de două ori pe zi. În fapt, nu durează mai mult de 5 minute să-ți răsfeți corpul cu o cremă hidratantă, iar rezultatele sunt sesizabile după numai câteva zile de folosire.


     Pentru îngrijirea corpului, în ianuarie am folosit un singur gel de duș pe care l-am alternat cu săpun cu lavandă de la Apiland și cu un exfoliant cu ulei pe care îl folosesc doar o dată pe săptămână.
    Uleiul de duș Sabon cu ghimbir și portocală are un miros încântător și parfumează nu doar pielea, ci și încăperea. Ca toate cosmeticele Sabon, uleiul de duș are un ambalaj vintage, atrăgător, iar recipientul este de 500 ml, așa că eu îl folosesc din belșug la fiecare spălare.
    Loțiunea de corp Sabon cu ghimbir și portocală  (vezi aici) este ambalată la fel de frumos și asigură rezistența pe piele a parfumulului dulce-fructat pentru câteva ore. Crema are o textură fină, aerată și se absoarbe imediat pe corp, dar, ca la toate cremele Sabon pe care le-am folosit până acum, am observat că nu asigură hidratarea optimă. Atât loțiunea, cât și uleiul de duș sunt disponibile în magazinele fizice și pe site-ul Sabon.
    Gelul de duș exfoliant Supless de la Gerocossen a fost unul dintre aliații mei împotriva celulitei din această lună. Îl folosesc numai pentru picioare, unde îl masez bine pe zonele afectate. Particulele abrazive sunt micuțe și abia dacă se simt pe piele, așa că nu este un exfoliant dur, însă lasă pielea foarte moale și catifelată.
    Uleiul de masaj anticelulită Supless de la Gerocossen este cea de-a doua armă împotriva celulitei. Deși nu sunt fană a uleiurilor de corp, acesta îmi place la nebunie și îl folosesc zilnic cu mare plăcere. Are un miros plăcut de ulei de portocală și de migdale, care îmi oferă o stare de bine. În plus, se absoarbe destul de repede în piele, fără ca aceasta să rămână grasă/uleioasă. Toate produsele din gama Supless împotriva celulitei sunt disponibile pe site-ul DacicCool.


    De când a venit iarna, părul meu este din ce în ce mai uscat și nu reușesc să scap de vârfurile despicate. În plus, firele de păr se rup ușor și se frizează. Așa că m-am decis să încep un tratament de lungă durată cu ulei de cocos și ulei de ricin, ambele recunoscute pentru efectele lor benefice asupra părului. Aplic uleiul de ricin la rădăcină, iar pe cel de cocos pe toată lungimea firului de păr și le las să acționeze peste noapte, apoi îmi spăl bine părul. Sper ca tratamentul să dea rezultate și părul să se regenereze.
    În luna ianuarie, Șamponul Two Clarifying de la Paul Mitchell a fost preferatul meu. Este un șampon consistent, care curăță foarte bine firul de păr. L-am mai folosit și în lunile trecute și am fost mulțumită de el, dar mă gândesc să încep alt tip de șampon, mai ales că flaconul actual este aproape gol.
    La sfârșitul anului trecut mi-am schimbat culoarea părului, pentru a doua oară. Dacă prima dată am optat pentru un roșu-coniac, a doua oară am ales un roșu imai intens- Șaten mahon 4-2. În ambele cazuri am folosit vopsea Syoss, care nu rezistă foarte bine pe firul de păr și colorează apa la fiecare spălare. În curând voi face și un review al acestei vopsele.


    Pentru îngrijirea feței am optat pentru produse pe care le-am mai folosit și în trecut, cu excepția gelului de curățare, pentru că am vrut să încerc ceva nou.
    Laptele demachiant Hofigal îndepărtează destul de bine machiajul și este blând cu fața, fără să provoace usturături sau să înroșească pielea. De câteva ori mi-a intrat în ochi și mi-a cauzat ușoare usturături, care s-au rezolvat după ce m-am clătit cu apă. Demachiantul are o consistență lăptoasă, fiind un lichid gros care se aplică cu un pad sau un biluță de vată.
    Gelul nutritiv pentru curățarea tenului de la Yves Rocher a fost soluția pentru tenul meu în această lună, pentru că am observat că anumite porțiuni ale feței erau din ce în ce mai uscate datorită temperaturilor scăzute. Așa că am optat pentru acest gel de curățare pentru tenul uscat și foarte uscat, care are o formulă blândă și un miros discret, foarte plăcut. Totuși, ar fi tebuit să optez pentru un gel de curățare pentru ten mixt, deoarece acesta curăța blând și nu în profunzime.
    Crema de față cu ulei de avocado și măsline Apimond este de departe preferata mea, pentru că îmi oferă hidratarea necesară și nu lasă senzația de gras pe piele. Pentru mai multe detalii referitoare la această crempă de față, citiți acest review complet.

miercuri, 29 ianuarie 2014

Review: Crema nutritiva bio cu ulei de avocado și masline Apimond



   Experiența mea cu produsele penru îngrijirea feței Apimond a început acum ceva timp, când  m-am decis să folosesc produse noi pentru ten, în speranța că voi găsi o cremă de față care să se potrivească tenului meu, așa că mi-am ales Crema nutritivă cu ulei de avocado și măsline (Click aici) .
   Am ales acest produs deoarece deși aveam tenul cu tendințe de îngrășare, nu îl simțeam deloc hidratat. Crema de față este destinată persoanelor cu tenul gras sau cu tendințe de îngrășare, având o formulă non-grasă, care oferă hidratarea optimă datorită extractelor de avocado și măsline. Știam că proprietățile hrănitoare ale acestor două ingrediente naturale, însă am testat destule cosmetice pe bază de plante care promiteau marea cu sarea. 


   Crema are o textură aposoasă, datorită formulei non-grase, fiind o adevărată plăcere să o aplici pe piele. Eu o aplic pe pielea feței și pe gât de două ori pe zi, dimineața și seara, după procesul de curățare/demachiere a feței. Crema are o culoare alb-gălbui, însă imediat cum este puțin întinsă pe piele se transformă într-un lichid transparent.
   Deși are o consistență apoasă, este incredibil cât de hiratată rămâne pielea după aplicare, timp de câteva ore, fără a oferi senzația de îngrășare a feței. Dacă aveți tenul cu tendințe de îngrășare probabil ați observat că în momentul în care aplicați o anumită cremă de față aveți senzația de gras, de ten încărcat. Nu este cazul și cu această cremă, care se absoarbe rapid în piele, lăsând-o catifelată și împrospătată. Recunosc că după aplicare, dat fiind faptul că se absoarbe cu o ușurință de necrezut, reaplic crema de cel puțin o dată, pentru că senzația este un foarte plăcută.
    Este o cremă pe care o pot folosi fără probleme ca bază pentru machiaj, deoarece absorbției rapide, care lasă fața netedă, fără o peliculă grasă sau scămuțe, mici
   Prețul unui flacon de 50 ml este de 69 lei. Recipientul este din sticlă dură și este prevăzut cu o pompă pentru o dozare mai precisă. Sticluța este ambalată într-o cutie de carton albă, frumos imprimată.
    Mirosul cremei mi se pare foarte plăcut, în condițiile în care iubesc cosmeticele care miros a plante, natural. Se simte mai mult mirosul de măsline, care este mai pregnant.
   Crema mi-a ajuns pentru o lună și jumătate, timp în care am folosit-o de două ori pe zi, dar v-am mai spus că de multe ori am căzut pradă ispitei de a o refolosi. În concluzie, am fost încântată de acest produs și îmi doresc să îl folosesc și pe viitor sau să testez o nouă cremă de la Apimond, cum ar fi crema de față cu celule stem.
     Această cremă, precum și alte produse cosmetice și apicole, pot fi comandate de AICI.
 

 
    Mai jos aveți lista de ingrediente ale acestei creme de față. Cei de la Apimond garantează că ingredientele folosite provin din agricultura ecologică și că produsele nu conțin ingrediente chimice în parte.



joi, 1 august 2013

Favoritele lunii iulie 2013


     În luna iulie am folosit multe produse cosmetice, pe unele abia le-am desfăcut, în timp ce pe altele le-am terminat, iar recipientele au aterizat fix în coșul de gunoi. Cum îngrijirea corpului mi se pare cea mai importantă etapă de îngrijre, voi vorbi întâi despre cosmeticele pe care le-am utilizat cel mai des pentru a-mi hidrata pielea corpului:

1. Ulei Monoi de Tahiti / Apimond (vezi aici); este un produs cu un miros discret, care lasă pielea hidratată și plăcut parfumată. Prețul unui recipient de 50 ml este de 43 lei.

2. Loțiune pentru vergeturi/ Palmers - un produs deja celebru prin blogosferă, eu l-am achiziționat de pe Iherb, cu cca $6 pentru un recipient de 250 ml. Deși nu mă pot pronunța în privința reducerii vergeturilor, deoarece nu l-am folosit cu regularitate, pot spune că hidratează pielea în profunzime, lăsând-o foarte catifelată. Un mare plus pentru mirosul grozav!

3. Gel pentru protecție solară SPF 10/ Avon- pentru că m-am mai bronzat, am început să folosesc un produs cu un factor de protecție mai scăzut. Gelul Avon este un produs ușor, abia dacă îl simți pe piele; chiar dacă atunci când îl aplici este ușor lipicios pe mâini, pe corp nu râmâne aceeași senzație. Prefer să folosesc loțiune sau ulei când stau la soare, însă pentru uz zilnic, pe perioada verii, îl prefer pe acesta.

4. Cremă Lifting pentru bust/ Yves Rocher (vezi aici)- Nu am folosit produsul cu regularitate, așa că nu pot vorbi despre eficacitatea sa, însă până acum, nu am folosit vreun produs de lifting/anticelulitic care să aibă rezultatele promise. În orice caz, nu aveam nevoie de un lifting pentru bust, mai ales că sunt tânără și fac destulă mișcare, deci am pielea fermă. Prețul unui flacon de 100 ml este de 98 lei pe site, cam măricel aș spune, însă în ofertele trimise prin poștă se găsește la prețuri mai avantajoase.


   Pentru îngrijirea feței, am încercat să nu sar niciodată peste procesul de demachiere și de curățare, pentru ca mai apoi să aplic o cremă sau un gel hidratant. Chiar dacă uneori sunt mai leneșă, știu cât de important este să îți cureți fața după o zi, când este încărcată de praf și machiaj.

1. Gel de curățare cu lăptișor de matcă/ Gerocossen(vezi aici)- îl folosesc de ceva timp, fiind preferatul meu dintre toate produsele de curățare pentru față pe care le-am utilizat până acum. Îmi place textura sa mai groasă, care nu se prelinge printre degete cu ușurință, precum și faptul că nu este deloc agresiv cu pielea, deși curăță bine tenul. 

2. Apă demachiantă micelară/ Dermik Deliplus- sora mea mă tot bătea la cap că este mai plăcut să te demachiezi cu apă micelară decât cu demachiant-cremă, așa că am cedat și mi-am cumpărat și eu unul din Spania, când am fost în vacanță. Nu mai rețin prețul, pentru că mi-am luat o groază de cosmetice atunci. Are o formulă ușoară, dar după demachiere mă spăl de fiecare dată și cu gel de curățare, pentru că încă îmi mai simt fața încărcată.

3. Mască Cure Solutions/ Yves Rocher- cel puțin o dată pe săptămână am grijă să îmi aplic o mască de față. De cele mai multe ori, alternez măștile de față, însă astăzi am ales să v-o prezint pe cea de la YR. Deși promite marea cu sarea, masca este un produs cosmetic bun, nu extraordinar. Curăță bine pielea și o lasă fină și plăcută la atingere. 

4. Cremă de noapte cu Activa Hydra Ferm/ Gerocossen- am observat că fața mea face casă bună cu produsele Gerocossen. În plus, prețurile sunt rezonabile, iar calitatea produselor face toți banii. Crema cu complex de măsline are o textură fină, se întinde pe piele cu ușurință și se absoarbe repede . O găsiți aici, la prețul de 18 lei. O puteți folosi împreună cu gomajul de față din aceeași gamă, care este minunat.


    Alte produse de îngrijire pe care le-am folosit în luna iulie sunt următoarele:
1. Deodorant roll-on Activelle Pure Care/ Oriflame- am și varianta verde, le-am cumpărat pe amândouă la un preț mic, de cca 6 lei. Din păcate, nu oferă o protecție prea mare, eu le folosesc doar când stau pe acasă și nu fac un efort prea mare- în acest caz, își fac treaba bine. Le-am testat eficacitatea când am făcut o ieșire mai lungă, care m-a convins că a doua oară să folosesc un produs antiperpirant mai eficient. Nici mirosul roll-onului nu este prea plăcut, așa că pe viitor în mod sigur nu voi mai cumpăra acest produs.
2. Pastă de dinți Go Smile- este o pastă de dinți profesională. Eu am cumpărat de pe Strawberry doar varianta PM Tranquility- varianta de seară, deși găsiți aici pachetul care include și pasta AM, la prețul de 117 lei pentru două flacoane de 100 gr. Pasta este plăcut mentolată, oferă o prospețime discretă, mai plăcută și mai persistentă decât a tuturor pastelor de dinți pe care le-am utilizat în trecut. În plus, are o textură consistentă, de aceea flaconul se consumă mai greu decât o pastă de dinți normală.
3. Deodorant stick NutriSkin/ Fa - l-am cumpărat din DM când era la promoție, are un miros foarte plăcut, dar din păcate nu oferă o protecție prea eficientă. Ca majoritatea deodorantelor stick, pătează hainele, de aceea am și renunțat să mai folosesc astfel de deodorante, deși în trecut eram o mare fană a lor.


  Luna aceasta, îngrijirea părului mi-a dat mari bătăi de cap.Pentru că am părul vopsit blond, folosesc placa și ondulatorul frecvent, dar și datorită expunerii prelungite la soare, mi-a fost foarte greu să îmi păstrez părul hidratat, de aceea m-am confruntat cu vârfuri depiscate, păr uscat, așa că am fost nevoită să mă tund- lucru pe care îl regret nespus, dar nu am avut încotro, deoarece vârfurile se uscaseră atât de rău în mai puțin de o lună încât le simțeam aspre la contact cu pielea feței. Am observat că nici produsele de styling concepute pentru aplicare înainte de folosirea plăcii/ondulatorului nu au niciun efect, tocmai de aceea am încercat să renunț la placă și să folosesc tot mai multe produse pentru a-mi reface părul deteriorat.

1. Mască pentru păr vopsit/ Gerocossen- este un produs bun și eficient pentru îngrijirea părului. Eu am părul foarte fin, așa că masca nu face decât să mi-l facă și mai moale, ca de pisicuță, însă interesul meu este să-mi mai hidrateze vârfurile, pentru că acelea mă supără momentan. Prețul măștii a fost de 17 lei/ 250 ml.

2. Mască Rubios/ Deliplus- acest produs este o mască colorantă, menită să păstreze și să reîmprospăteze culoarea părului vopsit. Este concepută special pentru părul blond. Adevărul este că de când o folosesc nu am observat o estompare a culorii părului după mai multe spălări, culoarea râmânând în continuare vie și strălucitoare.

3. Șampon cu oțet de cidru/ Apimond- un șampon bun, care curăță în profunzime părul, fără a-l usca. Mă înțeleg destul de bine cu acest produs, chiar dacă mi-ar fi plăcut să fie la pachet cu un balsam pentru păr. Are un parfum discret, de plante, ușor înțepător datorită oțetului de cidru din compoziție. 
4. Decolorant Garnier Color Naturals.


   În materie de machiaj, trusa mea este plină și am grijă să arunc cosmeticele cărora le-a expirat data de valabilitate chiar dacă nu sunt consumate de tot (ținând cont de momentul desfacerii cum este normal, nu de data înscrisă pe ambalaj). Pe perioada verii am renunțat total la folosirea pudrei de față de culaorea pielii, chiar dacă este recomandat să folosești acest produs, deoarece fața transpiră și pudra fixează fonsul de ten de față. Mie însă nu-mi place, simt că îmi încarcă suficient fața fondul de ten și nu aș suporta să îmi aplic și pudră.

1. Fond de ten Nonconventional Beauty Smart Skin/ Pupa- am ales nuanța 02, care la început îmi era închisă, de aceea am combinat o bună parte din fond de ten cu unul mai deschis. După ce m-am mai bronzat și nuanța a ajuns să mi se potrivească perfect, am regretat faptul că am consumat aiurea mai mult de jumătate din flacon. Voi încerca să fac un review în curând, deoarece chiar merită, fiind un fond de ten cu un puternic efect de acoperire, cu o formulă ușoară, care nu încarcă prea mult pielea. Eu l-am achiziționat de aici, la prețul de 76 lei.

2. BB cream Perfect Cover/ Misha- nuanța 23, care mi se potrivea perfect când l-am cumpărat, dar acum, după ce m-am bronzat, se vede foarte deschis pe față. Norocul meu este că aproape l-am consumat. Mi-a plăcut, are o formulă ușoară, se întinde așa plăcut pe față, ca o spumă fină, având o acoperire foarte bună. L-am luat de pe Ebay.co.uk cu $10.

3. Pudră iluminatoare Grace/Philosophy- este o pudră ilumintoare perfectă, cu niște particule strălucitoare mici care se văd plăcut pe piele. Tenul capătă o strălucire discretă. Mereu am avut o slăbiciune pentru pudrele iluminatoare, pe care le-am aplicat pe toată fața, nu doar pe pomeți și bărbie. Din câte am testat până acum, aceasta este preferata mea. Pe Strawberrynet.com este disponibilă la prețul de 84 lei. Despre pudra puteți citi un review detaliat pe blogul surorii mele, aici.

4. Rimel Ultraflesh/Fusion Beauty- sau rimelul panteră, este un produs pentru îngroșarea genelor foarte bun. Are o culoare intensă de negru, care colorează frumos genele. Periuța de dimensiuni mici face posibilă conturarea perfectă a fiecărui fir în parte. Rimelul expiră în 3 luni de la desfacere. Prețul pe Strawberrynet.com este de 70 lei. Un review complet al rimelului găsiți aici.

5. Rimel Sexy Pulp/Yves Rocher(vezi aici) - iubesc acest rimel deoarece l-am primit cadou de la sora mea, care știa cât de mult îmi doresc un rimel albastru. Rimelul în nuanțe de albastre este recomandat persoanelor care au ochii căprui, așa că făcusem un fix legat de acest produs. Am avut norocul ca cei de la Yves Rocher să bage în catalog acest produs, care îmi place mult de tot. Se vede frumos pe gene, nu le încarcă, iar periuța mică face aplicarea atât de ușoară!

6. Gel contur pentru ochi Black Ice/ Calvin Klein- îl folosesc pentru conturarea ochilor, în loc de creion de ochi sau tuș, pentru că este mai ușor de aplicat. La scurt timp după ce l-am cumpărat am crezut că s-a uscat (am mai pățit acest lucru cu produse similare), dar nu a fost așa; am grijă să bag mai adânc pensula în produs, pentru ca, culorea să fie mai intensă.
7. Pensulă Burjois- perfectă pentru aplicarea gelului-contur pentru ochi.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...