miercuri, 7 august 2013

Barcelona: Sagrada Familia, La Rambla, MNAC


   În prima parte a postării, pe care o puteți citi aici, vă povesteam despre câteva dintre principalele atracții ale orașului Barcelona, și anume: Parcul Guell, Spitalul San Pau, Palatul Regal. Astăzi voi completa impresiile mele din vacanța în acest oraș minunat, povestindu-vă despre Sagrada Familia, portul, Muzeul de Arte MNAC și Las Ramblas.
    Vă spuneam că în vizitarea orașului am ales circuitul turistic cu autobuzul, prețul biletului pentru o zi pentru un adult fiind de 24 euro. Printre opririle acestui autobuz se numără și MNAC, adică Muzeul Național de Artă al Cataloniei, care reprezintă o promenadă artistică de mai bine de 1000 de ani, începând cu perioada medievală, Renașterea, până la perioada art nouveau și avangarda sculpturală. Drumul până la Muzeu este încântător, incluzând mai multe serii de trepte în piatră, înconjurate de arbuști ornamentali. Desigur, pentru persoanele mai în vârstă sau pentru cei mai sedentari, sunt puse la dispoziție și scări rulante, accesul fiind astfel mult mai rapid. Cel mai impresionant lucru este așezarea acestui muzeu, la o altitudine mai mare decât restul orașului, oferind o panoramă extraordinară asupra întregii Barcelone. De aici, poți admira cele mai impozante clădiri ale orașului, înconjurate de mii de construcții cu diferite arhitecturi.





  Având deschidere la mare, Barcelona are o întinsă zonă portuară, foarte frumoasă, însă foarte aglomerată. De altfel, fiind unul dintre cele mai vizitate orașe ale Europei, pe durata întregului an, Barcelona este un oraș plin de viață, de forfotă; dacă nu sunteți obișnuiți cu orașele aglomerate, atunci vizitarea acestuia poate fi copleșitoare.
   Fiind unul dintre cele mai mari porturi europene, Barcelona este împânzită de mii de ambarcațiuni de toate dimensiunile, ancorate la marginea portului. Aici puteți vedea minunatul Port Olimpic, Portul Vell, World Trade Center, Muzeul Maritim. Cel mai frumos este să vă plimbați cât puteți de-a lungul zonei portuare, pentru că va fi o promenadă foarte plăcută. Pentru cei interesați de cumpărături, într-o zonă a portului este amenajat un mare cengtru comercial- mall, unde vă puteți bucura de o sesiune de shopping .


   După plimbarea din port, ne-am îndreptat spre faimoasa La Rambla, luând la pas zeci de străduțe pietruite, strâmte și înțesate de buticuri cochete, restaurante primitoare și vitrine frumos amenajate. Nu ai cum să nu fii impresionat de această parte a Barcelonei, atât de plină de viață, dar în același timp atât de relaxantă. Dacă timpul vă permite, puteți să vă opriți să gustați un desert cu fructe sau o băutură răcoritoare, sau să vă cumpărați unul dintre multe sortimente de înghețată puse la dispoziția turiștilor de numeroasele gelaterii din zonă.


    Vă recomand să admirați clădirile care se înșiră de-o parte și de alta a străduțelor, pentru că veți observa fațade frumos pictate, ori balustrade de fier forjat superbe, ori chiar ferestre aparte.


   O dată ajunși pe La Rambla am fost copleșiți; e adevărat că impresionantul bulevard își merită renumele, însă noi am fost copleșiți de marea de oameni care curgea înspre cele mai cunoscute zone ale orașului, pentru că am avut norocul să vizităm Barcelona chiar de zilele orașului, când acesta era îmbrăcat în haine de sărbătoare și peste tot erau pregătite spectacole și concerte. Așa că, fiind mai mult  atenți să nu cumva să ne împiedicăm în mulțimea care forfota, nu am putut admira prea mult La Rambla.

     De trei ori am vizitat Sagrada Familia, deși o singură dată am intrat și în interior, pentru că era cea mai apropiată de noi. Catedrala este cu adevărat impunătoare, având o arhitectură aparte. Stilul gotic al părții mai vechi a catedralei mi-a dat fiori pe șira spinării, pentru că întotdeauna acest stil arhitectural mi s-a părut ușor sumbru, extrem de rece. Mulți sunt de părere că recent construita parte a catedralei nu egalează stilul lui Gaudi, fiind mai superficială, fără a părea a fi încastrată de simboluri ca cea veche. Personal, consider că fiecare dintre părți are farmecul ei și că se completează reciproc, oferind acestei impozante clădiri un farmec incontestabil.


   În prima seară petrecută aici am asistat la un spectacol impresionat de lumină și sunete, intitulată Ode a la vie. Spectacolul organizat cu ocazia zilelor Barcelonei s-a repetat tot weekend-ul, reprezentând cu ajutorul unei proiecții de lumini pe fațada catedralei și a unui fundal sonor deosebit procesul Genezei. În mai puțin de un sfert de oră întreaga zona din jurul catedralei, împreună cu toate străduțele adiacente s-au umplut de oameni atrași de luminile puternice. Dacă aveți timp suficient la dispoziție, vă las mai jos video-ul spectacolului la care am asistat:



  În materie de mâncare, cel mai mult mi-a plăcut restaurantul Faraon, situat pe Av. de Gaudi, în apropierea catedralei Gaudi. Deși majoritatea restaurantelor din centru par mici și urât amenajate, deoarece așa sunt intrările, în momentul în care pășești înăuntru descoperi că fiecare are un stil aparte. Restaurantul Faraon era frumos amenajat, cu mese din lemn și bar cu scaune înalte. După cum îi spune și numele, barule ra decorat cu multe simboluri orientale, zeități egiptene, etc. Primul lucru care ne-a făcut să intrăm în el a fost berea Guiness, marca pe care o căutăm în fiecare loc în care mergem.Prețul unui pahar de 500 ml- cca 5 euro. O pizza medie avea prețul de aprox 10-12 euro, dacă îmi aduc bine aminte.
   Pe străduțele din apropierea Sagradei se adăpostec o mulțime de buticuri simpatice, fie că este vorba despre magazinele de poșete și încălțăminte de piele, sau de vitrinele cu bomboane colorate sau specialități din ciocolată. Dintre toate, magazinul Chocolat-Box a fost o ispită căreia chiar nu am putut să îi rezist. Din păcate, timpul nu mi-a permis să mă bucur de acest oraș așa cum s-ar fi meritat.



  Dacă ați vizitat Barcelona, vă invit să împărtășiți impresiile și experiențele voastre. Dacă nu ați vizitat încă acest oraș minunat, vă sfătuiesc să o faceți, în măsura în care timpul și posibilitățile vă permit!

Pe final am decis să vă las și câteva informații utile în cazul în care vă interesează o mini-vacanță în Barcelona:
- bilet avion: cca 500 lei/ doar dus- pt perioada 12-20 august- bilet WizzAir. Desigur, dacă vă programți plecarea din timp, prețul biletului va fi redus considerabil, la circa 200-300 lei. De asemenea, contează si perioada in acre plecati. (Pe site-ul WizzAir, dacă vă abonați la newsletter, aveți și o reducere la prețul biletului)
- cazare hotel: eu fac rezervările pe Booking.com, mi se pare cel mai serios site, iar hotelurile sunt diversificate, pentru toate gusturile și buzunarele.
Acestea sunt doar câteva exemple orientative. Prețurile la cazare cresc în funcție de sezon, așa că mai bine vă faceți și rezervarea din timp, dacă doriți să stați mai mult timp, să economisiți sau să vă încadrați într-un buget prestabilit. Pe Booking aveți avantajul că puteți citi impresiile altor turiști; astfel, puteți fi avertizați dacă se emrită să aruncați un pumn de bani pe un hotel de 4 stele sau dacă este de preferat să beneficiați de condiții mai bune la un hotel de 3 stele.

- vizitarea Barcelonei- puteți opta pentru vizitarea Barcelonei cu autobuzul turistic - preț 24 euro/zi/adult. dacă vă place să mergeți mai mult pe jos, puteți apela la transportul în comun- metroul leagă cele mai importante locuri ale orașului, așa că vă puteți deplasa rapid dintr-un loc în altul și, în plus, puteți economisi


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...