Primele cosmetice pe care le-am ocolit pentru o bună perioadă de timp erau cele cu trandafir. Țin minte că în perioada respectivă sora mea era absolut înnebunită după aceste produse, motiv pentru care casa era ticsită cu ele. De la geluri de duș, creme de corp și parfumuri, n-a lipsit nimic cu această aromă care să nu-i treacă prin mână. Ironia a făcut ca, în timpul unei vacanțe în Bulgaria - patria cosmeticelor cu trandafiri- să-și găsească leac, iar eu să cad în obsesia rozelor. Dulce ironie!
Și iată că, de fiecare dată când eu ori cineva apropiat avem drum prin țara vecină, mă pricopsesc cu câteva cosmetice cu aromă irezistibilă de trandafir bulgăresc. Partea bună la acestea produse este că se găsesc peste tot, chiar și în cele mai micuțe magazine, iar prețurile sunt destul de bune. Raportul preț-calitate lasă de dorit în cazul unora, dar așa se întâmplă când cumperi cosmetice la prima vedere, fără să fi auzit părerea cuiva referitor la ele.